Să pleci de acasă ştiind că nu te vei mai întoarce niciodată.
Să plângi ştiind că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel.
Să închizi uşa ştiind că amintirile tale cu acel loc nu vor putea fi vreodată şterse.
...............
În drumul tău prin astă lume
Vor fi persoane care îţi vor nega existenţa
prin indiferenta şi stupiditatea lor.
Vor fi multi cei care vor căuta să-ţi ia viaţa
şi să-ţi distrugă firul experienţelor.
De vorba şi prezenţa omului nebun,
să fugi ca dracul de tămâie!
Căci tot creştinu-şi taie porcul în Ajun,
dar nu oricine te ajută în robie.
Să fie rău, oricine ştie.
Nu-i om să nu traiască în păcat.
Dar să fie om de omenie...
Asta-i mai rar ca lozul câştigat.
Îi vezi cum îşi aruncă-n stradă
părinţii şi bătrânii greu munciţi.
Toti vor să aibă aur, mai ceva ca o pirandă,
dar nu toţi vor să lucre' munţii încreţiţi.
Lumea asta a devenit prea mică şi neîncăpătoare
pentru câtă răutate umblă-n două picioare.
Ţi-ar da în cap în plină stradă, pe lumină,
de-ar ştii că puşcăria nu-i suprimă.
Dar tu stai calm şi fii stăpân pe sine,
disciplinat, respectuos şi iubitor de bine.
Mergi mai departe şi ocoleşte-le prezenţa,
căci nu ei sunt cei care-ţi întăresc fiinţa!
Mai bine fără ei şi izolat de vrajă,
departe de orice răutate-ntruchipată.
Singur pe lume n-ai fost şi nu vei fi vreodată.
Ai un Creator ce-ţi va purta de grijă.
Când simţi că grijile şi durerile te-apasă,
când ai sufletul rănit şi trupul obosit...
Priveşte cerul şi gândeşte-te l-acasă,
la cei care pentru tine s-au jertfit.
Vei căuta să uiţi momentele frumoase?
Chiar vei putea să uiţi persoanele ce le-ai iubit?
Aminteşte-ţi că Soarele şi razele-i duioase
promit că după noapte, urmeaz-un răsărit!
În fiecare om e o poveste,
O carte ce-o citim din mers,
Unii-s de aur, alţi-s doar picturi rupestre,
Dar fiecare dintre noi i-un mare Univers.
Degeaba nu suntem nici unul,
N-am fost creaţi pentru a sta.
Când gândurile-ţi negre trag cu tunul,
Şezi blând, totul e doar în mintea ta!
©StefanBeniaminPantelimon
