miercuri, decembrie 19, 2018

Despre trinitate, in alte cuvinte si alte ganduri

Salut.

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris, dar nu pentru că nu am vrut, ci pentru ca nu mi-am găsit cuvintele potrivite. Nici acum nu cred că le am, dar vreau să îți împărtășesc câteva gânduri pe care le-am avut în ultima vreme.

Mă oftic că în viața de zi cu zi, de multe ori totul se reduce la bani. Bani... bani... bani... Chiar și membrii familiilor se ceartă între ei din cauza banilor. Sunt sigur că și tu ai habar de astfel de cazuri.

De ceva timp mă tot gândesc la de ce în creștinism Dumnezeu este împărțit în 3 persoane cu denumirile de Tatăl, Fiul și Duhul Sfant, iar răspunsul pe care l-am găsit este relativ simplu de înțeles:

Imagineaza-ti ca existã 3 persoane, la fel de capabile și de experimentate, care își deschid o firmă de produse informatice. Cei 3 antreprenori își fac un plan de afacere, se gândesc in detaliu la operațiuni, finanțare si profilul companiei, iar apoi își împart atribuțiile și responsabilitățile în mod egal: unul se ocupă de finanțe (Duhul Sfant), unul de resurse umane si tehnologie (Fiul) și unul de operațiuni (Tatăl). Astfel compania are 3 directori, un produs de oferit (viața), un plan de acțiune și de redresare, in cazul in care lucrurile o iau pe drumul greșit.
Motto-ul companiei este: libertate în gândire și acțiune (liberul arbitru). Dar cum libertatea fără reguli este anarhie, după o perioadă, directorii au pregătit un manual de instrucțiuni pentru angajați, care tot a fost revizuit odată cu trecerea timpului.
Compania putea să eșueze în multe moduri, de la revolte și greve sindicale, pana la greșeli în producție sau bug-uri în programare.
Ideea ce a dus la crearea omenirii a fost realizarea unui program de simulare a vieții la o scală mai restrânsă și a presupus crearea unui univers in care fiintele sa fie libere să exploreze in voie si sa acționeze si gândească după bunul plac, dar urmand îndrumarile programatorllor. Această clasă de produse informatice s-a defectat datorita interferenței unui angajat, rezultând în decalibrarea și perpetuarea defectului peste generațiile următoare. Programul de recuperare și reabilitare a devenit responbilitatea directorului de resurse umane, care pentru a ajuta omenirea să înțeleagă unde e greșeala și ce e de făcut pentru soluționarea ei, s-a introdus în program și a devenit "produs". Că să ii ajute să înțeleagă cine este și de unde vine, ca este director si mai sunt inca doua persoane care au creat lumea impreuna cu el, a trebuit să le explice in termeni cunoscuți lor. Fiind o lume care avea la baza vieții ei sociale familia, le-a explicat astfel:
- pentru ca voi aveti copii si sunteti copii la randul vostru, iar eu sunt ca voi, dar nu sunt dintre voi, eu sunt Copilul, Fiul dintai. Sunt Directorul direct responsabil de voi;
-  pentru ca aveti părinți care se ocupă de voi, care vă îndeamnă si va ajută in activitatile voastre, unul dintre directori se ocupă de operațiuni și este ca un Tată pentru companie
-  am pus in voi un cod, un duh ce vă însuflețește, vă motivează si vă ajută să vă administrați resursele. Cel de-al treilea director se ocupă de administrarea resurselor și finanțelor, acel duh peste toate, el este Duhul Sfant;

Programul de recompensare pentru cei care reusesc sa identifice problemele si solicita ajutorul lor consta in posibilitatea devenirii


This Traveler IQ challenge compares your geographical knowledge against the Web's Original Travelogue's other 4,648,395 travelers who have taken this challenge as of Wednesday, October 14, 2009 at 09:23AM GMT. (TravelPod is part of the TripAdvisor Media Network)