Ganduri care fierb in tine ce sunt aliniate cu miscari scandaloase ale peisajului cotidian.
"Prea multe greseli" par sa nu fie niciodata suficiente, indiferent cate conversatii in secret ai despre disprețul față de propria-ti persoană.
De ce este esecul atat de comfortabil incat il repetam de nenumărate ori?!
Oare nu sunt legile Binelui suficient de puternice incat sa ne scoata din întunericul nopții?!
Ne-am împrietenit cu demonii ce ne-au incurajat de atatea ori spre distrugerea proprie. Oare aceast suport emoțional, care desi te ingroapa, îți umple golul din suflet si iti împlinește nevoia de "a avea pe cineva aproape"?
