Anul 21 🖤

Îmi e dor de tine.
Îmi e dor să-mi spui că ești mândru de mine.
Îmi e dor să îmi spui că dacă nu existam, mă inventai tu intr-un fel.
Îmi e dor să îmi vorbești despre lume și să mă înveți să o privesc lucid și familiar, "Așa da! sau Așa nu!"
Îmi e dor să te mușc de mână și tu să îndemni să mușc mai tare.
Îmi e să ne plimbăm prin Predeal și să vorbim despre viitor.
Îmi e dor să îmi demonstrezi cum voința te ajută să devi mai bun și îți întărește caracterul.
Îmi e dor să te ascult râzând cu mama.
Îmi e dor să fim toți patru la masă, să mâncăm ciorbă din castroane de lut și să ne spui că ne iubești.
Îmi e dor să mergem la biserică și să facem diferite lucruri pentru binele celorlalți, necondiționat.
Îmi e dor să ne gătești salată de boeuf cu maioneză de casă pentru că aveai răbdare să o pregătești.
Îmi e dor să mâncăm sarmale cu muștar.
Îmi e dor să stăm la coadă la magazine și dispensar și să ne spui povești din armată.
Îmi e dor să mergem cu mamaia la cules de fasole sau la sapă de porumb, să mă uit cu drag la voi cum munciți iar eu să aduc apă proaspătă de băut, apoi să mâncăm turte calde cu brânză, murături și usturoi.
Mi-e dor de acasă.
Îmi e dor de tata.
Îmi e dor de mama.
Îmi e dor de surioara mea.
Îmi e dor de noi.

Doamne, ajută-ne să ne revedem!

Început și sfârșit

Ne e teamă de sfârșit atunci când nu știm cum să începem.
Ridicând urechea la gura lumii ne coborâm standardele.
Călcându-ne în picioare principiile, ridicăm în slăvi hazardul.
Curajul face inima să bată, dar nebunia e tăcerea rațiunii.
Niciodată nu ești singur atunci când înfrunți o mulțime de greutăți.
Dacă munții ar dansa, oamenii s-ar opri din a mai crede că nu există un "Început și sfârșit"

Insomnie

Am insomnie.

Poate pentru că îmi este dor de casă.

Poate pentru că îmi amintesc de oamenii minunați de lângă care am plecat și lângă care aș mai fi stat la povești.

Poate pentru că îmi amintesc doar de lucrurile plăcute și am șters cu lacrimi momentele triste.

Poate pentru că ar trebui să recunosc că "acasă" nu mai înseamnă România, dar îmi este teamă că făcând asta voi uita de unde am plecat și voi renunța la trecut.

Nu am visat în copilărie că voi locui într-o țară străină și nici că voi ajunge să umblu prin Londra fără stress, adeseori uitând că nu sunt acasă. Departe de copilărie, atât in timp cât și în spațiu, în fiecare zi am cel puțin un moment în mă simt ca un copil în prima zi de școală: nesigur, cu ghiozdanul mare cât mine, analfabet și murdar de cerneală pe ambele mâini și buze, dar hotărât să învăț și să mă dezvolt, încrezător că e spre binele meu viitor.

Am citit "Secretul" si l-am crezut pe Coelho când promitea ca universul conspiră să îmi împlinească visul, dar realitatea mi-a dovedit ca lucrurile nu stau așa. În viața asta totul ține de vremuri și de împrejurări. Pot să îți dorești miliarde de euro sau să crești în înălțime ori să poți zbura, unele lucruri nu se vor întâmpla niciodată pentru ca nu poți influența sau modifica ce nu ține de tine.

Cred cu tărie că fiecare persoană are cel puțin un lucru la sine de care nu e mulțumită și ar vrea să îl schimbe. Poate fi un deget strâmb sau sâni mici, ori incapacitatea de a învăța o limba străină, poate are strabism sau nu înțelege matematica, poate că e cicălitoare sau se simte singură, acel mic "handicap" ne ține cu picioarele pe pământ și ne amintește că scenariul din capul nostru nu se potrivește întotdeauna cu realitatea.

Poate că ar fi timpul să dorm. Să aștept în tăcere să îmi vina rândul. Să fiu pregătit de acțiune și suficient de flexibil cât să mă pot adapta repede. O răbdare activă. Și chiar dacă nu se întâmplă nimic, măcar sunt liniștit că mi-am făcut partea.

Îți mulțumesc pentru #insomnie.

- postat inițial pe Facebook 12/02/19 1:59AM