la Apus

Public Rage

Cateodata ne trezim facand lucruri pe care daca le-am vedea la altii am exclama Ce distrus!

Sunt unele lucruri pe care trebuie sa le faci atunci cand simti nevoia.

Ai nevoia sa ii spui ce simti si ce te doare. O atingi cu vorbele si incepe sa planga... tacere se aduna in jurul vostru si parca sunteti singuri pe pamant...

Te ridici si te misti prin local incoace si-ncolo. Barmanul si ospatarul te urmasesc din priviri ca nu cumva sa faci vreo prostie - Daca o plezneste, l-am troznit!

Apoi ai un moment de luciditate, iti iei scaunul si te asezi langa ea. Te apropii usor si o asculti cum suspina. Ai vrea sa-i stergi lacrimile, dar nu ai voie sa o atingi. Asa ca o intrebi in soapta: De ce plangi? Nu vreau sa suferi... Si nu poti sa-i vezi chipul pentru ca parul ii atarna peste faţă. Apoi ii spui bland, incercand s-o linistesti: Totul o sa fie bine. Ai sa intelegi mai tarziu de ce...

Oare?! Oare vei afla? Oare ai sa intelegi candva, vreodata?

De ce toate raspunsurile apar la final?

Irezistibila tacere

- Bun. Am rezolvat-o si cu tine!

Am invatat ca vorba multa strica si aduce saracie. Ne lipsesc de multe ori cuvintele potrivite pentru a exprima ceea ce se afla cu adevarat in sufletele noastre. Ca mijloc de protectie emotionala, cu prima ocazie in care cineva din anturajul nostru ofera cel mai mic semn de interes, avem tendinta sa ii indepartam. Alteori ne trezim vorbind degeaba si dand explicatii unor persoane care nu acorda importanta vorbelor noastre.

Si te intrebi: de ce sa nu tac?! N-ar fi mai bine daca n-as mai vorbi ... asa, cel putin pentru o vreme, sa vad daca ceilalti isi doresc sa ma auda vorbindu-le si istorisindu-le amintiri din copilarie?!

NU!

Ce rost are sa-ti irosesti fiinta si gandurile pentru cateva persoane care te considera banal? Aceleasi persoane care atunci cand ai ceva de oferit, te asalteaza cu atentia si consideratia lor?

Dar ne spune cineva cat si cum sa vorbim? Ne trage careva de maneca atunci cand depasim limita admisa de cuvinte?!

O zi normala dintr-o viata ideala

Pe 21 ianuarie 2012 am postat o provocare pe un grup foto de pe Facebook:

„Ar fi interesant sa stiu cum arată pentru voi o zi normală dintr-o viaţă ideală.
Cu cât mai multe detalii despre ce ati face in ziua respectiva pentru a fi pe deplin fericiti”

Este ora 8 şi soarele e deja pe cer. Razele sale calde m-au trezit dintr-un somn odihnitor.

A fost o alegere inspirată să ne mutăm aproape de Sibiu, în aceasta zonă superbă unde dimineţile sunt magnifice. Casa noastră este chiar pe deal, foarte aproape de DN.

Iubita mea încă nu s-a trezit si o mai las putin sa doarma, cat timp multumesc Cerului pentru aceasta noua zi.

Mana mea stangă îi mângâie uşor obrazul, iar ochii ei frumoşi se deschid în timp ce îi soptesc bland “Bună dimineaţa iubito!” iar trilul păsărilor ne acompaniază jocul dimineţii.

Copiii încă dorm, fiind obosiţi după excursia de ziua trecută. Mergem amândoi să-i trezim cu grijă, pentru a nu-i speria. După o sesiune bună de gâdilat urmează timpul pentru igiena personală, atât pentru cei mari cât şi pentru cei mici. Apoi toţi patru ne-am adunat în bucătărie şi ne-am distrat pregătind micul dejun. Am mâncat sănătos şi la desert am savurat prăjituri de casă, pregătite în seara anterioară de "şefa tribului."

După ora 10:30 plecăm spre unul dintre siturile mele (de amenajare peisageră). Pe drum, ne oprim la un azil de bătrâni pentru a le lăsa nişte alimente si sa impartim imbratisari.

Odată ajunşi pe sit, copiii se plimbă şi se joacă impreuna cu mama lor, iar eu verific în detaliu stagiul lucrărilor şi calitatea execuţiei.

Prânzul îl servim în casa unor buni prieteni - parteneri de afaceri - care au copii, iar ai noştri şi ai lor se distrează în voie după masă, în timp ce noi discutăm diferite detalii tehnice şi administrative pentru proiectele în curs.

Dupa amiaza, barbatii se deplaseaza împreună la un alt sit, lăsând soţiile să socializeze şi copiii să se joace.

Spre seara, soţiile au ajuns mai devreme acasă la noi şi ne-au pregătit o cină gustoasă şi uşoară. Am chemat şi alţi prieteni la cină, iar toată seara a fost numai zâmbet şi fericire. În jur de ora 20 gaşca se sparge.

Copiii sunt aproape adormiţi, motiv pentru care au cam jumătate de oră pentru igiena personală, împreună cu unul dintre noi. Celălalt se ocupă de curăţenia uşoară (deşi vasele au fost spălate "în grup", întotdeauna rămân mici detalii de aranjat).

Când copiii sunt pregătiţi de somn, urmează timpul de poveste, în care suntem toţi 4 împreună şi mulţumim Cerului pentru ziua minunată încheiată. Apoi ne folosim imaginaţia pentru a "vizualiza" fiecare detaliu al poveştilor cu zmei şi zâne.

Odată copiii adormiţi, ne rămâne şi nouă timp pentru a ne bucura unul de celălalt.

- Noapte buna iubito.

- Noapte bună iubitule. Te iubesc!

(am repostat, deoarece primul articol avea prea multe bug-uri)

Celula Universului

Din spațiu, Pământul arată în continuare perfect. Pe masura ce te apropii tot mai mult de suprafața solului, observi inundații, cutremure, războaie și multă suferință.La fel se întâmplă și la nivel social, unde multe familii par fericite, partenerii pozează în cupluluri perfecte, când de fapt cadrul intim este compus din doi străini. Sentimentele au dispărut, pasiunea și bucuria de a trăi împreună au pierit. Acasă nu te mai simți în siguranță. Acasă nu mai este ca... acasă. Ne chinuim să construim un ”mâine” mai bun financiar și social, chiar cu riscul de a-i pierde pe cei iubiți. Cândva, familia era celula societății.Totul ține de vremuri și de împrejurări. Astăzi suntem obisnuiti sa ne asiguram obiectele din jur, de la telefonul mobil până la casă, mașină și afacere personală, totodată având posibilitatea de a ne asigura viata personală. Ne preocupăm pentru lucrurile materiale, dar cu acele ”lucruri” care nu pot fi cuantificate, ce se întâmplă? Din păcate uităm să ne asiguram cele mai importante lucruri pentru noi: relațiile cu cei din jur. Cu cei care contează cu adevărat. Cei care formează universul nostru.

Tu ce aer respiri ?