In balanta

Poate ai observat cum la inceput de noua relatie, ne cautam fostii ca sa vedem daca ar mai merge inca odata cu ei. In felul asta, dorim sa ne linistim sufletul cu gandul ca am facut alegerea potrivita, comparand noul cu vechiul. Avem nevoie de certitudini, iar certitudinea unei noi relatii ne sperie uneori, pentru ca insemna sa ne detasam de trecut.

In parte, ne-am dori sa nu mai trecem prin acelasi stress emotional, parca dorind sa eliminam acel proces repetitiv de cunoastere, in urma caruia descoperim partile negative care fac sa ne indepartam de persoana care acum reprezinta interesul nostru.

'Toti suntem anormali. Desi toti suntem aiurea, trebuie sa-l alegem pe acel "aiurea" cu care am putea trai pana la adanci batraneti' (Miha). Da, este vorba de acceptare, tolerare, rabdare si ingaduinta (desi sunt sinonime, exprima lucruri diferite).

Pacat ca ne e greu sa ne detasam total de trecut. Pacat ca facem comparatii intre ce am avut si ce avem, punand in balanta persoanele, sentimentele si faptele. Pacat ca ne dorim sa continuam firul povestii anterioare alaturi de o persoana noua.

In parte, ii inteleg pe cei care sar dintr-o relatie in alta ca lacusta pe frunze. Pentru ce sa te legi la cap cu o persoana pe care nu ai rabdare sa o cunosti? E mai usor sa intri si sa iesi, pentru ca implica mai putine sentimente pierdute si mai putin angajament. Si in plus, nerabdarea e "acceptata".

Cine mai are astazi rabdare? Cine mai are timp sa treaca prin toate etapele unei relatii sanatoase? Vrem acum si vrem repede. Pentru ce sa mai pierdem timp?!
O amica imi spunea ca tatal ei i-a recomandat sa-si testeze iubitul astfel: sa-l puna la un calculator cu performante slabe si conexiune proasta la internet. Daca reuseste sa-si termine treaba fara sa se fi enervat, inseamna ca e de pastrat. Un amic mi-a spus ca isi pune partenerele sa conduca prin traficul orele de varf bucurestene. Ii place sa le studieze reactiile. Pe care n-are carnet, o aseaza la o coada.

Tu ce iti doresti?

Soare cu picioare

- De ce plangi?

- Nu plang. Sufar. Sufar pentru ca nu mai suntem puternici in doi. Sufar ca nu mai sunt cupluri care sa lupte pentru dragoste.

- Sunt de parere ca primele relatii (prima sau a doua) sunt legaturi care ne-ar putea aduce un viitor fericit ca-n povesti, cu dragoste pana la adanci batraneti. Asta daca le-am fi acordat interesul pe care il meritau. Prima dragoste nu se uita si cautam s-o repetam in urmatoarele relatii. Pe masura ce inaintam in acest “joc” contemporan, nu facem altceva decat sa construim pe o baza anterioara. Devenim din ce in ce mai buni in a “combina”, in a insela, in a parasi. Intotdeauna facem o comparative cu fostele relatii.

Seneca spunea ca un om tare, cand e lovit, isi sporeste puterea. Sunt cateva etape ale dezvoltarii prin care orice om trebuie sa treaca inainte de a se bucura pe deplin de o relatie de succes. Indiferent de unde vii si incotro te indrepti, indiferent ca esti negru sau galben, tigan sau arian, sarac sau bogat, vei avea parte de aceleasi tipare in relatii. Uneori te vei indragosti de el fara drept de veto, ca mai apoi sa afli ca el nu te iubeste, alteori partenerul tau iti va parea atat de sters sau de incapabil, incat vei incepe sa dezvolti sentimente pentru prietenul lui cel mai bun sau poate o ruda de-a sa. Alteori, vei insela sau vei fi inselata. Sunt o sumedenie de tipare. Unele persoane stagneaza in anumiti pasi, fapt ce le confera imposibilitatea de dezvoltare si uneori, un regres din punct de vedere emotional si social.

- Stii cum e cand doi se despart: unul se plange intotdeauna mai tare decat celalalt. Apoi fiecare tert isi da cu parerea. Vai, cat pot sa ma deranjeze comentariile inutile! Am nevoie de un barbat si nu de un copil! Nu trebuie sa mearga la mama lui sa se planga despre neintelegerile noastre. Am nevoie de cineva care sa ma sustina si sa ma incurajeze, sa ma ajute sa cresc!

- Inseamna ca inca de la inceput n-ai avut incredere in viitorul relatiei.

- Am nevoie sa evoluez, nu sa cobor.

- Dar la nevoile lui nu te gandesti? Prin afirmatiile tale nu faci altceva decat sa-mi confirmi ca esti egoista.

- Si ti-am spus ca sunt egoista. N-am negat niciodata. Eu nu am nevoie de un barbat care sa nu se multumeasca cu putin.

- Atunci ai avut asteptari mult prea mari de la el.

- Nu cred in relatiile la distanta. Cum ai spus si tu, nu pot sa ies la plimbare cu telefonul. Cand am o problema personala de rezolvat, simt ca nu am cu cine sa o rezolv.

- Mai intai ati format cumplu si apoi ati inceput sa va cunoasteti. Ati uitat sa fiti prieteni. Ti-a fost ca un "Soare de urgenta". Cat timp a fost potrivit pentru tine, ti-a iluminat viata si a contribuit la dezvoltarea ei armonioasa. Cand ceva a intrerupt acest proces, soarele tau a facut pasi. A devenit un “Soare cu picioare”, in jurul caruia nu ai mai orbitat. Faptul ca nu mai crede nimeni in relatiile de amicitie intre un el si-o ea, ne impinge in "focul luptei". Are logica si pentru tine ce spun aici?

Viata ca o harta

Aveam un numar incredibil de suflete pereche.

Viata se aseamana cu o harta al unui teritoriu in care te deplasezi in toate directiile. Tata Domnul are pregatit pentru tine traseul optim, iar pentru a-l cunoaste si intelege, e musai sa te rogi pentru minte sanatoasa si intelepciune. Daca nu alegi acel traseu si te deplasezi dupa bunul plac, Tata iti va reconfigura drumul catre destinatia initiala astfel incat sa te bucuri de cea mai buna calatorie. Daca am asemana partenerii de viata cu obiectivele turistice, am putea spune ca unele sunt mai interesante sau mai spectaculoase decat altele, insa toate sunt minunate si atractive in felul lor. Totodata, alegerea iti apartine, astfel ca vei acorda mai multa atentie si vei manifesta mai mult interes fata de unele obiective, iar unele vor fi neglijate sau neapreciate corespunzator. Odata trecut mai departe, nu te mai poti intoarce, decat in anumite conditii speciale.

Bogatiile si resursele iti sunt la indemana, gata sa fie intalnite si exploatate. Roaga-te pentru intelepciune si minte sanatoasa, impreuna cu sanatate fizica, astfel incat sa ai parte de traseul cel potrivit cu dorintele, visele, talantii si cunostintele tale.

Starea natiunii

Traim vremuri grele, dar nu datorita conditiilor sociale si economice. Traim un timp al libertatii nejustificate. Traim vieti inchiriate.

As vrea sa stiu daca suntem orbi sau ne prefacem ca nu vedem imaginea de ansamblu...

Ne dezbracam, ne urcam in dus si speram ca apa sa ne spele de pacate. Pesimismul si durerea au devenit lucrurile care ne leaga si aseamana. Ne laudam cu principii sfinte si intentii curate. Ne mintim apropiatii cu nerusinare, dand pe fata neincrederea ce-o avem in propriile persoane. Ne jucam cu vietile noastre. Ne-am pierdut speranta. Am refuzat izbavirea. L-am omorat pe Dumnezeu.

#stefanbeniaminblog

Crescendo

Când sunetul întunericului a umplut încăperea, inima de spaimă mi-a îngheţat în piept. Respiraţia mi s-a oprit, pulsul mi s-a accelerat şi auzeam în timpane cum sângele îmi traversa violent capul. Un sunet strident de vioară regală a străbătut încăperea, neglijând teribilul moment în care mă aflam. Cineva se bucura de suferinţa mea. Cu ochii în lacrimi şi muscându-mi limba, mă mişcam spasmatic pe parchet, căutând ieşirea. Funia din jurul gâtului îmi strângea venele şi arterele, oprind temporar sângerarea. Am vrut să ţip, dar ştiam că n-avea cine să mă audă; am urlat în mine şi-am continuat să mă târăsc. Ciotul arcuşului înfipt în ficat îmi provoca dureri fenomenale.

Ploaia începuse şi tuna puternic. Atunci m-am rugat pentru un cutremur. Mi-am dorit să ies cât mai repede afară, înainte ce Dirijorul să mă găsească. În urmă cu o oră, pe la mijlocul repetiţiei, în timp crescendo-ul orchestrei intensifica atmosfera, Dirijorul a luat-o razna şi-a înfipt baghetă în ochiul stâng al violonistului principal. De sub sacou a scos o maceta şi în câteva secunde a decapitat jumătate din instrumentişti. Uşile fiind inchise în prealabil, panică n-a părăsit cameră. Ce s-a întamplat mai apoi, nu-mi amintesc.

Ba da. M-am trezit cu capul în pian, cu o coardă în jurul gâtului şi cu sângele sărind peste tot, căutând parcă să atingă corzile ce mi-ar fi exprimat durerea. Daniel, trombonistul, a fost cel care m-a salvat, lovindu-l pe Dirijor cu extinctorul in cap. Restul... Ah!... Prea violent ca să-ţi descriu.

Laura si Victor

Sunt lacrima Laurei. Ma preling pe obrazul fin, in timp ce ea se striga la tine.
"Tremur si plang ca o proasta. Imi tremura mainile din cauza ta. M-am saturat de tine! Ce proasta sunt ca plang dupa un incapabil! Mi-ai tras-o de mi-au sarit capacele, ori de cate ori a vrut maciuca ta si, acum te-ai hotarat peste noapte sa renunti la mine. Vai, ce proasta sunt! (suspine si hohote de plans)
Iesi afara! Nu vreau sa te mai vad! Iesi dracului afara! Iesi odata!"

Sunt unghia lui Victor. Ma tot freaca de scalp, cautand sa evite firele de par. Daca ar putea, m-ar folosi pentru a-si ordona gandurile. Le aud:
"Ma regasesc in aceeasi situatie de care tot fug in ultimul timp: oboseala de dinainte de somn. Nu pentru ca ar fi vorba de vreo mare oboseala fizica, ci una emotionala; o epuizare venita dintr-o stare de nefericire si neimplinire. Mi-ai reprosat mereu ca n-am stiu sa te fac fericita, insa n-ai inteles ca fericirea nu este un talent, ci un sir de evenimente, de amintiri, care ne fac sau nu sa fim fericiti. La 8 luni dupa ce ne-am despartit, ai realizat si tu cat rau mi-ai facut prin scenele tale. Ai plans mult cand ai stiut ca te-am iubit. Ai avut grija sa-mi spui asta, cu lux de amanunte. Desi inca te iubesc, nu m-au impresionat vorbele tale. Doar ca.. Acum plang eu. Acum mi se rupe sufletul cand te stiu purtandu-mi camasa in pat cu el! Cred ca din adins ai postat-o pe fb, ca eu sa o vad... Of! Imi este somn. Sunt obosit si mai bine adorm. Ti-am rostit numele si mi-a fugit somnul, dar continui sa visez."

[Victor este sotul Laurei. Doar ca ei inca nu se cunosc...]