Acel moment ciudat in care nu dormi stiind ca cineva, la sute de kilometrii distanta, sta la capatul mamei sale si o priveste cum se stinge...
Desi asta este modul in care, de-a lungul timpului, omenirea si viata si-au urmat cursul 'firesc', doare teribil de tare sa iti vezi parintele cum moare, iar tu, neputinciosul, sa nu poti face nimic pentru a-l salva pe cel care te-a adus pe lume si te-a crescut... Durerea urla in tine precum lupul la luna si te face sa ridici pumnul spre Cer, intreband cu lacrimi in ochi: "De ce mi-l iei?"
Dar nu Dumnezeu este de vina, ci pacatul. "Pentru că plata păcatului este moartea" (Romani 6:23). Pacatul este neascultarea de invataturile si poruncile lui Dumnezeu, invataturi menite sa te ajute sa duci o viata diferita, mai buna calitativ si plina de culoare. Consecinta neascultarii este moartea. Toti murim, desi ne-am marturisit Tatalui Ceresc pacatele, desi am plans de ciuda ca am gresit, desi am cautat toata viata sa il cunoastem mai bine pe Dumnezeu si sa il pastram in inima... dar consecinta neascultarii anterioare este moartea, desi noi suntem iertati.
Sangele divin curs din trupul omenesc pe Golgota, viata ce s-a jertfit pentru noi (apropo, Isus daca nu era vandut de Iuda, tot ar fi murit pentru noi; dar poate nu la fel de violent) a avut ca scop readucerea noastra la statutul de nevinovati inaintea lui Dumnezeu. (Nu intram acum in discutia despre natura divin-umana a lui Hristos, dar pe scurt, o explicatie simpla si "tehnica": noi, crestinii, credem intr-un singur Dumnezeu, manifestat in trei fiinte: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Toti trei sunt egali, toti au aceleasi puteri, sunt una in gandire si-n simtire, dar avand diferite roluri/functii in ceea ce priveste raportul Dumnezeu-Creatie. Cand au planuit viata si lumea, au luat in calcul si varianta ca, undeva in Univers, sa apara neascultarea si pacatul, iar Isus a fost cel care s-a oferit sa moara pentru salvarea fiintelor pacatoase; doarece conform legilor pe care Ei le-au stabilit pentru buna desfasurare a vietii in Univers, consecinta neascultarii/pacatului este moartea)
Omul are, tehnic vorbind, o singura certitudine: ca va muri. Iar sa iti vezi parintele ca piere, te destabilizeaza emotional. Poate daca nu am mai privi moartea ca pe ceva absolut, ci ca pe un "rau" necesar, ca pe o consecință a existentei intr-o lume a pacatului, a neascultarii, am intelege poate de ce murim.
S-ar putea sa ma crezi nebun, dar consider ca ar trebui sa ne bucuram atunci cand cel care moare, pe baza relatiei sale cu Dumnezeu, adoarme impacat si cu speranta invierii la Ziua de Apoi. Lupta pentru el s-a terminat, el a trecut in nefiinta si asteapta ca Tata sa il cheme la viata vesnica, o viata fara pacat, fara neascultare, fara necredinta. O viata "normala", i-as putea spune. Ne-am obisnuit atat de mult cu pacatul, incat ni se pare ceva normal, firesc.
Uitam ca suntem mantuiti prin har si pe baza relatiei personale cu Dumnezeu. Nu zecimea si nici darurile aduse sarmanilor si vaduvelor, ne asigura mantuirea. Acestea sunt doar semne ca ai o inima altruista, insa nu faptele te curata. Sangele lui Hristos ne face sa fim nevinovati inaintea lui Dumnezeu, stand zi de zi drepti si traindu-ne viata urmand cuvantul Sau si dupa standardele Sale.
In concluzie, moartea eate un rau necesar, dar am credinta ca Dumnezeu trece in nefiinta un om la momentul potrivit pentru acesta. El ne poate scoate din boala si ne poate feri de accidente, dar daca nu o face, El stie mai bine de ce nu a facut-o si cei ramasi in viata trebuie sa ramana neclintiți in credinta lor. Ferice de cel care adoarme in Domnul!
Dragul meu cititor, " sa nu te paraseasca bunatatea si credinciosia" (Proverbe 3:3), pentru ca "darul fara plata a lui Dumnezeu este viata veșnică in Isus Hristos!" (Romani 6:23)
