Viața în Sodoma

Plină de posibilități și variante de dezvoltare financiară, Londra este capitala economică a Europei. Viața într-un asemenea oraș este fantastică.

Spune-mi ce ai văzut:

Lot era un tânăr de 27 de ani ce locuia cu unchiul său Abraham Levitz, după ce părinții i-au murit într-un tragic accident rutier pe când el încă era un copil. Lot fusese trimis de către unchiul său să studieze la Zurich tainele economiei și apoi și-a creat o afacere cu produse apicole.
Abraham era un antreprenor de origine moldoveană ce își câștigase averea din agricultură și comerț în Timișoara, in vestul României. Când a plecat din Buiucani, Moldova, era proaspăt căsătorit cu Sara, o superbă fată ce a crezut în visele sale de emigrare. Deși nu aveau copii, Lot a fost crescut de ei cu toată dragostea și atenția necesară.
Toate bune până într-o vreme când o mare criză economică a afectat grav clienții lui Lot și, rând pe rând, l-au părăsit. Îi promisese unchiului său că se va descurca singur și nu îi va mai cere acestuia ajutorul, așa că după ce își închise falimentara firmă, îi ceru lui Abraham să se întâlnească cu el în Piața Revoluției, pentru o cafea și o poveste.
- Unchiule, multumesc că ai venit.
- Sigur dragule. Știi ca oricând am tinp pentru tine.
- Mulțumesc. Ia zi, bem o cafea la cafeneaua aia?
-  Sper că au și ceai de mentă.
-  Dar când ai renunțat la cafea?
-  De vreo trei ani?!
-  Ah! Ok... Bravo ție. Arăți bine pentru un bătrânel de 50 de ani. Haha!
-  Aveam 50 când tu erai scrisori de dragoste pentru părinții tăi.
-  Încă arăți viu pentru 81. Ce vrei să îți iau de ziua ta?
-  Sper să nu îmi iei bucuria de a te știi sănătos și fericit, în rest poti să îmi iei orice vrei.
- Păi de asta sunt aici.
- Mi-am imaginat...
- Vreau să mă mut, să mă duc departe. Că o iau de la zero aici, că o iau din altă parte, tot aia e. Simt nevoia să evoluez. Simt că merit ceva mai bun!
- Bine. Și unde vrei să te duci?
- Nu știu. Aș pleca in Germania, m-aș duce în Anglia...
- Domnul să fie cu tine în toate deciziile tale! Promite-mi doar un lucru...
- Ok. Ce anume?
- Că nu o să pleci singur.
- Așa... Adică?
- Roagă-L pe Dumnezeu să fie cu tine și inaintea drumul tău.
- Sigur.
- Ah! Și încă ceva: facem Sărbătorile împreună.
- Ok-Ok. Ah! Și vreau să imi cer iertare pentru conflictele anterioare. Nu am apucat să discutăm după ce angajații mei ți-au intimidat agenții comerciali. Îmi cer scuze. A fost o prostie și...
- Stai liniștit. Am rezolvat asta și am răscumpărat angajatilor daunele. Păcat că te-a costat afacerea...
- Mda... Clienților nu... În fine! Hai să lăsam asta! Povestește-mi despre Sara.

După un Crăciun petrecut în familie și o aventură sexuală cu o tipă căsătorită (pe care ajunsese să o iubească înainte să afle asta), de ciudă și vinovăție, în seara de Revelion a vrut să 'fugă' în  Germania cu un amic. În noaptea aceea s-a rugat ca niciodată. După o săptămână în care s-a recompus și a vândut tot ce mai avea prin Timișoara, a zburat spre Londra din Budapesta. Cu câteva ore înainte de a pleca, tovarășul său Teodor ce locuia în Londra de vreo 3 ani, i-a dat un mesaj că vine să il ia de la aeroport. Lot nu avea nimic pregătit pentru cazare, așa că oferta lui Teo i-a părut un început bun.
După două nopți a fost nevoit să se mute, pentru că cei cu care amicul său împărțea apartamentul, au făcut un scandal zadarnic. Dorind să nu cheltuie foarte repede banii pe care îi avea (care nu erau foarte mulți odată convertiți in lire sterline), și-a găsit un loc într-o mansardă de trei persoane, dintr-o casă 'la-comun' în apropiere dd Wood Green. Ceilalți doi din cameră erau tot din Romania -ca toată casa de altfel-; cel mai in vârstă, Marin, avea 42 de ani și era din Vadu Moților iar cel tânăr, Traian, 21, era din Zlatna. Cât timp au stat împreună în aceeași camera s-au înțeles bine, cu toate că Lot nu lua parte la micile și gălăgioasele lor petreceri săptămânale, timp în care a preferat să se plimbe cu bicicleta lui de £10 cumpărată din târgul de la Vauxhall în a doua sa lună în marele oras.
În primele două săptămâni a reușit 'performanța' de a își cheltui toți banii pe lucruri relativ fără valoare, însă a vizitat bună parte din centrul orașului și din pub-urile în care i se părea lui că se află fete faine. Deși aplicase online la peste 200 de joburi, nimeni nu l-a cautat înapoi. Disperat fiind de situație și lipsit de variante de reușită, a povestit unui vecin din casă de situația in care se afla, iar spre surprinderea sa, acest Vasile l-a sunat imediat a doua zi ca să lucreze în același site cu el ca și zugrav în zona Osterley, în apropiere de Heathrow. Colegul său după 21 de zile a plecat înapoi în Romania, așa că Lot a rămas singur în acel site de romani muncitori care nu știau altceva decât muncă, alcool și înjurături sexuale. După două luni în care a lucrat fără acte câte 10-12 ore pe zi, cu 5 lire/oră, aceeași companie l-a mutat la un hotel pe care îl reamenaja în zona Queensway, vis-a-vis de Hyde Park. Aici Lot a stat 34 de zile, câte minim 12 ore pe zi, maximul fiind de 18. Noapte respectivă a petrecut-o într-o cameră pe care o vopsea, pe o saltea aflată încă în ambalajul inițial și s-a învelit cu un covor de baie. A plâns de ciudă și de teamă pentru viitorul său până a reușit să adoarmă... Tot stressul și toată durerea psihică l-au determinat să se apuce de fumat, deși prețurile țigărilor în Anglia se aflau la cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană. În timpul scurtei pauze de 30 de minute, Lot mergea în Hyde Park să își mănânce sandviciurile și căuta să se deconecteze de lume.
În ziua în care a mers să își faca cont bancar, le-a spus celor de la muncă o balivernă, cum că poliția l-a chemat să dea o declarație despre un jaf ce s-ar fi întâmplat în casa vecină. La Natwest, reprezentantul bancii era un polonez a cărui soție era plecată la studii în Cluj. Lot s-a împrietenit cu Maceck și s-au mai întâlnit de-a lungul timpului la bere.
Într-una din zilele respective, la aproximativ 3 luni de când a ajuns în Anglia și doar cu câteva zile înainte să plece de la hotel, l-a sunat pe Abraham:
- Ce face bătrânelul meu preferat?
- Ah! Dragule, cât mă bucur să te aud! Îmi e tare greu să nu mai știu nimic despre tine...
- Am avut și zile mai bune...
- Hai înapoi! Hai acasă!
- Acasă...
- Domnul să fie cu tine, viteazule! Sarei îi e tare dor de tine.
- Și mie îmi este tare dor de amândoi, dar trebuie să o fac și pe asta. Tu ce mai zici?
- Știi că suntem fără tine și suntem bătrâni... suntem mai singuri ca niciodată. Dumnezeu încă ne ține sănătoși și îi multumesc. Sara mă tot bate la cap să avem și noi un copil, așa ce ne-am hotărât să apelăm la o mamă surogat. Tu ce zici despre asta?
- Wow! Nu mă așteptam la asta...
- Sper să nu te deranjeze...
- Deloc! Ma întreb de ce oare nu ați apelat la asta mai devreme?
- Nu știu. Am așteptat și am sperat că se va întâmpla o minune.
- Poate încă nu e timpul pentru o minune.
- Exact la asta mă gândesc: a 'stârni' o minune poate fi mai dăunător decât ca ea să nu mai apără.
- Ce-i cu gălăgia asta?! Te plătesc să lucrezi, nu să vorbești la telefon! Lasă drecu' telefonul că ți-l arunc! intră amenințător Bursuc, foreman-ul român al lucrării.
- Unchiule...
- Să nu uiți cine ține lumea! Te pup. Du-te cu Domnul!
- Ziua de azi ți-o scad de la plată! Poți să te duci acasă și să te întorci mâine fără telefon, continuă să vorbească Bursuc în timp ce Lot termina apelul. Omul ăsta era nepotul patronului companiei de construcții TMD, la care Lot lucra ilegal. 98% din muncitori erau din aceeași localitate din România ca și directorul companiei.
S-a dus spre casă hotărât să înceteze munca în acel loc. Marți dimineață i-a spus lui Bursuc că trebuie să plece urgent în țară pentru că fratele său urmează să aibă o operație și că și-a luat bilet pentru miercuri seara. Compania i-a plătit depozitul, zilele de munca inclusiv marți și miercuri, iar Bursuc l-a amenințat că dacă nu vine și în ziua următoare la muncă, vine să îl bată. Evident că miercuri Lot nu s-a mai dus la muncă! Și nici Bursuc nu l-a vizitat.

Pe Lidia a întâlnit-o într-un weekend în care prietenii săi făceau grătar și l-au invitat și pe el la părtășie. Era o șatenă de 1,70+ înălțime, cu piele albă ca mierea de tei, dinți curați și un zâmbet radiant; moldoveanca i-a capturat toată atenția. Cu cât încerca să pară mai liniștit, cu atât devenea mai evident ca era interesat de ea. Fostul ei iubit era Teo, nimeni altul decât cel care îl luase pe Lot de la aeroport in urmă cu aproape un an.
- Matei, cine e fătuca aia cu blugi roșii?
- Cine mă, Lidia? Haha!
- Lidia, zici. Și... e a cuiva?
- A fost a lui frati'miu, îi răspunse Matei, fratele amicului său.
- Ah... Ok.
- Îți place, drace?
- Evident! N-o vezi cum arată?! Și la mansardă are ceva?
- Câteva biblioteci. E țeapănă tipa. Oricum, nu s-au despărțit de mult timp. Mna, vezi și tu ce prostii faci.
- Mulțam. Revin, mă duc până la baie, spuse Lot în timp ce se gândea la cum s-o abordeze.
Apoi, își întâlni 'victima' în bucătărie:
- Mă uit la tine și mă mir cum de nu mă recunoști...
- Da?! Ne cunoaștem?
- Foarte bine chiar... Și realizez că amnezia te-a făcut să uiți că ești mama copiilor mei.
- Hai lasă-mă! răspunse amuzată Lidia primului pas făcut de Lot.
- Bun, acum ca am depășit acest moment penibil, spune-mi cum te numesti.
- Ar trebui să știi, din moment ce avem deja câțiva copii nevinovați care asteptă să mă revadă.
- Și să nu-i mai lăsăm să aștepte. Hai să mergem! îi spuse Lidiei în timp ce o luă de mână și își puse paharul de limonadă pe masă.
- Unde plecați?
- Uhm... se fâstâci Lidia.
- Până la Tesco.
- De mână?!
- Da! Are o urgentă nevoie de scutece, răspunse Lot.
- Bine, voi știți. Să mai aduceți și niște arahide.
Cei doi au continuat să meargă de mână până la magazinul de la colț, în tăcere și cu zâmbetul pe buze, de unde au cumpărat arahide și două scutece. La ieșirea din magazin, Lot rupse tăcerea:
- Băiat sau fată?
- Fete.
- De ce?
- Pentru că sunt mai ușor de crescut.
- Fair enough. Names?
- Ingrid, ca pe mama și AnnaBelle.
- Fain, dar ești sigură?
- Da, foarte. De când avem 15 ani știu că așa mi se vor numi fete. Tatăl lor poate să mai adauge și el câte un nume.
- Oook... Drăguț. Dar nu la asta m-am referit.
- Ah! Te referi la dacă sunt sigură că... noi... împreună... spuse ea în timp ce gesticula puternic.
- Da.
-Vedem. O luăm treptat. Ce am de pierdut?! Oricum ar fi ilegat să fii mai ratat decât fostul meu prieten.
- Uhm...
- Teo. Despre el vorbesc. Sau nu știai?
- Ba da, știam și tocmai de aceea te întreb dacă putem avea o șansă. Dacă ești convinsă că vrei să ne combinăm.
- Lot, în primul rând nu ne combinăm, ci ne cuplăm. În al doilea rând, nici măcar nu știu cum miroși dimineața și nici unde voi fi mâine.
- Și vrei să afli?
- Atâta timp cât rămâne doar între noi, daaa!
- Evideeent, răspunse Lot pe un ton copilăresc.
Următoarele două luni au fost chinuitoare, pentru că Teo încerca să se împace cu Lidia, dar ea nu îi spusese că începuse ceva cu Lot, așa că prefera să joace la două mese. Într-o seara în care a venit la ea neanunțat, Teo i-a umblat prin telefon în timp ce fata își făcea duș și a citit toate conversațiile ei cu amicului său. L-au apucat nervi, așa că l-a sunat chiar de pe telefonul ei:
- Lidia. Chiar mă întrebam pe unde bântui.
- Băi panaramă! Cum s-o întrebi mă pe prietena mea dacă e sigură că vrea să fie cu tine?!
- Teo?!
- Da băi penibilule! Chiar el!
- Ce naiba ai? Parcă vă despărțiserăți.
- De unde știi mă tu ce facem noi?!
- Matei mi-a zis...
- Ce-l întrebi mă tu pe frati'miu?!
- Ho! Calmează-te!
Cearta a continuat cu reproșuri si citate din conversațiile lecturate pe ascuns. Lot a picat de oaie neagră și după apel a evitat cu desăvârșire orice contact cu ea, asta doar până într-o seară, după Crăciun, când simțindu-se prea singur, a căutat-o.

- Bună, ce faci?
- Uite prin Roma, tu?
- Mi se făcuse dor de tine și te-am sunat, neștiind că ești plecată. Zic să te las, că ești in roaming.
- E ok, am activat Vodafone EuroTraveller și putem vorbi. Ce mai zici? Cum stai cu dragostea?
- Sunt ok, am avut o scurtă relație și m-am despărțit de curând, începu Lot să fabuleze. N-a fost să fie!
- Dragul de tine... Măcar era mișto tipa?
- Cam la fel de nebună ca și tine.
- Haha! Amuzantule!
- Ce faci la Roma?
- Am avut un concert la Veneția și am avion de aici înapoi. Ți-am zis că am pașaport britanic?
- Serios?! Felicitări! Wow!
- Da. Sunt super fericită! Și în februarie plec în America. Avem un mini-turneu.
- Ah! Ok... spuse el dezamăgit.
- Hai că tre' să închid. Intru la Colosseum.
- Bine. Vorbim când te întorci.
- Dacă (accentuat) mă mai întorc!
- Bine Lidia. Ciao!
Dezamăgit, Lot s-a urcat în Vauxhall-ul Astra 1.8 benzină, cutie automată, ce și-l cumpărase "cadou de ziua de naștere". A plecat până la Southend-on-sea și pe plajă, într-o noapte fără nori și cu Lună ascendentă, a consumat pentru ultima dată în viață un pachet de Pall Mall menthol și și-a jurat că indiferent cât de singur va fi, nu va mai aștepta după figurile vreunei fete.
La întoarcere, deși nu mai era mult pana acasă, somnul l-a făcut să oprească într-o benzinărie să doarmă până spre dimineață. Odată întors acasă, a șters toate mesajele, e-mailurile și apelurile de la Lidia, inclusiv orice urmă de contact ce avea de la ea.

După aproximativ doi ani în care a schimbat câteva locuri de muncă, Lot s-a apucat de taximetrie. Într-o vineri pe la 5, în timp ce el se îndrepta spre casă după o noapte plină de clienți, telefonul îi sună:
- Lot.
- Good morning. Who am I speaking with?
- Sunt eu, Lidia.
- Lidia, de unde ai numărul ăsta?
- Mamă ce greu ești de găsit.
- Lidia dragă, de ce mă suni atât de dimineață? o întrebă el pe un top politicos, dar obosit.
- Sunt pe M11, la mila 21, cu avariile puse. Mi s-a oprit brusc mașină și nu știu ce să-i fac.
- Lidia, îți dau numărul de la tractări și te rezolvă imediat.
- Lot, chiar nu vrei să ma ajuți? Nu am pe nimeni altcineva la care să apelez la ora asta.
- Not being funny or rude, but is not my problem.
- Hai măi, zi-mi pe unde ești.
- Lidia, sunt în Stratford, la capăt de A12 și imediat ajung la mine in Poplar.
- Dar ajungi imediat. E drum aproape drept. Hai că te aștept. Te rog, nu mă lăsa și tu! ii spuse fata, apoi închise apelul fără drept la replică.
Prima lui reacție a fost de ignorare, așa că s-a dus până la el, a parcat mașina și în minte își tot spunea "Asta e șansa ta să îi arăți ca e o proastă și o târfă ordinară! Să se descurce!" Dar o pentru singură dată, o intrebare îi cuceri mintea: "Dar dacă a pățit ceva grav?" În acel moment, scoase mașina din parcare și se îndreptă spre locul indicat.
Era deja 7 dimineața, iar Lidia stătea chircită în Honda Civic a ei pe banchetă din spate, învelită cu o pătură ce o avea in portbagaj și asculta un album de colinde interpretate de Michael Buble.
- Scuze de întârziere dar a trebuit să las ceva acasă.
- Nu-i problemă. Mă bucur că ai venit. Aveam de gând să te mai aștept până la 8.
- Ia zi, ce are?
- Nu știu, dar nu mai pornea. Pe la 6 și un pic i-am mai dat o cheie și a început sa meargă. Dar dacă tot ai venit, lasă-mă să îți fac cinste cu o cafea.
- Merci Lidia, dar aș vrea să ma duc să dorm.
- Hai mă! Te roooog! spuse ea cu o grimasă copilăroasă.
- Dar nu trebuia să fii în altă parte, in drumul tău?
- Ah, nu! Ieșisem doar să mă plimb.
- Ok, fie. Hai că știu un loc bun.
Au mers în Loughton, la Caffe Mozaic, ce tocmai deschisese. După vreo douăzeci de minute de discuții cordiale, Lidia îi spuse motivul pentru care îl sunase:
- Știi... Azi e ziua mea. Împlinesc 25 de ani și vreau să o luăm de la capăt. Vreau să știu ce îmi poti oferi tu ca bărbat și de ce am avea o relație împreună.
- Poftim?! Sper că glumești!
- Chiar deloc!
- Lidia, viața ta acum este aici, gesticulă Lot ușor nervos, arătând spre nivelul mesei; iar lângă mine poate fi aici sus. Sau poate aici jos. Totul ține de noi, de vremuri și de împrejurări.
- Fair enough. I want to try it.
- Try what?
- You. You and me. Us!
- I don't know what you've been smoking, but stop it!
- I'm serious! Vreau să încercam să fim o familie, spuse ea pe un ton rugător in timp ce scoase două scutece din poșetă.
- But Lidia, I don't trust you!
- Lot, hai te rog! Încearcă măcar! Știu că nu mai ai motive sa crezi în mine, dar lasă-mă să îți arăt că m-am schimbat!
- Lidia...
- Lot, I need you! îi spuse în timp ce l-a apucat de mână și își mângâiă fața cu ea.

Lunile următoare au fost ca un Paradis pentru Lot: câștiga bani frumoși, Lidia își dadea interesul să-l iubească, erau fericiți împreună, așa ca el o invită să se mute cu el într-un apartament cu două camere din Maida Vale. Nu după mult timp, ea rămase însărcinată cu primul lor copil, Ingrid. La nici un an distanță, Lidia era deja însărcinată cu AnnaBelle. Cununia civilă și religioasă au avut loc în Moldova, acolo unde familiile celor doi se reuniră pentru frumosul eveniment. Cu ocazia aceasta Lot l-a cunoscut pe Izmael, copilul lui Abraham și al Sarăi, ce împlinea 5 ani chiar în ziua nunții.

Odată întorși în Londra, unde situația economică crease o stare generală de incertitudine și paranoia, tânăra familie începea să nu se mai simtă confortabil în luxul ce acum îl avea. Lidia era cea care voia mai mult și il împingea pe Lot de la spate cu argumente relativ stupide "Eu ți-am născut fetele, așa că măcar ai puțin bun simț și adu-ne bani mai mulți, ca să trăim mai bine și să nu murim de foame!"
Lot, deși reușise să facă o mică avere din banii jucați în specula valutară, deși avea trei fete minunate pe care le iubea și le prețuia mai mult decât pe sine, simțea că nu își trăiește viața. Simțea că locul lui nu era acolo. Simțea ca e din alt film.
Abraham i-a spus de câteva ori că atunci când Londra va cădea economic, căderea îi va fi mare și va trage cu ea în jos tot Globul.
- Dragul meu, tot vă temeți voi de atacuri teroriste și dezastru economic provocate din exterior, însă nu va fi așa. Criza va porni din mijlocul vostru, generată de răutatea și lacomia voastră. Alti vinovați decât voi nu se vor găsi, dar veți da vina pe alții; pentru că moralitatea voastră este inexistentă.

Dacă Londra e Sodoma, probabil Gomora e în Los Angeles. Rautatea oamenilor și desfrâul lor a făcut ca Dumnezeu să se sature de ei...

La Famiglia

Cand eram copil, credeam ca persoanele de 30-40 de ani sunt deja cu un pas in mormant, un fel de 'specie' pe picior de extinctie.
Ca si copil, citisem in tot felul de carti cum ca dragostea se intalmpla inainte sa implinesti 18 si culmineaza cu o nunta si o familie fericita in prima parte a anilor 20.
Dar toate sunt povesti! Cat despre astea... cand esti tanar, viata te plimba de colo-colo intr-o continua pereche de palme, justificandu-se prin "Dragule, trebuia sa te trezesc!"
Nu de putine ori am auzit fete de 16-20 de ani visand la un barbat care sa lupte pentru ele. Daca le intrebi: "Si ce inseamna asta pentru tine?" cu siguranta nu vor stii sa raspunda cu exactitate, ci iti vor spune ceva asemenator unei nascociri in care el, Printul Zburator, calare pe un unicorn roz, pregatit sa lupte cu Zmeul si Balaurul de dincolo de Padurea Fermecata, vine sa o ia de nevasta. Oare sa fie vina parintilor ca isi cresc fetele cu astfel de basme despre castele si Fat Frumos?...
Fetele de peste 20 isi doresc tot felul de lucruri materiale si pun mari presiuni asupra baietior ca sa le ofere. Cei care cedeaza in fata presiunilor se izoleaza de societate si se refugiaza in casa parintilor, "incurajati" fiind si de faptul ca nu au nimic de munca si nici nu au vreo sansa sa gaseasca, asa ca speranta lor este doar acel dormitor din care refuza sa mai iasa. In Japonia, acest fenomen se numeste hikikomori.
Fetele foarte rar se dau inapoi de la progresia materiala. Sa ma explic: iubitul actual trebuie sa fie mai stabil si potent financiar decat anteriorul. Daca fostul ei prieten era student si locuia in camin, iar actualul are apartamentul sau (fie chiar si in chirie), urmatorul iubit trebuie sa aiba cel putin un 'cuib' doar al sau de nebunii si poate chiar si o masina buna. Iar parintii aproba astfel de comportament, incurajandu-si progenitura: 'Bravo mama, bravo! Vezi ca s-a putut sa gasesti pe unul mai bun decat sarantocul ala?!'


Baietii la 16-22 de ani nu viseaza altceva decat sex. Nu exista baiat care sa nu se fi uitat cel putin o singura data la filme porno, iar absolut toti se masturbeaza cu gandul la un porno star sau o colega mai "apetisanta". Desi fiecare o neaga cu vehementa cu care un primar neaga ca nu a luat vreodata mita...
Dupa 23 de ani incep fantasmele profesionale, insa realitatea ii palmuieste si le spulbera visele de imbogatire peste noapte. Si multi sunt capabili sa devina super-bogati, insa le lipsesc sansele sa o faca. Dupa o perioada in care el incearca sa contruiasca imperii financiare, vremurile si imprejurarile il darama. Omul de rand se lasa pe pagubas dupa ani si ani de esecuri de stabilizare si crestere financiara. Omul sagar isi invata lectia, stie unde si ce a gresit, ce nu a mers si de ce, apoi isi pregateste urmatoarea mutare, cautand succesul si urmarind sa se bucure si de viata.
In 'sezonul de imperechere', sunt tineri care merg la parinti in cautare de consiliere dar si de protectie de eventuale consecinte nedorite. Imi place sa cred ca majoritatea parintilor isi cunosc si isi iubesc copii, asa ca stiu ce nevoi au acestia. Insa nu aprob acel comportament ultra-protector (asta poate pentru ca inca nu sunt parinte) in care ii impui copilului ce sa faca si pe cine sa iubeasca", deseori prin afirmatii de genul: "Ia-l pe ala ca are bani si n-a trait degeaba!" sau "Las-o pe prostanaca aia, care desi a terminat doua facultati, nu a fost in stare si ea sa aiba un rost in viata!" Parintele intelept asculta analizeaza cat se poate e obiectiv situatia si da sfaturi in functie de context. Daca ai fost vreodata profesor, sa fii parinte nu va fi foarte greu. Cel mai dificil mi se pare sa fii obiectiv si drept fata de dorintele si nevoile sale.
Inca ceva referitor la imperechere: lumea spune ca inimii nu poti sa ii comanzi pe cine sa iubeasca. Eu spun ca lumea greseste, pentru ca pana sa ajungi sa iubesti omul, trebuie sa iubesti ceea ce el este. Daca afirmatia lumii ar fi adevarata, atunci cum se face ca doamnele singure sau divortate ce se afla la conducerea tarii, nu se indragostesc de barbatii vagabonzi sau cersetori in intersectii?






Fiecare avem gargauni in cap si toti avem scheleti in dulap. Zilnic cautam sa ne cunostem mai bine, sa ne intelegem mai bine si sa ne iubim mai mult. Cand esti o persoana obisnuita cu independenta, sa iti planuiesti viata pe termen foarte-lung astfel incat sa o imparti in mod egal cu un partener, in functie de starile de spirit ale acestuia/acesteia, sau in functie de nevoie, dorinte sau posibilitati, pare ceva fantasmagoric. Cum sa nu mai fii tu in centru atentiei?! Cum adica sa te casatoresti cu o tipa pe care acum o adori, dar poate peste 10 ani o sa o urasti cu toata puterea ta?!
Discutam zilele trecute cu o fata ce imi spunea ca, datorita dorintei sale de a avea un copil, trebuie sa se opreasca din alergarea ei prin viata si sa o lase pe unul barbat sa o prinda si sa o faca "doamna". Dar oare asa stau lucrurile? De cand a devenit casatoria un rau necesar pentru procreatie? Poate de cand am inceput sa dezbracam lumea de sentimente curate si profunde si, am redus totul la practicalitate, functionalitate si emotii puternice. 'Este practic pentru mine sa ma casatoresc cu o tipa ce nu o iubesc (nu pentru ca nu as tine la ea, insa habar nu am ce e dragostea adevarata)?' Pentru ca arata bine, are viata pusa la punct, lumea o respecta pentru ceea ce a devenit prin fortele proprii... poate o vei cere de nevasta, desi viata ta nu are nici 15% din ce are ea. In plus de asta, parintii ei au dubii in ceea ce priveste si si-ar dori de ginere pe unul mai realizat. Desi traim toti aceeasi viata, suntem la nivele diferite, cu dificultati si oportunitati diferite.
Vine timpul ca si eu sa ma casatoresc, sa devin cap-de-familie si sa duc viata mai departe. Poate casatoria chiar este un rau necesar, dar niciodata nu ar trebuie facuta ca si consecinta a unor alegeri nepotrivite.




Pana sa ajung sa locuiesc in afara granitelor tarii, nu am inteles cu adevarat  necesitatea si utilitatea unei familii unite. Da, in adevar, nimanui nu ii pasa atat de mult de tine cum le pasa celor dragi, insa ochii care nu se vad, se uita. Nu ma intelege gresit, familiei nu ii dispare memoria ta, insa relatiile cu cei aflati la distanta, se racesc mult si repede. Insa, cu toate asttea, pentru o familie incercata, timpul si distanta nu isi pun o amprenta foarte mare. Imi place foarte mult ca in familia noastra mica ne intelegem si ne iubim pentru ceea ce suntem: una. In alegerile si actiunile noastre pe termen lung, ii avem in vedere si pe membrii familiei, astfel incat ori sa ne aliniem, ori sa nu ne incurcam (lucru necesar din punctual meu de vedere).




Candva, familia era celula societatii. Candva, aceste 'celule' erau compuse din Mama, Tata si Copii. Astazi nu mai e asa... si lucrurile se vor inrautati si mai mult. Fiecare are senzatia ca merita mai mult si ca societatea e datoare sa ii implineasca dorintele. Nimic mai neadevarat. Iar asta o sa ne strice si mai mult pe termen lung, societatea.
Familia ar trebui sa fie un colt de Rai pe pamant, un loc in care grijile si durerile gasesc alinare si suport necesar, un soi de spital spiritual si emotional. Familia ar trebui sa fie acel refugiu departe de lumea nebuna. Familia nu ar trebui sa fie o povara. Familia ar trebui sa fie grupul care sa te spijineasca in zilele tale negre. Iar tu ar trebui sa fii acolo pentru familia ta ori de cate ori membrii ei au nevoie de tine.

Despre moarte si pacat

Acel moment ciudat in care nu dormi stiind ca cineva, la sute de kilometrii distanta, sta la capatul mamei sale si o priveste cum se stinge...

Desi asta este modul in care, de-a lungul timpului, omenirea si viata si-au urmat cursul 'firesc', doare teribil de tare sa iti vezi parintele cum moare, iar tu, neputinciosul, sa nu poti face nimic pentru a-l salva pe cel care te-a adus pe lume si te-a crescut... Durerea urla in tine precum lupul la luna si te face sa ridici pumnul spre Cer, intreband cu lacrimi in ochi: "De ce mi-l iei?"
Dar nu Dumnezeu este de vina, ci pacatul. "Pentru că plata păcatului este moartea" (Romani 6:23). Pacatul este neascultarea de invataturile si poruncile lui Dumnezeu, invataturi menite sa te ajute sa duci o viata diferita, mai buna calitativ si plina de culoare. Consecinta neascultarii este moartea. Toti murim, desi ne-am marturisit Tatalui Ceresc pacatele, desi am plans de ciuda ca am gresit, desi am cautat toata viata sa il cunoastem mai bine pe Dumnezeu si sa il pastram in inima... dar consecinta neascultarii anterioare este moartea, desi noi suntem iertati.
Sangele divin curs din trupul omenesc pe Golgota, viata ce s-a jertfit pentru noi (apropo, Isus daca nu era vandut de Iuda, tot ar fi murit pentru noi; dar poate nu la fel de violent) a avut ca scop readucerea noastra la statutul de nevinovati inaintea lui Dumnezeu. (Nu intram acum in discutia despre natura divin-umana a lui Hristos, dar pe scurt, o explicatie simpla si "tehnica": noi, crestinii, credem intr-un singur Dumnezeu, manifestat in trei fiinte: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Toti trei sunt egali, toti au aceleasi puteri, sunt una in gandire si-n simtire, dar avand diferite roluri/functii in ceea ce priveste raportul Dumnezeu-Creatie. Cand au planuit viata si lumea, au luat in calcul si varianta ca, undeva in Univers, sa apara neascultarea si pacatul, iar Isus a fost cel care s-a oferit sa moara pentru salvarea fiintelor pacatoase; doarece conform legilor pe care Ei le-au stabilit pentru buna desfasurare a vietii in Univers, consecinta neascultarii/pacatului este moartea)
Omul are, tehnic vorbind, o singura certitudine: ca va muri. Iar sa iti vezi parintele ca piere, te destabilizeaza emotional. Poate daca nu am mai privi moartea ca pe ceva absolut, ci ca pe un "rau" necesar, ca pe o consecință a existentei intr-o lume a pacatului, a neascultarii, am intelege poate de ce murim.
S-ar putea sa ma crezi nebun, dar consider ca ar trebui sa ne bucuram atunci cand cel care moare, pe baza relatiei sale cu Dumnezeu, adoarme impacat si cu speranta invierii la Ziua de Apoi. Lupta pentru el s-a terminat, el a trecut in nefiinta si asteapta ca Tata sa il cheme la viata vesnica, o viata fara pacat, fara neascultare, fara necredinta. O viata "normala", i-as putea spune. Ne-am obisnuit atat de mult cu pacatul, incat ni se pare ceva normal, firesc.
Uitam ca suntem mantuiti prin har si pe baza relatiei personale cu Dumnezeu. Nu zecimea si nici darurile aduse sarmanilor si vaduvelor, ne asigura mantuirea. Acestea sunt doar semne ca ai o inima altruista, insa nu faptele te curata. Sangele lui Hristos ne face sa fim nevinovati inaintea lui Dumnezeu, stand zi de zi drepti si traindu-ne viata urmand cuvantul Sau si dupa standardele Sale.
In concluzie, moartea eate un rau necesar, dar am credinta ca Dumnezeu trece in nefiinta un om la momentul potrivit pentru acesta. El ne poate scoate din boala si ne poate feri de accidente, dar daca nu o face, El stie mai bine de ce nu a facut-o si cei ramasi in viata trebuie sa ramana neclintiți in credinta lor. Ferice de cel care adoarme in Domnul!

Dragul meu cititor, " sa nu te paraseasca bunatatea si credinciosia" (Proverbe 3:3), pentru ca "darul fara plata a lui Dumnezeu este viata veșnică in Isus Hristos!" (Romani 6:23)

Ma primesti?

Salut.
Da, stiu ca te-am ignorat in ultima vreme si imi cer scuze. Ma ierti?
Multumesc!
Chiar imi era dor de tine si de discutiile noastre nebune, in care invarteam Universul si descopeream lucruri noi. Langa tine am putut mereu sa fiu eu, cu aberatiile si frustrarile mele, cu ideile mele SF si cu intrebarile nebune dezbatute, ce m-au facut sa ma incred in tine, indiferent cat de cat timp s-ar fi scurs intre noi.
As vrea sa redeschid fereastra dintre noi, dar nu cea virtuala, ci cea reala prin care sa adie voia buna si sa fim iar 'NOI'.
Ma primesti?

Am sa scriu despre asta

Sute de oameni se plimba inaintea lui precum o parada de trupuri. Scaunul ocupat in fata cladirii ii permite sa faca observatii cu privire la sufletele de pe strada, de diferite culori si etnii, cu haine de munca sau de birou, ce se misca in toate directiile. Aproape fiecare se uita cu mirarea la acadeaua sa. Li se parea ciudat ca un adult aproape de 40 de ani sa mai copilareasca in jungla urbana.
O bruneta inalta si cu ochelari de soare il fixeaza din priviri in departare si vine zambind spre el.
- You look very nice, ii spune pe un ton melodic si hotarat, in timp ce il cuprinde in brate. Kisses!
Raspunde cu uimire la imbratisare si sarut, apoi ii da drumul, desi nu ar mai fi vrut sa o lase sa plece. Bruneta pleaca.
"M-as putea indragosti de ea. Poate chiar sa o iubesc. Ador oamenii frumosi! Oare eu sunt un om frumos? Sper... Mai, dar fata asta unde e? Acum 20 minute mi-a spus ca e la 5 minute distanta. Inca doua minute si o sun" isi spunea Mihai in minte, cu gandul la persoana ce se lasa asteptata. Cele doua minute trecura la fel de greu ca 10, asa ca o suna pe cea cu care urma sa se intalneasca.
- Hi girl, did you get lost? You could've called me.
- Ce zici mai? Hai ca nu te aud prea bine. Cred ca mai am putin. La care cladire tre' sa ajung?
- Ah! La Shard, la piramida aia mare de sticla.
- Hai ca o vad, mai am putin. Pupici!
Dupa apel, Mihai se pierdu cu privirea in multime si gandurile ii pieira.
- Stefanut! Ce faci dragule? il saluta Mihai pe cel care ii intrerupse contemplarea cu un apel telefonic.
- Salut gagiule! Ce faci in seara asta?
- Man, in seara asta ies cu Nina.
- Care Nina?
- O colega draguta, singura, cu vreo 10 ani mai mica decat...
Mihai isi pierdu cuvintele cand o vazu pe migniona blonda prezentandu-se in fata sa, imbracata fiind intr-o superba rochie grena mulata. O saluta pe Nina din priviri, o stranse in brate si ii arata drumul spre intrarea in cladire.
- Stefan, te sun mai tarziu. E ok?
- Bineinteles. Sa mananci tot! Apoi sa termini si ce ai in farfurie.
- Stii ca nu las nimic neterminat. Hai, te pup!
Nina mergea inaintea lui, iar el ii admira trupul desenat de o mana divina.
- Buna seara! Ma bucur ca ai venit.
- Si eu, dar deja incep sa regret ca mi-am luat pantofii astia. Apropo, sa stii ca m-am masurat inainte si aveam 1,79 cand am plecat de acasa. Am vrut sa fiu aproape cat tine. Vai, m-au cocosat astia! Mai am si scolioza...
- Draga de tine! Dar nu trebuia sa te chinui... sau poate ca esti masochista!
- Poate. Dar nu imi spune de Fifty Shades ca acum ma intorc de unde am venit.
- Haha! In niciun caz. Oribila carte, porno film.
- De acord.
- Hai pe aici.
- Hello and welcome! ii intampina steward-ul.
- Thank you. We have a reservation for the restaurant.
- Of course, this way please.
O luara pe un culoar separat de cel pentru cei care asteptau la The View. Amandoi erau un zambet si se purtau cu stangacie unul cu celalalt. La iesirea din lift, veni momentul ca Nina sa isi piarda cuvintele datorita privelistii minunate de deasupra unei Londre insorite (lucru rar). Doar ca stangacia lui Mihai s-a extins de-a lungul serii, mai ales in dreptul glumelor si observatiilor nepotrivite. In timp ce asteptau felurile principale, el s-a trezit spunand o gluma deplasata, bazata pe o informatie ce Nina o impartasise mai devreme:
- Daca tot ai dureri de spate si stai cocosata, il chem pe chelner sa aduca o matura ca sa ti-o legam de spate! Nina s-a inrosit de rusine, dar a zambit si a ras la penibila gluma.
- Si cum de ai 39 de ani si nu esti casatorit?
- Am divortat in urma cu doi ani, dupa doi ani de relatie si sapte de casnicie. Am iubit-o mai mult decat pe mine, iar dupa ce s-au nascut copii, s-au schimbat lucrurile si a inceput sfarsitul. Ah!... ofta Mihai puternic. Dar tu? Ai douazeci si...
- Treizeci si unu in Decembrie. Sunt vaduva de la 24 de ani.
- Poftim?!
- Pai m-am casatorit la 19 ani cu Stefan si l-am pierdut intr-un accident, venind cu copilul de la cumparaturi...
- Aoleo! Cum...?!...
- Darius, 2 ani, 3 saptamani si doua zile, spuse Nina in timp ce avea privirea fixata in gol pentru a-si stapani lacrimile. Un camion a trecut in viteza pe rosu la o intersectie la 200 de metri de casa...
- Oh my God! spuse Mihai cu mainile la gura de uimire.
- Mda, asa ca imagineaza-ti cat de mult imi arde mie de dating si de plimbari in oras. Ultima data cand am iesit cu un barbat a fost groaznic, adica se citea pe fata lui disperarea si nevoia sexuala. M-a tratat ca pe-o proasta! Stii tu, genul ala de om care nu stie sa isi stapaneasca sentimentele. Si mai isi si spunea ca a luat lectii de actorie si stand-up. Amaratul naibii! Am iesit impreuna pentru ca mi se parea interesant. Ne-am cunoscut la o sedinta, unde a vorbit coerent si corect, iar zambetul lui avea acel 'vino-ncoa' specific barbatilor frumosi si respectabili. Mai era si inginer... Iar tu nu mai zici nimic. Stiu ca si tu esti inginer. Probabil ca te-am jignit...
- Oh, Doamne. Nu! Chiar deloc. Ascultam cu interes. M-ai lasat cu gura cascata!
- Pai zic sa o inchidem, mai ales ca vine chelnerul cu desertul.
In mintea lui Mihai era dezordine. A incetat sa se mai chinuie in a se face placut inaintea Ninei, intelegand ca nevoia sa era de a sta la povesti cu om simplu, fara fite si totusi elegant in atitudine. In mintea lui, s-a comparat cu cel de care Ninei ii era sila, iar concluzia a fost favorabila lui: 'In mod cert sunt mai bun ca el. Nu-s la fel de disperat.'
Dupa ce a platit nota -ea scuzandu-se ca si-a uitat portofelul acasa-, Mihai a realizat ca eforturile sale sunt inutile. Nina a insistat ca el sa ii faca niste poze la inaltime cu telefonul sau, motivand ca al ei a ramas fara baterie. Rezultatele nu au fost incantoare pentru ea, desi pozele respective aveau sa atraga pe feisbuc sute de like-uri. La iesirea din cladirea:
- Acum ar fi culmea sa mergem acolo la McDonald's.
- Exact asta voiam sa intreb: unde e Mc-ul? Deci e imposibil asa ceva! De unde stiai ca asta urma sa zic?! spuse Nina razand de uimire.
- Ti-am mai spus ca citesc ganduri, dar nu m-ai crezut. Hai repejor, sa nu ingheti!
Inauntru:
- Hai la masa din colt!
- Servesti ceva? O cafea, poate?!...
- Nu multumesc, sunt prea bine. Hai stai jos si povesteste-mi despre cum ai venit in UK.
- Foarte multe nu sunt de povestit... In Romania nu mai mergea nimic, iar in UK eram din 2002, cand am plecat ca fratelui meu era singur in Birmingham. Anglia a fost alegerea logica, avand in vedere ca el lucra de doi aici, iar limba o stiam inca din liceu.
- Si copii?
- Copii sunt in Romania acum, se bucura de vacanta de vara. Am doi copii sanatosi, frumosi foc si isteti in toate. Ana are 6 ani si David are aproape 5 ani. Pentru ei traiesc zi de zi.
- Sa iti traiasca! Cum de ai custodia?
- Mama lor dezvoltase un prost obicei sa ma acuze de lucruri nefondate si sa tipe la mine din orice. Relatii intime, in ultimul an de casnicie, aveam impreuna cam o data pe luna sau la doua luni. Doar cand faceam ceva extraordinar pentru ea sau ii cumparam ceva, mi se oferea ca rasplata pentru efortul depus. Imi spunea: 'Azi meriti ceva bun'. In rest, doar certuri. Intr-o seara am gasit copii cu o bona pe care nu o mai vazusem in viata mea si toate hainele ei disparute. Am intrebat-o pe bona unde e doamna si a raspuns ca nu stie, ca i-a oferit £100 sa stea cu copii pana vin eu si ca avea sa mai primeasca £50 de la mine. Eram disperat, telefonul ei era inchis, am sunat la cateva prietene de-ale ei si doua se jurau ca e acolo si ca e prea obosita sa mai vorbeasca la telefon, urmand sa ma sune dimineata. Asta mi-a ridicat mari semne de intrebare si uite asa, in urma unor cercetari, am aflat ca ma insela cu un avocat cu 20 si ceva de ani mai in varsta. Cu dovezile necesare, Judecatorul a decis ca ei sa ramana la mine. Ea e acum undeva prin Canada.
- Oh! Ce viata ai avut si tu...
- Da, telenovela. Cateodata ma simt ca traiesc viata altcuiva si ca prin ce am trecut, parca sunt scene dintr-un alt serial decat cel al vietii mele.
- Dar tu ti-ai inselat sotia?
- Nu. Dar motivul pentru care nu mi-am inselat sotia este ca nu as mai fi putut sa imi privesc copii in ochi la fel, pentru ca as fi simtit ca am esuat inaintea lor in a le oferi un camin iubitor si o familie unita.
- Makes sense.
- Dar tu, cum ai depasit tragedia?
- Am fost leguma aproape doi ani. Nu am lucrat absolut nimic in perioada asta si am locuit cu mama la Mures.
- Aha! Ardeleanca deci.
- Evident. Ha-ha-ha! Tata a venit la munca in Londra cand aveam 15 ani si dupa ani de zile in care s-a rugat de mine sa vin aici, am acceptat. Dar inainte am fost 3 saptamani in Africa intr-un voluntariat.
- Unde?
- In Kalahari. Asta m-a ajutat sa realizez ca problemele mele sunt mici, deoarece oamenii de acolo se confruntau zilnic cu altele mai mari. Am lucrat vreo 10 luni pentru o firma de productie media, iar cu banii castigati m-am plimbat un an prin lume.
- Foarte fain!
- Da. Am fost in Australia, unde am si lucrat vreo doua luni pentru o agentie de publicitate. Apoi am fost in Indonezia, Singapore, Malaezia, Japonia, Korea de Sud si Nord, China, Rusia, Tibet, India, Mauritania, Iordania, Egipt, Africa de Sud. De acolo am zburat in Argentina, Peru, Chile, Paraguy, Ecuador, Columbia, Brazilia, Venezuela, Panama, Belize, Mexic si Cuba. Apoi am venit o luna in tara si am plecat pentru 5 luni la o agentie de publicitate din Toronto, Canada. Superba Canada!
- Wow! Sunt curios cat ai dat pe zboruri.
- Am cautat promotii si conexiuni rapide si ieftine. Unele companii asiatice iti fac reduceri pentru alte destinatii daca zborul tau are intarzieri. Uite asa am ajuns si in Korea de Nord si Malaezia.
- Te invidiez putin...
- Oh, da! Te rog, keep calm.
- Incerc.
- Mihai, uite cat e ceasul. Chiar trebuie sa plec, spuse Nina in timp ce se ridica sa plece.
- Stai putin ca am ceva pentru tine.
- O acadea?! Mihai, cum de ai stiut ca imi plac acadelele?
- O colega de-a ta mi-a spus ca esti fan Chupa Chups.
- Draga de ea... Zi-mi care e ca maine o tund la chelie!
- Uite am si eu una. Sugem impreuna?
- Mihai, nu strica o seara frumoasa cu glume...
- Cum as putea sa stric ceva minunat?! Te conduc la metrou?
- Vine tata sa ma ia. Adica, e deja aici, afara de 20 de minute, iar eu i-am dat mesaj ca ies imediat.
- Si acadeaua nu o sugi?
- Mihai, nu fii copil!
- Macar desfa-o...
- Sa imi trimiti te rog pozele, ii spuse Nina in timp ce cobora scarile.
- Sigur. Sper ca nu te superi daca am sa scriu asta pe blog.