Despre 2016

In 2016 nu am petrecut foarte mult timp in scris, aproape deloc as putea spune, spre rusinea mea. Dar sunt o multime de ganduri pe care as vrea sa ti le spun si o gramada de locuri faine pe care as vrea sa ti le arat. Am inceput sa imi doresc sa am in jur oameni ale caror fapte sprijineasc vorbe lor de bine; tanjesc dupa oameni de cuvant, cu bun simt si temere de Dumnezeu, care fac tot ce le sta in putinta ca prin viata lor sa fie un ajutor potrivit pentru altii. Am invatat ca e bine sa te rogi sa ai bani, atata timp cat ai de gand sa iti folosesti pentru a face o lume mai buna in jurul tau, o lume fara disperare si foamete. Am invatat de asemenea ca uneori trebuie sa lucrezi in acel domeniiu in care esti bun, chiar daca nu iti doresti in mod deosebit sa fii acolo, dar sa faci tot ce tine de tine, astfel incat banii castigati sa ii folosesti pentru acele lucruri care aduc bucurie sufletului tau si zambete pe fetele celor pe care ii influentezi.

Cu cat ne cunoastem mai bine, cu atat vrem sa petrecem mai putin timp in jurul oamenilor care isi pierd viata alergand dupa himere si obiective prea mici pentru viata mareata la care au fost chemati. M-am saturat de ignoranti si de oameni aroganti. Sunt satul de nesimtiti si nu vreau sa mai am de-a face cu oamenii care se considera mai buni decat altii, doar pentru ca s-au nascut intr-o anumita tara, sau ca au o situatie economica diferita. Sunt satul de OAMENI CARE SE CRED MAI EGALI DECAT ALTII! Vreau o lume normala. Vreau oameni buni in jurul meu, oameni sinceri si cu compasiune. Vreau oameni adevarati si curajosi. Vreau oameni increzatori si respectuosi. Nu poti avea o viata pozitiva cu o minte negativa. Nu poti cere minuni in viata ta fara sa crezi intr-o Fiinta Suprema.

Si ca sa pot sa vreau, trebuie sa imi fac partea. Trebuie sa fiu autentic si sa schimb in mine ce e de schimbat, sa trag de mine sa urc muntele ca sa ma pot bucura de privelistea minunata de sus. Dar de ce sa urc tocmai pana sus de tot? De ce nu pot ramane pe la jumatatea muntelui? Nu toti oamenii ajung pana sus pentru ca ori obosesc si refuza sa mai urce, ori raman impresionati sau inspaimantati de anumite lucruri pe care le intalnesc pe drum, insa cine trage de el sa urce, putin cate putin, cu pauze si odihna potrivita, in cele din urma va ajunge unde si-a propus. E un joc al ambitiei, in care te provoci sa ajungi pana in varf, sa vezi daca poti. De ce? Pentru ca ori te opresti si mori, ori mergi mai departe. Urci crezand si sperand ca Dumnezeu este cu tine si ca El iti spune prin constiinta si dialog interior, cum sa mergi pe traseul tau, ce ritm de urcare sa ai si ce-i de facut pentru a continua. Vocea Lui te va calauzi pana sus. Pentru ca nu prin puterile tale vei fi mantuit, ci prin Harul lui Dumnezeu.

Cald

Din cuvinte rătăcite fac povești zbârcite,
N-am dor, ci nerăbdare.
Vreau cai zburați de motoare.
Mai beau un pahar de secunde topite
Și mă-nchin pe-al tău umăr Tatălui Sfânt,
Bucurând grâul, marea și-al meu colț de pământ.

@london 291116

Salut - 191116

Salut.
A trecut ceva timp de cand m-am oprit sa discutam. 2016 a fost un an dement, socant si fericit. Nu stiu cum altfel as putea sa il descriu. Pe plan personal, viata s-a imbunatatit, iar binecuvantarile de la Tata au facut ca sa timpul sa treaca mai usor. Pe plan international, macro, anul asta s-au intamplat o groaza de mizerii.
Doamne, iti multumim ca ai mila si grija de noi!

Azi e Sabat. Am destul de mult timp sa ma fac introspectie si sa analizez ce s-a intamplat, astfel incat sa hotarasc ce am de facut mai departe.

M-am plimbat destul de mult anul asta si am descoperit locuri noi si oameni minunati. [Sora mea m-a intrebat ce fac si i-am raspuns: "Mazgalesc niste cuvinte."] Mare parte din anul acesta am fost sofer de Uber/minicab (taxi) si am avut experiente placute si urate. Saptamana asta am avut o discutie cu un ateu, care mi-a spus ca a fost alegerea lui sa nu mai creada in Dumnezeu, pentru ca religia catolica in care a crescut, l-a invatat ca oamenii pacatosi vor suferi vesnic si el nu vrea sa accepte sa se inchine unui zeu crud si care gaseste placere in vesnica suferinta a creatiei sale. De asemenea, el a amintit ca tatal i-a parasit familia cand avea 10 ani si, dupa aniversarea lui de 15 ani, mama sa a trecut in nefiinta. I-am spus ca imi pare rau pentru el, ca ii inteleg suferinta din copilarie, pentru ca al meu tata a murit cand inca aveam 11 ani. Dansul a zambit, si-a pus mana pe umar meu si a zis: "Stai linistit, a trecut. Vad ca ne-am descurcat destul de bine si am ajuns doi adulti puternici." Avea dreptate. Am trecut peste suferinta, pentru ca durerea nu este vesnica, ci doar consecinta ei este eterna si irevocabila. Am cautat sa ii explic printr-o ilustratie ca pedepsirea celor rai nu se va produce printr-un iad de foc vesnic, ci Dumnezeu ii va distruge pe aceia care i-au intors spatele intr-o singura ocazie, pentru ca El nu gaseste de cuviinta ca sa chinuie oamenii aceia o eternitate. II va nimici si gata. A zambit si mi-a spus ca Dumnezeul pe care el in cunoaste nu este acela pe care eu il descriu. Ne-am strans mainile si a plecat.

'Our Father' ring

This week I've received two amazing compliments, unrequested and unexpected. The first one was from a wonderful guy who told me: "I wish you and my sister form a couple. You are an amazing guy and you'd really make her happy." This kind of words you don't just throw them around. You only want what's best for your sibling. That person has to be unique and exceptional for you to think that he's man enough for your sister. I was left speechless and after few moments, I told him that I appreciate him for being honest and I like that he had the guts to speak his mind.

Second compliment came from a girl that years ago took one of my rings and decided to keep it as a token. She told me that I'm one of the kindest people she has ever met and this ring of mine keeps her safe. On the ring are engraved the words of "Our Father" prayer.

Be kind and those with beautiful hearts will be able to see the work of our Father in you.

Morning thoughts - Sabbath day 291016

Feelings and emotions make people die young, as if there is no tomorrow and "it has to be done today."

It's a blessing to have the right kind of people in your life. Most times we end up hurting and loosing those that are the most important to us. I've lost so many good ones because I didn't knew how to value them...

A good book makes you lose yourself in its story for hours and question your reality. What you're seeing and feeling is nothing but a version of the world.

Ignorance hurts because of your expectations. Walk away and don't come back. What costs you "soul", it's not for you to have.

Stay where you feel comfortable, but go tripping and explore places that give you thrills. You will come back stronger and better.

More and more people nowadays hate God and don't believe in the almighty person. They think it's stupid to question life. This scenario of "majority thinks that minority is wrong" has been with us since the beginning of time. Sometimes it's true, sometimes it's not. Remember that only few decades ago, believers thought nonbelievers to be wrong and foolish. Now is viceversa. "God" became fiction.

Some say that it's ok to talk to God, but if God talks to you, then you're crazy. My dear, they're stupid and you don't need stupid people in your life.

Don't try to be friends with someone who looks down on you. The life is hard enough already.

Don't make decisions without praying. You will receive guidance from God and He will show you what to do or say. Sometimes He's quiet because He wants to see if you can walk strong in faith. So choose what's best for you and God will be with you all the way!

We are all the same

We are all the same: we are born and we die. Everything in between is just made of knowledge, emotions and deeds/acts.

25 septembrie 2016

De aceea, frații mei preaiubiți, fiți fermi, de neclintit, întotdeauna implicați din plin în lucrarea Domnului, pentru că știți că în Domnul strădania voastră nu este zadarnică.
1 Corinteni 15:58 NTR

Sa cunosti

Caută să cunoști o persoană în toate dintre următoarelor ipostaze:
- când e nervoasă și certată cu tine;
- când are un moment de maximă vulnerabilitate și dependență de tine;
- când e înfometată bine;
- când e nedormită și e obosită foc;
- când e în centrul atenției și e foarte fericită;
- când e tristă și ignorată de toată lumea;
- când are opțiuni și tu ești doar una dintre ele;

18 years

18 years.
18 years passed since you left this world.
I don't remember you much, but I miss you like crazy. Tears rush through my eyes now because I can't remember your face unless I see a picture of you... Father, I miss you.
I'm an adult now. Adults don't cry. Oh yes they do!
I don't blame anyone for your absence. I wish you were here to have a manly conversation about life and everything. And it will remain only a wish...

Mai vrei odată?

Cine v-a spus voua că "Dacă te iubește, se întoarce la tine", cu siguranță și-a bătut joc de voi.
Când iubești pe cineva care te lasă pentru ca vrea să se mai maturizeze și să exploreze și alte opțiuni, nu îți vine să primești înapoi o ființă uzată și moral și fizic. Nu stiu de tine, dar mie îmi vine greu să primesc înapoi o fostă care a preferat să își petreacă timpul schimbând relațiile și partenerii sexuali, în loc să fie disponibilă dorinței mele de a încerca să construim o relație stabilă și de lungă durată. Da, ne-am mai putea iubi pentru o zi și o noapte ca la Olimpiadă, să câștigăm aurul și să primim flori, iar masele de oameni să ne aplaude pentru performanța noastră, ziarele să scrie articole de laudă, iar poeții să ne cânte în povești nemuritoare. Dar ce rost mai are?! Indiferent cât aș vrea să mai fiu în mintea și pe gura ei, nu are rost. E deșertăciune.
Ierți tot și mergi mai departe pe drumul tău, fără ea. Nu ai nevoie de complicații din partea unei persoane care nu te respectă și nu se respectă pe sine însăși.

Iesi!

Te rog, lasa-ma sa dorm.
Stai jos si nu-mi mai alerga goala prin minte!
Ah! Simt ca o sa pier daca nu te sarut!
Imi crapa inima in piept ca nu esti aproape.
Al naibi sentimente! Sa le ia dracu' pe toate!

Te rog, lasa-ma sa dorm.
Sanii-ti sunt Rai si pielea fierbinte...
Ma tii drept si inchinat icoanei din tine
Ah! De ce te-ai dat pe un pumn de tarana?...

Da-te jos din mintea mea si lasa-ma sa dorm.
Iesi afara din dormitor!
Sa pieri ca noaptea la rasarit,
Diavol cu suflet de granit!

London, 5:42, 2916

Alaturi/Impotriva ta

Nu stii prin cate a trebuit sa trec sa ajung astazi sa ma uit in ochii tai si sa iti spun ca nu mai simt nimic. Sunt viu, dar mort pe dinauntru. Nu ma astept sa iti pese si nici nu cred ca nu vei dormi la noapte din cauza asta

Inca te simt pe buzele mele si trag batraneste din tigara asta ce imi aminteste de noptile in care stateam intinsi in pat, dezveliti si goi, povestind despre timpurile ce urmau sa vina si cum aveam sa ne luptam cu monstrii pentru a ajunge in Padurea Fermecata. Desenam viitorul in cuvinte calde si construiam un castel pe stanca vointei noastre de a fi impreuna, la bine si la greu. La binele meu si la greul tau.

Ce este curcubeul daca nu o promisiune ca niciodata nu va mai fi un potop din care sa nu avem scapare?! In bunatatea Lui, Tata ne-a promis ca nu vom mai fi nevoiti sa murim striviti de suferinta si ne-a lasat sa ne fixam ochii sus, pe cer, la confirmarea ca furtuna a trecut. Care este mostenirea noastra, daca nu o viata schimbata si traita cu rost? Ce rost are suferinta, daca nu sa ne faca mai puternici?!

Azi e ziua 158. Sunt cinci luni de cand m-ai lasat singur pe mare. Am trecut prin disperare si nu am crezut ca voi ajunge sa vad curcubeul. M-am aruncat in apa si am incercat sa ma inec, dar o mana cunoscuta m-a tras de par in sus. As fi vrut sa fi fost tu cea care sa ma scoata din adancuri, dar ce bine ca am ingeri pazitori!

Am crezut ca dragostea este cel mai de pret lucru al sufetului omenesc; dar dragostea nu este un lucru, ci o stare de fapt, un exercitiu de vointa. Dragostea e plina de clisee si de compromisuri. Dragostea este un pumn in plex pe stomacul gol. Dragostea este distanta dintre Rai si Iad. Dragostea este un cantar pe care asezi greutati ca sa masori fericirea. Dragostea este, sau nu este. Iubesti sau nu iubesti. Si cand iubesti, centrul tau de echilibru se aseaza in sufletul ei, iar al ei, intr-al tau. Si poti sa iubesti din nou doar cand sufletul ti-e gol. Nu pustiu, ci gol. Nu abandonat, ci pregatit sa te primeasca.

Noaptea, inainte de culcare, imi aduc aminte de numeroasele ocazii in care ne promiteam: „Si chiar de s-ar stinge Soarele si n-ar mai lumina, eu as continua sa te iubesc si sa iti calauzesc pasii!” Am promis sa fim alaturi unul de celalalt, nu unul impotriva altuia. Cei cinci ani de dragoste bogata s-au transformat acum in cinci luni de saracie si regrete... Nu vreau altceva de la tine decat sa imi explici de ce m-ai lasat sa cred ca putem planta flori de maci pe Marte. Am venit departe ca sa gasesc aurul de la capat de curcubeu; dar spiridusul m-a pus la treaba si mi-a zis: „Apreciez ca ti-ai facut curaj sa iti parasesti comfortul casei tale si sa vii sa ma gasesti, dar aurul trebuie sa il meriti. Lucreaza, arata-mi ca esti bun si te voi rasplati.” Si m-a muncit ca pe cai furati. Mi-a fost greu, dar gaseam alinare in mesajele tale si in dulcele-ti glas. Dupa o luna, spiridusul mi-a intins o scrisoare si mi-a spus ca e de la tine. Am incetat munca si am gasit scris:

„Dragul meu rege,

Dupa cugetari adanci, am ajuns la concluzia ca aurul nu exista si spiridusul este doar rodul imaginatiei tale. Nu pot sa te mai astept si vreau sa imi vad de viata. Nu mai cred in NOI si vreau sa fiu iarasi EU.

Te rog nu ma mai cauta.

A ta,

Fosta (Regina)”

-in lucru-

Heart's plan

Thoughts keep us busy while the heart plans our journey through life.

©benpntl

Nu stim sa iubim

Nu stim sa iubim. Nu intelegem ce este iubirea si o confundam grav cu alte sentimente si ganduri mai mult sau mai putin curate. Ne-am pierdut inocenta si ne tiuie mintea din cauza unui suflet gol dintr-un trup ce zace in arsita disperarii.

Cum se face ca realizam, ca prin vis, doar dupa ce ne-am despartit de el sau de ea, ca iubim? Sigur nu e lipsa acelei persoane, ceea ce ne doare? Sigur nu e dezamagirea unor promisiuni de eternitate auzite candva, intr-o noapte uda, ce ne face sa tremuram de nervi? Sigur nu e dorul sa ne simtim trupurile frecandu-se unul de celalalt, scaldate intr-o mare de sudoare? Sigur nu e disperarea ca vom ramane singuri?

Nu cred ca suntem capabili sa intelegem iubirea, nu pentru ca nu am avea capacitatea intelectuala, ci pe cea emotionala. Daca am iubi cu adevarat, am fi coplesiti de simplitatea si de umilinta ei. Iubirea e prea pura ca sa poata fi inteleasa de doi oameni ce cauta sa aiba performante sexuale demne de Olimpiada. Iubirea poate fi experiementata, dar nu si inteleasa. Iubirea nu poate fi descrisa in cuvinte. Iubirea e un mix intre experienta, rabdare, credinta si incredere, respect si atasament. Iubirea dintre doua persoane este o legatura unica si irepetabila. Iubirea e nebunie pentru omul rational. Iubirea e predare si altruism pentru omul egoist. Iubirea e ilegala. Iubirea nu poate fi legiferata sau reglementata prin ordonante de guvern. Iubirea este binara: 1 sau 0, exista sau nu. IUBESTI SAU NU IUBESTI?

Cum poti sa iubesti o persoana pe care nu o cunosti?

Sau cum poti sa iti iubesti aproapele, daca nu ai o legatura personala cu el/ea? Si aici nu ma refer la iubirea fizica...

Stai sau pleci?

In ganduri nu suntem niciodata singuri.

Sa spunem ca vrei sa pleci din tara pentru ca ceea ce ai in Romania nu te mai multumeste. Sa spunem ca vorbesti engleza si spaniola la nivel de incepator. O cunostinta veche si de incredere te invita sa incerci marea cu degetul in Spania. Accepti, iti faci bagajul si pleci la Madrid cu autocarul. Drumul e lung si nu incetezi sa te intrebi de ce ai plecat... Odata ajuns in Spania, ti se ofera de munca intr-un loc mult sub pregatirea ta academica din Romania: curatenie pe site-urile de constructii. Saptamanile trec, banii cu care ai venit din tara se termina si pana la primul salariu de saptamana viitoare mai ai 15 euro. Iti planifici o masa pe zi si iti rationalizezi cumparaturile. Munca e grea, stomacul cere de mancare si omuletul din minte nu inceteaza sa iti spuna ca era mai bine in tara ta, la casa ta, in patul tau, mancand painea ta. Mai ai doua zile pana la salariu si te simti epuizat. Te intrebi oare daca merita efortul... Te intrebi daca ai facut bine ca ai plecat...

Primul salariu este sub asteptari si esti nemultumit. Credeai ca o sa primesti mai multi bani. Ce ai, iti este suficient cat sa iti platesti chiria, transportul, mancarea si sa dai o parte din datorie. Iti propui sa mai rezisti o luna si sa pui atunci ceva bani de-o parte. Al doilea salariu se duce si el repede, oboseala se acumuleaza si tu simti ca nu mai rezisti. Iti vine sa iti iei campii. Lucrezi si luna a treia, urmeaza a patra si de abia in opta luna reusesti sa stingi datoria cu care ai venit din tara. Economii nu ai facut, esti foarte obosit si vrei acasa. E iarna, ploua tare si vantul e rece. Sufletul iti ingheata la gandul ca maine trebuie sa te duci la munca.

Esti pus in fata unei alegeri: sa ramai sau sa pleci? Sa faci bani si sa ii strangi ca sa pleci inapoi acasa dupa un an sau doi; ori strangi din dinti si incerci sa te stabilesti aici si banii sa ii folosesti pentru a trai o viata mai buna decat ce ai avut acasa?

Cam la fel e si in relatiile sentimentale. Toate incep la fel, dar dorinta si "incapatanarea" din partea ambelor parti de a duce o relatie pe termen lung sunt necesare pentru a construi o minune.  Ce te motiveaza? Curiozitatea si speranta, impreuna cu nevoia de a face tot ce tine de tine pentru ca relatia aia sa mearga; sa stii ca te-ai implicat cat ai putut de mult si ca ai pus tot sufletul tau in dezvoltarea ei. Macar ai incercat. Nu te-ai depersonalizat, nu te-ai pierdut cu firea, nu ai devenit obsedat sau gelos, nu ai disperat in incercarile tale, ci ti-ai facut partea iubind si daruindu-ti timpul, energia si interesul fata de acel partener care a fost la fel de dispus ca si tine sa incerce  alaturi de tine sa construiti din nimic, o viata.

Diferenta dintr-o relatie pe termen scurt si pe termen lung sta in gradul de implicare si in obiective: investesc ca sa raman sau trag cat pot si apoi plec? Nimic din ce e omenesc nu dureaza vesnic. Nici macar dragostea, daramite promisiunile.

Bineinteles. depinde de vremuri si de imprejurari. Depinde cat de prielnic iti este mediul in care te afli, dar pe masura ce timpul trece, stii exact daca vrei sa te muti de tot si esti dispus sa treci prin incercari. Alegi sa ramai, alegi sa treci prin greutati, alegi sa mergi inainte cu noua ta viata si cu tot ceea ce presupune ea.

Relatiile pe termen lung cer implicare, vointa si incredere oarba pentru ca nu stii mare lucru despre persoana cu care iesi in oras, dar trebuie sa ai disponibilitatea si rabdarea sa "te inveti cu omul". Incerci sa duci o relatie pe termen lung chiar din prima zi, pentru ca ai hotarat in mintea ta sa faci acest lucru. Ai hotarat sa te dedici acelei persoane si sa intrerupi legatura cu orice alti potentiali parteneri. Ai hotarat sa fii activ in viata omului de langa tine, ai hotarat sa cunosti cat mai multe despre ea/el, ai hotarat sa nu pleci la prima cearta sau neintelegere. Si partenerul tau trebuie sa fie pe aceeasi pagina cu tine. De asta il si numesti PARTENER.

Conteaza foarte mult de ce faci unele lucruri. Conteaza pentru binele tau prezent si viitor. Daca ai o explicatie pentru toate lucrurile, pune-ti semne de intrebare, pentru ca s-ar putea ca ceva sa nu isi aiba locul in viata ta. Sa nu crezi cand cineva se jura sau promite ca o sa te iubeasca vesnic. Minciuna are picioare scurte si "binele" nu ramane nepedepsit.

Analizeaza si ia o hotarare inteleapta si rapida, pentru ca nimanui nu ii place incertitudinea. Iti poti da relativ repede seama daca iti trebuie o persoana sau nu, daca esti interesat sa o cunosti mai bine sau nu. Daca te-ai hotarat sa stai pe termen lung, spune cui te intreaba despre planurile tale, spune ca incerci sa stai cat se poate de mult si ca vreti sa construti o viata cat se poate de buna. Prin munca, dedicare, intelepciune pentru a profita de vremuri si de imprejurari si har de Sus, vei reusi sa aduci stabilitate in viata ta si in vietile celor care depind de tine. Economiile se strang mai repede in doi.

La termen

Ai incredere in mine? Atunci crede-ma cand iti spun ca mai este timp. Trebuie sa mai fie. Stiu ca te doare si ca te simti sfarsit, dar durerea asta nu o sa te omoare. Mai ai inca de trait si inca nu ti-a sunat ceasul. Nu inca, cel putin. Sau nu din cauza asta.
Toti murim la termen. Nu murim pana nu spune Tata Domnul ca trebuie sa plecam. Asta e valabila pentru toti, in afara de sinucigasi. Dar nimic nu se intampla fara permisiunea lui Dumnezeu. El permite si celui lipsit de speranta sa treaca la nefiinta. Desi voia Lui nu este ca acea persoana sa moara, ii da totusi voie sa se sinucida. E un gest de bunatate. Durerile sunt permise pentru a intari sufletul. La fel cum greutatile intaresc muschii si ii fac sa creasca, cam la fel se intampla cu suferintele si sufletul.
Disperarea de dinainte de moarte... Sa stii ca urmeaza sa mori si sa nu stii ce urmeaza. Fie ca mori intr-un accident violent sau de boala grea, fie ca mori in somn sau dintr-o greseala, moartea e mereu precedata de o perioada de timp destinata despartirii. Chiar daca nimeni nu realizeaza asta in mod direct, in mod personal si individual suntem cautati de constiinta si sfatuiti sa ne incheiem socotelile si sa plecam in termeni buni.
Oare ce povesti or sa se scrie despre noi?
Oare ne vor canta numele in poeme?
Nu cred. Stii de ce? Pentru ca finalul nu este aici. Fii puternic si stapaneste-te, pentru ca urmeaza vremuri mai bune.
Cand?
In episodul urmator. Ai rabdare si citeste mai departe.

4 cuvinte

Ganduri, cuvinte, fapte, amintiri.
Necunoscuti, prieteni, iubiti, straini.

Volum maxim

Si sunetul zguduie usile masinii... Si sunt timid... Si tu esti blanda... Am dat la maxim volumul gemetelor tale si am inchis ochii. Aud batai in geam si nu-mi pasa. Mi-ai incalzit imaginatia si plang de fericire. Acum e liniste, dar imi aud bataile inimii. Termin apelul, ma dau jos din masina si o inchid, zambesc vecinilor si ma duc la somn. E ora potrivita sa-mi incalzesti si patul.

In mintea mea

De cateva nopti te visez. Mai exact, imi apari in visele de dimineata, inainte sa ma trezesc. Ma scol cu tine in minte si ma intreb: DE CE NU MA LASI SA DORM?!?

Daca ar fi sa stim viitorul, poate ne-am speria de el si ne-am bloca in speranta ca vom putea sa il schimbam. Poate e mai bine sa nu stim ce urmeaza, pentru astfel ne putem folosi puterile primite de Sus pentru a schimba incertitudinea in certitudine. Construim din necunoscut o realitate tangibila si memorabila.
Ne macina ceea ce nu putem controla. Ne da fiori incertitudinea. Petrecem prea mult timp in mintea noastra, traind mai intens viata in planuri ireale si in cuvinte nespuse. Diferenta dintre vis si realitate sta ascunsa in doua lucruri: vointa si infaptuire.
Oare de cate ori ne-am rugat de Tata sa ne dea ceva ce ne-am dorit enorm, ca mai apoi, implinirea dorintei sa ne dezamageasca? Oare cunoasterea ne dezamageste sau faptul ca realitatea nu se ridica la nivelul asteptarilor? Poate ti-ai dorit foarte mult sa fi alaturi de o anumita persoana, sau poate ti-ai dorit sa ajungi sa vizitezi un anumit loc din lumea asta, iar cand ai dat nas-in-nas cu ceea ce ti-ai dorit, nu a fost chiar exact ce ti-ai imaginat ca va fi...
Imi doresc sa vizitez New York-ul si am senzatia ca stiu orasul asta pentru ca l-am vazut in nenumarate poze si filme. Diferenta dintre ceea ce stiu despre el si ceea ce este cu adevarat acolo sta in elementul "emotional" si in cunoasterea de fapt. Nu cunoasterea dezamageste, ci inima.

In mintea mea, esti diferita fata de cum esti tu in realitate. Am o imagine despre tine bazata pe experienta personala (cunoasterea) si pe raportul dintre noi doi (emotional). Cand cunoasterea si emotionalul se sincronizeaza, se creeaza o legatura de lunga durata. Poate chiar vesnica.
In mintea mea, tu esti adevarata. Dar adevarul meu poate fi neadevar in lumea ta. Devii adevar in lumea mea atunci cand imi implinesti asteptarile. Dar realitatea mea poate sa fie basm in lumea ta.
In mintea mea, constientizez si interpretez lumea ta. Cam la fel faci si tu, in dreptul tau. Daca am face abstractie de toti spectatorii si de toate camerele de filmat, poate am fi mai curajosi, chiar daca nu am stii in ce directie sa o luam. Incercam marea cu degetul. Dar macar incercam. Incercam sa fim noi si incercam sa ne sincronizam realitatile. Realitatea mea si realitatea ta sunt doar opinii, puncte diferite de perspectiva. Un intelept spunea ca nu putem fi obiectivi, datorita subiectivismului nostru. Particularismul vine din inima si din gandire. In mintea mea e si inima mea. Intimitatea nu este obiectiva, ci mereu subiectiva.

Amintirile inimii nu se afla in vasele de sange, ci stau indexate in adancurile mintii. In infinitatea gandirii noastre, suntem limitati doar de catre conexiunile pe care creierul nostru le poate face (analiza, sinteza si procesare) si de posibilitatea uitarii (volumul de stocare). Universul infinit e doar limitat de mintea mea. Iar in mintea mea esti tu. Sa insemne oare cumva ca TU esti universul meu infinit, sau ca TU imi limitezi infinitul?

Limita infinitului e subiectiva.

Intrebare

cand iti amintesti de fostul tau partener, de momentele intense sexuale, preacurvesti?


daca da, de ce?
daca nu, de ce?

ganduri nocturne despre barbati si femei

aproape de fiecare data cand urmeaza sa scriu ceva, imi aliniez gandurile in minte si apoi le astern intr-o poveste ce are o povata mai mult sau mai putin vizibila. uneori trebuie sa recitesti de cateva ori pentru a intelege despre ce e vorba. alteori e necesara o perioada de pauza, pentru a procesa informatia. insa de multe ori, scriu despre ceva, dar ma refer la altceva. imi place sa vorbesc pe mai multe planuri, astfel incat creierul sa poata face conexiuni indirecte. e o tehnica menita sa stimuleze imaginatia si procesul de gandire analitica, pentru ca intelegerea cuvintele nescrise sa fie pe deplina.
astazi e diferit.
pur si simplu am inceput sa scriu.
probabil unele persoane se vor fi oprit de mult din a citit postarea asta.

este ora 1:13, marti noaptea. sunt in camera mea din londra si ma intreb cine esti si de ce esti aici? zi-mi, de ce esti aici? ce vrei sa afli de la mine si/sau despre mine?

daca mi-ai fi spus acum 10 ani ca o sa fiu in anglia, as fi ras de tine. daca mi-ai fi spus acum 20 de ani ca voi locui in capitala marii britanii, as fi zis ca iti bati joc de mine. ma intreb insa ce as fi facut diferit, daca as fi stiut ca voi ajunge aici?
am plecat din romania pentru ca am simtit ca "nu mai merge". am incercat diferite afaceri, am lucrat in diferite domenii, dar nimic nu mi-a adus fericirea si nici implinirea materiala si/sau profesionala. cred ca mi-am facut partea, cred ca am incercat de nenumarate ori sa am o relatie fericita cu tara mea, insa nu s-a putut. da, imi imaginez treaba asta ca pe o relatie amoroasa. imi vine mai usor sa iti explic astfel ceea ce simt si gandesc referitor la romania. bineinteles ca imi este dor de tara, dar ma simt inselat de catre sistemul politic si economic din "patria mama". parintii nostri ne tot amintesc ca pe vremea lor nu existau internetul si telefoanele mobile, insa ei au reusit sa aiba relatii serioase si de lunga durata cu partenerii si prietenii lor, dar au mai si avut ocazia sa intemeieze o familie si sa creasca niste copii. fiecare generatie are conflictele ei, tragediile ei. astazi mai mult ca oricand, ne intalnim cu ispite la tot pasul si numarul ocaziilor sa te inseli, a crescut exponential. o vorba spune ca diavolul vine deghizat in tot ceea ce ti-ai dorit mai mult pe lumea asta. tot!

sa te casatoresti nu este greu, pentru ca mereu vei gasi o persoana disponibila sa fie cu tine, atata timp cat tu esti stapan pe sine. nimeni nu va veni la tine din senin sa te ceara in casatorie. inceteaza sa mai crezi asta! sunt satul de ideile care spun ca barbatul trebuie sa aiba casa, masina si bani ca sa se poata casatorii. ideile astea le consider prostii pentru ca nu fac altceva decat sa creeze in mintea femeii ca ea este "premiul suprem". da fetelor, va plangeti ca societatea zilei de azi e misogina, va obiectifica/materializeaza si nu va lasa sa va dezvoltati la potentialul maxim. asa a fost dintotdeauna. nu ma crezi? reciteste te rog basmele cu care adormeai in copilarie. dar totul a inceput din dragoste; nu pentru ca femeia nu ar fi putut sau nu ar fi stiut cum se ucide un animal sau cum se construieste o casa, ci pentru ca barbatul, din dragoste pentru ea, a rugat-o sa il lase pe el sa suporte greul muncii. ce mult tanjim dupa un co-echipier! ce mult ne dorim sa ne sincronizam bataile inimii cu ale voastre! cat de tare ne dorim sa fiti alaturi de noi, la bine si la greu! apoi lucrurile au degenerat in haosul de astazi.

sa te casatoresti cu persoana potrivita... aici e greul. am mai spus-o si o sa o repet la nesfarsit: e mare har sa ai omul potrivit langa tine! casatoria e o institutie, pentru ca are menirea sa administreze pana la finalul zilelor vietile sotilor. toate resursele cuplului sunt folosite pentru binele comun si pentru desvoltarea individuala a parternerilor. ca esti casatorit, nu inseamna ca te depersonalizezi. mor cand vad profiluri pe facebook la comun: ea si el escu!
recunosc, imi e teama ca as putea sa ma casatoresc cu persoana nepotrivita. imi vine greu sa imi imaginez cum as mai putea fi la fel de atractiv sexual si viceversa, dupa 5, 10 sau 15 ani de casatorie. evident, nu doar sexul ne va tine impreuna, dar ajuta. ajuta la suflet. sau cum o sa ma port cand ne vom certa groaznic de tare. nu o sa ma pot desparti de ea doar asa, pentru ca nu mai am eu chef de relatie. sau cum ne va fi viata noastra de cuplu la batranete. nu pot decat sa ma rog pentru intelepciune si calauzire divina.

inteleg intr-o oarecare masura si de ce partenerii sunt infideli. inteleg beneficiile sexului "fara responsabilitati". dar nu mi se pare moral sa ti-o tragi cu 'enspe alte persoane si apoi sa te intorci acasa ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. viata ta nu e roz! nu te mai minti. te rog.

inteleg si nebunia swingerilor. inteleg dorinta de a avea mai multi parteneri. inteleg ca pentru ei statutul de "casatorit" joaca un important rol in satisfacerea sexuala, insa unde e mandria ta de barbat cand vezi ca nevasta ta o primeste din toate pozitiile de la un necunoscut si apoi, cere mai mai mult?!? cum naiba va duceti inapoi acasa si va continuati viata de "cuplu" ca si cand noaptea anterioara nici n-ar fi existat?!?

e ora 2:01. poate ar fi cazul sa ma pun la somn.
oare sunt eu singurul ciudat din societatea contemporana care vede lucrurile astea ca fiind gresite?
nu ii inteleg nici pe cei care merg la curve. tata spunea: un barbat adevarat nu ar trebui sa dea niciodata bani pentru sex.
as vrea sa imbunatatim lumea asta, dar sunt constient ca nu prea avem cum, doar prin puterile noastre, pentru ca demonii nu dorm. doar Dumnezeu este mai mare. ce bine ca El este autoritatea suprema! tine minte ca si satana face minuni. ai grija cui si ce te rogi, ca s-ar putea sa te asculte si sa primesti. noapte buna!

Munte si Mare

E ceva sfant la intalnirea dintre munte si mare.
Un sentiment de împlinire si de pace umple sufletul ce vine si se deschide inaintea muntilor si lasa valurile sa spuna adevarul.
Si Dumnezeu asculta inima celui ce il cauta.

traim degeaba

de ne-am putea lua inimile din piept

si de ne-am putea muta hotarele,

am inceta sa mai mergem drept

si ne-am intoarce spatele.

de-am fi oameni fara de respect

si de am fara de odihna,

trupul ne-ar deveni abject

si am manca din carabina.

In fiecare zi suntem alimentati de cofeina si de ura

calcam totu-n picioare si ne visam bogati si cu resurse

dar toti suntem petice vechi si-avem o fata imatura

si ne-nvartim aiurea-n cerc, accelerand ca-n curse.

traim degeaba

si murim fara rost.

ti-am zarit ruina

m-am plimbam printre ganduri si ti-am zarit ruina.
m-am apropiat si am vazut ca devenise una cu pamantul.
cand am dat sa plec de langa ea, m-am impiedicat de micul semn de lemn ce iti purta numele scris.
am plans si apoi am zambit.
ieri, cand denisa a simtit nevoia sa imi dea "marea veste" ca ai divortat, sa spun drept... nu am fost uimit.
ma asteptam la acest rezultat, pentru ca povestea ta de dragoste cu profesorul de matematica, nici nu ar fi trebuit sa existe.
ar fi trebuit ca noi sa fim impreuna, sa existam pana astazi si mai departe, fericiti si luptand pentru dragostea noastra.
sau cel putin asa era in prezentul pe care mintea mea il traia in acea clipa de barfa.
atentia mi-a fost furata apoi de chipul frumos si zambitor de bruneta pre-moldoveanca, cu ochi mari si negri, cu buze crude si dinti ca zapada, ce am cunoscut-o in trenul spre brasov.
parca te aveam inainte ochilor.
te credeai ardeleanca, dar vorbeai ca o moldoveanca.
desi parintii tai sunt din satu mare, ai crescut printre damigenele din focsani.
nu te mai descriu, pentru ca nu vreau sa imi mai amintesc in detaliu de tine.
vorbele denisei curgeau denisei si eu zambeam.
ea s-a oprit si m-a intrebat:
- stiu ca e o veste extraordinara pentru tine.
- da, cat de cat.
- si ce ai de gand sa faci mai departe?
- ce am de gand sa fac mai departe?
- dar, o mai iubesti, nu-i asa?
- dragostea adevarata nu moare asa usor.
- stiam eu!
- ma bucur.
- hai zi, te duci dupa ea?
- nu.
- cum nu?!
- pai nu.
- n-ai zis mai ca o iubesti?!
- am zis.
- si de ce nu vrei sa faci nimic?
- am sa fac.
- ce?
- am sa ies sa imi iau o lopata si am sa merg sa-i ingrop... amintirea.

The silence is ours

Today I've thought about you for hours. I could remember most of the happy moments we've spent together and all the crazy things I did for you, but none of the bad things. Is funny how selective memory becomes.

When I got in my room, it smelled like it used to smell in your parents' home. I smiled and my eyes got wet thinking about them.

Sometimes I wish you were here, with your head on my shoulder, in silence. I would be playing with your hair and draw circles on your beautiful lips. And the silence would be ours to break with a long-lasting-breathless kiss. The silence would be ours...

I'm happy you're not here. I'm happy we're not together anymore. I'm happy I broke up with you. I'm glad I don't have to put up with your unwillingness to become the mother of my children. I'm happy you're gone.

The silence is ours.

De doua ori

Partea I

Cand m-am intors de acasa la Cluj, dupa doua saptamani de concediu, am aflat printr-un sms de la un coleg ca am fost concediat si ca firma pentru care lucram, a intrat in faliment. Cat am fost plecat, m-am deconectat de la tehnologie si internet, mi-am inchis telefonul si am cautat sa ma relaxez dupa interventia chirurgicala care avusese loc la Brasov. Cum am coborat din tren, am scos telefonul din buzunar si l-am sunat pe Ionel, directorul si proprietarul companei.
- Mihai, nu are rost sa ma mai suni pentru ca te-am dat afara si oricum am dat faliment.
- Poftim?! Dar ce am facut?
- Tu n-ai facut nimic deosebit, doar ca nu trebuia sa te iei in gura cu Marian in parcarea de la BMW. M-a sunat HR-ul lor si mi-a povestit cum v-ati tiganit pe acolo.
- Ionel, stii macar ce s-a intamplat? Stii comportamentul lui Marian din perioada in care ai fost plecat in concediu?
- Stiu ca nu a fost cea mai buna decizie sa ii las afacerea pe mana doua saptamani, ca dovada ca am si dat faliment... Dar tu nu trebuia sa imi faci compania de ras! mi-a spus rastit.
- Scuza-ma, dar Marian, din senin, in parcare, dupa sedinta cu cei de la BMW, a inceput sa injure si sa tipe, plangandu-se ca el tine compania in spinare si ca noi toti ceilalti suntem niste retardati inutili. Apoi a inceput sa ma injure, sa imi spuna ca sunt un orfan imputit si ca ar trebui sa ma intorc in Bucuresti, ca oricum fac umbra pamantului degeaba.
- Mihai, nu are rost sa imi povestesti. Pe Marian il stiu de 7 ani si am incredere in el si in cuvintele sale.
- Dar omul asta din senin s-a purtat asa! Si cand i-am spus doar 5 cuvinte - "Omule, taci naibii din gura!" - a luat foc si mai rau!
- Ok, Ok! Nu ma intereseaza. Comportamentul tau trebuia sa fie altul si nu trebuia sa te certi cu el de fata cu clientii mei.
- Dar Ionel...
- Niciun "dar". M-am hotarat.
- Bine! si i-am inchis telefonul. Am iesit din gara inmarmurit si greu apasat de situatie. Am luat tramvaiul si m-am dus acasa in Zorilor. Dupa ce mi-am salutat vecinii si am povestit cate una-alta, am plecat la mine in camera si m-am inchis acolo vreo 2 zile. Eram un pachet de nervi, un foc continuu de ura si de scarba. Nu imi venea sa cred ca mi-am pierdut locul de munca din cauza unui jegos! Si ma mai durea si operatia... Ce viata sumbra!

Undeva pe miercuri, primesc un apel pe whatsapp:

- Mihai, ce ai zice daca as veni la Cluj un weekend sa ne vedem? Apelul asta era de la Andreea, prima mea iubita. Nu o mai vazusem de mai bine de 6 ani, de la nunta unui prieten comun.
Am cunoscut-o in urma cu 14 ani si am avut o relatie de aproape un an, din care mai bine de jumatate a fost la distanta. Ea studia stomatologia la Craiova, iar eu terminam liceul in Bucuresti. La fiecare doua saptamani ne intalneam si singurele momente in care stateam despartiti erau acelea in care trebuia sa mergem la toaleta. Ea locuia intr-o mansarda a unei case de pe Ana Ipatescu, la nici 5 minute de facultate. Parintii ei erau plecati in Spania de mai bine de 6 ani, iar printre rudele ei ramase in tara se numarau doi verisori cu care impartea vila respectiva. Dupa o vreme, incepusem sa ma enervez rau din cauza figurilor si fitelor ei de mare stomatoloaga-de-bani-gata; asa ca ne-am despartit. Dupa incheierea anului universitar 2002-2003, Andreea s-a mutat cu tot cu facultate la Madrid, la parintii ei.
Momentul in care a sunat sa isi anunte intentiile, nu putea sa fie mai bun pentru mine! Eram nervos, frustrat, deprimat, eram singur intr-un oras departe de casa si trecuseră mai bine de 10 luni de la ultima mea relatie. Cum as fi putut sa refuz o asemenea oferta?!
- As spune: "VINO!"
- Ce bine! Stai putin in telefon sa dau click si sa fac plata biletului.
- Ooooook...
- Gata! Vineri seara la 22:40 aterizez in Cluj.
- Maine?!
- Da. E vreo problema?
- Chiar deloc.
- Vai! Proasta de mine n-a intrebat daca prietena ta e de acord sa ne vedem...
- Sigur e ok cu asta, pentru ca nici nu exista.
- Pacat... Ar fi mers ceva in trei... spuse ea in soapta.
- Poftim?! Poti te rog sa repeti?
- Pacat, am zis. As fi vrut sa o cunosc.
- Hai lasa vrajeala. Cat stai?
- Pana duminica la 8 seara.
- Prea mult.
- Nu e ok?
- Ba da, prostuto.
- Auzi, dar pot sa stau la tine?
"Evident!" asa mi-au urlat gandurile...
- Da, e ok. Vorbesc cu colegii de casa si vedem cum facem sa nu dormi in aeroport.
- Ah, dar nu stai singur?
- Ai uitat ca sunt sarac?
- Ah, nu.. Scuze! Adica, nu vorba ca esti sarac sau ca n-ai bani. In fine. Poate ar fi mai bine sa nu mai vin...
- Andreea, esti bine?
- Foarte bine, de ce intrebi?
- Verificam doar. Lasa prostiile si fa-ti bagajul. Ne vedem maine.
- Dar vii sa ma iei, ca altfel dorm in aeroport pana duminica. Nu ca ar fi prima data...
- Fii pe pace, ca iti aduc o patura.
- Vezi ca n-am spus nimanui altcuiva de asta. Daca afla mama ca nu m-am dus la Craiova, cum i-am spus, ma croseteaza!
Ne-am mai spus cateva prostii si apoi am inchis apelul. In momentul ala ma simteam ca si cand as fi dat drumul la maxim unui robinet prin care curgeau sentimente si amintiri ce pareau de mult uitate.
E ciudat cum in viata reala nu se intampla aproape niciodata ca cei doi sa traiasca impreuna "fericiti pana la adanci batraneti". Dar basmele sunt facute sa ne dea speranta.
Aveam 18 ani cand ne-am cunoscut la Muzeul National de Arta Contmporana, la un simpozion. Eram venit cu prietena mea, Silvia si spre final, ma plictisisem atat de groaznic, incat am fost nevoit sa ies din sala, pentru ca nu incetam sa casc. Ca sa mai treaca timpul, am inceput sa analizez tablourile si sculpturile de pe hol. Cand am dat sa ating o statuie, m-am trezit cu o mana violenta si rece pe ceafa, urmata de o soapta aspra in urechea stanga:
- Daca o atingi, te castrez!
M-am oprit si m-am intors incet, ca si cand as fi vrut sa nu zboare fluturii. Andreea avea parul saten, ochii caprui si tenul curat. Era destul de inalta, cu aproape jumatate de cap mai scunda decat mine. Mi-am ridicat ambele maini, in semn de predare si m-am indepartat de opera de arta.
- Dar ce, nu am voie sa te ating? i-am raspuns smechereste.
- Nu. Poti sa atingi doar podeaua. Vrei sa o vezi mai in detaliu?
- Nu multumesc. Imi place din picioare.
- Dupa o varsta apare artrita si durerea de genunchii si o sa vrei sa stai mai mult intins pe spate.
- Stai putin. Vorbim in continuare despre arta?
- Evident.
Vedeam cum lumea incepuse sa iasa din sala, asa ca trebuia sa ma misc repede:
- Sunt un mare iubitor de arta.
- Si eu. De asta sunt si aici.
- A cui esti?
- Adica?
- Cine e acestei capodopere? i-am spus in timp ce o descriam prin gesturi.
- Ha. Ce n-ai da sa stii...
- Imi dai si mie id-ul tau de mess? Da dragul meu cititor, "mess". Pe vremea aia se comunica mult prin Yahoo! Messenger.
Am facut schimb de id-uri, ne-am zambit si ne-am luat la revedere. In seara aia m-am despartit de Silvia.
In ziua urmatoare, Andreea m-a adaugat in lista ei si, din acel moment, am inceput sa pierdem noptile in discutii interminabile despre... nimic. Doar stii si tu cum e la inceput.
Era cu 19 luni mai mare decat mine, dar aceste 19 luni ii dadeau impresia ca poate sa hotarasca in locul meu si obisnuia sa ma puna in fata faptului implinit. Cu toate astea, Andreea era genul de fata care punea suflet in relatie, desi n-ar fi recunoscut vreodata! Facea un joc de "du-te-vino" in care se pierdea si ea de multe ori. Desi ne-am despartit, mi-as fi dorit ca relatia asta sa dainuiasca la nesfarsit, pana la adanci batraneti. Exact ca in basme.
Acum, dupa ce mi-a spus ca aveam sa o revad, am inceput sa ranjesc ca un copil in fata unei cofetarii, pentru ca aveam sa ma bucur de cea mai buna prajitura. Despresia nu mai conta, celelalte probleme erau ca si inexistente, pentru ca aveam sa ma intalnesc cu ea. Andreei ii facusem o statuie in Piata Centrala a sufletului meu. Era speciala si unica, iar familia mea stia asta. Mama nu mai putea de dragul ei cand o striga "Mama lu' Miki!"...
Mi-am organizat programul foarte incarcat astfel incat sa ajung vineri seara la aeroport cu cel putin 30 de minute mai devreme. Mai, fix in ziua aia si la ora aia de 7 seara, Volvo-ul meu s-a gandit ca nu mai are chef sa porneasca. Am chemat un vecin mecanic, nici el nu i-a dat de cap, asa ca am luat un taxi pana la aeroport. Eram in intarziere.
- Mihai, eu am ajuns. Tu unde esti?
- Ajung si eu imediat. E trafic mare si sunt in taxi.
- Ah, ok.
- Asteapta-ma te rog langa cafenea. Ajung in 15-20 minute. Oricum tu trebuie sa treci de securitate si sa iti iei si bagajul.
- Am bagaj doar de avion. Bine, hai te astept acolo.
Domnul meu sofer taximetrist s-a grabit cat a putut de mult, insa tot am intarziat jumatate de ora. I-am multumit, i-am lasat o suma fixa cu bacsis inclus, apoi am dat buzna in aeroport. Cand ma invarteam prin fata cafenelei, am simtit o mana violenta si rece pe ceafa.

Despre bunicul meu, Ioannis (4-5)

Partea a IV-a

- Symeon, care sunt obiceiurile la romani, cand vine vorba de o femeie vaduva?
- Mai, din ce am vazut, conteaza mult motivul pentru care a ramas vaduva.
- Sa spunem... vaduva unui soldat.
- Ce prostii ai mai facut?
- N-am facut nimic. Discutam ipotetic, deocamdata.
- Vaduvele de razboi sunt respectate si iubite de comunitate. Cati ani are?
- 24.
- Aha, deci e batrana.
- Cum sa fie batrana?!
- In ochii lor, este. N-ai vazut ca miresele pe aici au 16-19 ani? Mioara, nevasta lui Lukas, nu avea 17 ani cand s-au luat? Ana, nevasta-mea, nu avea 18 ani cand am luat-o?
- Da mai, dar pentru noi nu e asa.
- Acum nu mai suntem greci, suntem romani. Vrem, nu vrem, asta suntem. Aici locuim, aici murim. Mama lui de razboi! Sunt o umbra neputioncioasa... Crezi ca de bine am plecat si eu de acasa?!
- Stiu Symeon, mi-ai povestit...
- Crezi ca am vrut sa plec de acasa, dupa ce turcii ne-au invadat ograda si au omorat tot ce respira?! Tonul vocii ii crescuse si incepuse sa tremure...
- Hai, linistete-te dragul meu. N-am vrut sa te supar.
- Nu pe tine, ci pe situatie sunt suparat. Am niste regrete...
- Te cred. Nu stiu ce m-as fi facut fara tine, mosule, ii spuse Ioannis, in timp ce se indrepta spre el sa-l stranga in brate.
- Multumesc, fiule. Stai jos si povesteste-mi despre ea.
Dupa ce ii oferi toate amanuntele, batranul ii spuse:
- Ar cam fi timpul sa te insori si tu.
- Adica...
- Adica ai binecuvantarea mea sa o curtezi pe Elisabeta. Parca asa ai zis ca o cheama.
- Nu crezi ca e gresit? Adica, e bine sa ma bag asa?...
- De ce nu?! Cate lucruri sunt certe in viata noastra? Unul singur: moartea. Pentru toate celelalte, incerci si tu, cu respect si rabdare, sperand ca Dumnezeu sa iti dea izbanda. Daca vrea si ea, atunci da-i inainte!
- Chiar daca are copil? Chiar daca e vaduva?
- Copilasul ala e binecuvantare pentru tine. Uite, daca "Doamne-fereste!" nu poti sa ai copii, macar ai crescut un suflet si i-ai fost parinte.
- Adevarat mosule. Cam ce-ai facut tu pentru mine.
- Lukas avea nevoie de un frate si tu aveai nevoie de o familie.
- Oh, mosule! Multumesc Cerului pentru tine, spuse Ioannis pe un ton emotionat si recunoscator.
- Lasa vrajeala si zi-mi cand pleci.
- Unde sa plec?
- La Alexandria, cum unde?!
- Tu zici sa plec?
- Doar nu ai de gand sa astepti sa se intoarca cu un al doilea copil! ii spuse Symeon ironic. Iti iei niste haine, niste bani, iti iei calul si te duci dupa ea. Sigur o prinzi din urma pe Valea Prahovei. Stai si tu o vreme pe acolo, vedeti cum va intelegeti si voi... Ah, si vezi ca trebuie sa te feresti de rusi!
- Da, sa traiti!
- Inca ceva: astia din sud sunt nebuni dupa munca fizica si mari iubitor de pamant. Noi lucram cu creierul, ei cu muschiul. Cand ajungi acolo, ca sa ai o sansa, trebuie sa te faci placut parintilor ei si sa te intelegi bine cu fetita. Tragi de tine si lucrezi cot la cot cu ei, ca altfel o sa spuna ca esti lenes. Eu stiu ca nu esti lenes, dar ei nu au de unde sa stie.
- Lasa mosule, ca le dau niste aur si sa vezi cat de repede ma lasa sa ma insor cu fata lor!
- Mai, daca ei sunt oameni saraci si prosti, se vor uita doar la bani tai. Daca sunt oameni buni, poti sa le cumperi ce vrei tu, ca sufletul tot nu il castigi!
- Adevarat mosule, adevarat!

- Orice ar fi, sa te întorci la noi. Aici e casa ta, familia ta. Noi te iubim si suntem ai tai.

- Da dragule. O sa fii bunic, ii spuse Ioannis razand.

- De abia astept!

Bunicul meu a plecat in ziua urmatoare spre Alexandria.

Partea a V-a

Symeon era un om instarit si muncise pentru fiecare boaba de strugure stoarsa in cinstea lui Bachus. A avut si un pic de noroc, ca asa da Dumnezeu celor carora le ia mult. Provenea din estul Greciei, dintr-o zona de unde grecii si turcii nu s-au inteles niciodata. Avea 11 ani cand parintii si fratii i-au fost omorati de catre niste soldati otomani iesiti "la plimbare". Tatal sau ii invatase pe cei 3 copii sa se ascunda in vie, in caz de urgenta, intr-o pivnita ascunsa sub niste maracini. In ziua nenorocirii, copii si parintii erau in vie la cules de uler si buruieni. Symeon era la wc cand turcii au intrat in curtea lor. Cei doi caini au fost doborati imediat de cei 5 soldati. Copii au fugit spre ascunzatoare, iar parintii au incercat sa tina piept otomanilor, dar au cazut la pamant fara drept de apel, precum doua paie de grau zdrobite sub copita unui cal. Un soldat a vazut unde s-au ascuns copii si s-a dus dupa ei.
Micutul Symeon privea tot ce se intampla printre gaurile cutiei de lemn. Criminalii au omorat si toate animalele din curte, au pradat casa si au plecat cu cate oi moarte au putut. Era prea speriat ca sa mai planga sau sa se miste. Chiar si acum, la mai bine de 40 de ani de atunci, Symeon continua sa aiba cosmaruri si nopti nedormite din cauza acelei zile. La putina timp, vecinii lui au venit sa vada cele intamplate, dar micutul grec nu iesise din cutia de lemn. De abia la ceas de seara, unul dintre curiosi ce a avut nevoie la wc, l-a descoperit pe supravietuitorul tragediei.

Micutul era tacut, palid si nimeni nu stia ce sa faca pentru el. A ramas cu niste vecini pentru cateva saptamani, pana cand un verisor de-al mamei sale a venit sa il ia. Acesta era un inginer constructor ce calatorea prin lume cu proiectele sale. L-a infiat pe Symeon si l-a crescut ca pe fiul sau. Cam pe cand avea 15 ani, au ajuns in Romania pentru ca unchiul sau fusese chemat sa faca o lucrare pentru familia regala romana. L-a inscris pe Symeon la Liceul de Baieti din Sinaia si ii luase lectii particulare de limba romana. Au stat aproape 5 ani, timp in care tanarul s-a indragostit si casatorit cu o romanca.
Cam la un an dupa nunta s-au intors in Grecia. Dupa o vreme, lui Symeo i s-a nascut un fiu, Lukas. Pentru a nu pierde legatura cu Romania, Symeon s-a apucat sa exporte masline, uleiuri fine si vinuri de calitate catre burghezimea din Ardeal. Inainte sa inceapa razboiul, petreceau cate jumatate de an in fiecare tara, apoi, datorita crizei europene, au decis sa ramana in Transilvania. Detineau o mica avere si cateva proprietati in Sibiu, Boholt si Sinaia.

Symeon era un om obisnuit cu durerea si avea har in a se imprietenii cu oamenii. Peste tot avea cunostinte, in toate paturile sociale si era foarte respectat. Pentru ca era si un om foarte gospodar, locuitorii din Boholt l-au pus primar.

Pe Lukas si nevasta lui i-a trimis la Sibiu sa se ocupe de gospodaria si afacerea familiei, lasandu-le mana libera sa o conduca dupa bunul plac. Pe Iannis l-a tinut aproape si i-a dat in grija terenurile si afacerile de pe Valea Prahovei. Erau printre putinii boieri carora le mergea bine in vreme de război.

Ioannis, the grandfather on my father's side

I don't think I've told you the story of the grandfather on my father's side.

Ioannis Panteleimon was born in a village close to Tessaloniki, Greece. He was the only child of a medium class jewish family that was selling premium textiles. He was a good child, well educated by mother. When he grew up, he was tall and elegant, had olive skin and slightly curled hair.

After the invasion german from april 1941, the jew were being hunted everywhere. His father payed a lot of money for him to skip the army so that he wont die on the battlefield. Now Ioannis had to leave his home, so he packed some clothes, jewelry, he kissed his parents and started making his way to the north of the continent. His plans were to go to Russia and stay there just after the end of the war. But life had something else planned for him...

He managed to buy a horse from Bulgaria, on which he payed most of the gold he had on him. He was traveling by night and rested on the daylight. They've got preety quick at Danube's south bank. Using sign language, he tried to convince a fisherman to help him cross the river for a silver bracelet, but the guy wanted his horse. My grandad refused to give up his horse, that cost his a small fortune, and was his only friend, so he leaved and decided to stay hidden for hew days. One night, he stole a big fisherman's boat, and crossed the Danube with Thunder (that was the name of his horse), somewhere in between Gaujani (RO) and Mechka (BG).

After they crossed the river, boarder patrol tried to catch them, but Thunder was faster than light. Ioannis thought he won't make it alive. Patrol dogs were after them, officers were firing their guns... Because it was night, my grandfather and his horse managed to hide in a village. After Thunder rested for a while, just before the sun rise, they continued their road up north. Early morning, when peasants go to their crops, they've stopped in a small willow&acacia forest, on the other sider of Tiganesti Village, Teleorman County. After some hours of sleep, Ioannis felt the need to wake up. Thunder was eating grass, birds were singing and air started heating because of the summer' Sun.

Despre bunicul meu, Ioannis (1-3)

Nu cred ca ti-am spus vreodata povestea bunicului meu din partea tatalui.

Partea I

Ioannis Panteleimon s-a nascut in apropiere de Tessaloniki, Grecia. Provenea dintr-o familie de clasa mijlocie de evrei, ce se ocupau cu comertul de textile scumpe. A fost un copil cuminte, educat cu atentie si mult bun simt de catre mama sa. Cand a crescut, devenise un tanar inalt si elegant, cu tenul masliniu si parul usor cret. 

In aprilie 1941 Hitler a invadat tara, iar evreii erau vanati la tot pasul de catre nazisti. Ioannis a fost nevoit sa fuga din Grecia. Tatal sau daduse bani grei pentru ca fiul de 19 ani sa nu ajunga in armata si sa moara pe front. Constrans de situatie, Ioannis si-a luat cateva haine, ceva bijuterii de aur si argint, si-a sarutat parintii si a plecat spre nordul continentului. Initial isi dorea sa ajunga in Rusia, unde intentiona sa stea pana la final de razboi si apoi sa se intoarca acasa. Dar viata pregatise altceva pentru el...

Reusise sa cumpere un cal din Bulgaria, pe care platise cu mare parte din aurul pe care il avea la el. Calatorea mai mult noaptea si ziua se odihnea. La sud de Dunare a ajuns destul de repede. A incercat sa il convinga prin semne pe un pescar bulgar sa il traverseze Dunarea in schimbul unei bratari de argint, insa acesta ii voia calul. Bunicul nu avea de gand sa renunte la acel cal care il costase o mica avere si care, intre timp, ii devenise prieten, asa ca a plecat de acolo si s-a ascuns pentru cateva zile. Intr-o noapte, a furat o barca maricica si a traversat Dunarea impreuna cu Fulger (asa ii pusese numele calului) cam prin dreptul localitatilor Gaujani, la romani si Mechka, la bulgari.

Dupa ce a trecut fluviul, granicerii romani au incercat sa il prinda, dar Fulger a alergat mancand pamantul. Din noaptea aceea a crezut ca nu mai scapa cu viata. Cainii latrau, granicerii urlau si trageau cu armele... Fiind noapte, si-a pierdut urma in unul dintre satele din apropiere de granita. A lasat calul sa se odihneasca putin, apoi si-au continuat drumul inainte de zorii diminetii. Cand lumea se pregatea sa merga la camp, cei doi erau in cautarea unui loc linistit, undeva in dreptul satului Tiganesti, judetul Teleorman. Aproape de rau, intr-o liziera de salcam si salcie, Ioannis si Fulger se odihneau. La un moment dat, bunicul a simtit "chemarea naturii" si s-a trezit. Calul pastea linistit, pasarile cantau si soarele incepuse sa dogoare in acea zi de la jumatatea lui iunie. Ioannis a mers la rau sa se spele si daca cineva avea sa il abordeze, avea de gand sa foloseasca aceeasi tactica pe care o folosise de-a lungul drumului: urma sa lase omul sa se apropie, avea sa se prefaca surprins, apoi urma sa faca semne cu mainile si sa geama a disperare, ca si cand ar fi fost surdo-mut.

In timp ce se spala si isi tundea din par si barba cu o foarfeca, a auzit niste pasi in spate. A asteptat, s-a intors si a inmarmurit! Era o simpatica fata de taran ce voia doar sa se mai racoreasca de arsita zilei. Ioannis a zambit si a tacut din gura, iar fata, timida, a plecat capul in pamant si s-a indepartat suficient de mult cat sa il poata vedea, dar sa fie in siguranta. Dupa ce si-a terminat treaba, el i-a facut cu mana, s-a intors la Fulger si si-au continuat drumul spre nord.

Ajuns la Sibiu, trecand prin Piata Mare, a auzit pe cineva vorbind in greaca. S-a dus repede spre acea persoana si a ascultat ce zicea. Era un negustor de masline si vinuri, ce isi certa fiul pentru ca sparsese o damigeana de vin. Bucurie mare i-a facut negostorului sa il auda pe Ioannis vorbindu-i in limba materna!

- Fiule, ce vant te aduce printre romani?

- M-a trimis tata sa ii aduc aur romanesc, l-a mintit bunicul pe negustor.

- Inseamna ca drumul tau inca nu s-a terminat. Dar ai mare grija, pentru ca razboiul asta a secerat tara si nimeni nu mai vinde aur, de teama sa nu afle rusii sau nemtii si sa-l fure. Toti il tin ascuns.

- Mi-a zis tata ca s-ar putea sa fie si aici la fel de greu de gasit, insa acum e momentul sa cumparam aur, pentru ca valoreaza putin pentru noi, dar foarte mult pentru ei.

- Adevarat. Fiule, ai unde sa stai?

- Nu domnul meu.

- Bine, atunci vei sta cu mine si familia mea. Locuim intr-o zona mai linistita, unde razboiul inca n-a facut ravagii. Hai cu noi si vom cauta impreuna aurul romanilor!

- Domnul meu, ma onorati, dar nu pot sa va accept oferta. Nu am foarte multi bani ramasi, pentru ca i-am cheltuit aproape pe toti pe drum, incercand sa nu fiu oprit din drumul meu...

- Nu vorbi prostii, ca nu iti cer niciun ban. Nu departe de aici e o pajiste. Du-te, odihneste-ti calul si intoarce-te la apus.

Batranul Symeon era un dar din partea lui Dumnezeu pentru bunicul meu. L-a tinut la el fara nici o obligatie. Au trecut iarna impreuna in casa acestuia din Boholt, de langa Fagaras, judetul Brasov. Se imprietenise cu Lukas, 15 ani, fiul grecului si lucrau cot la cot in a face vinul cel mai bun si vasele cele mai rezistente.

Spre primavara a venit raspuns la o scrisoare pe care Symeon o trimisese ca sa afle vesti despre parintii bunicului meu. A primit raspuns din partea autoritatilor locale grecesti, ca acestia au murit si daca stie ceva sau are informatii despre fiul lor, sa faca bine sa ii anunte cat de curand posibil. Va imaginati ca nu mica a fost durerea din sufletul lui Ioannis... Symeon vazand care e situatia, a insistat ca bunicul sa ramana cu ei, l-a ajuta sa isi faca acte romanesti si sa isi schimbe numele intr-unul local. Acesta spunea tuturor ca este nepotul lui si ca vinul facut de el este cel mai bun. Bunicul a invatat repede limba romanilor si a devenit un negustor priceput.

In primavara lui '47, in timp ce era cu marfa la piata in Brasov, a intalnit o persoana care avea sa ii faca viata mai frumoasa.

Partea a II-a

Bunicul era un negustor cinstit, cunoscut in depresiunea Brasovului pentru vinul sau de calitate. Intr-o dimineata de primavara lui 1947, cam pe cand incep pasarile sa cante si copacii sa infloreasca, Ioannis era la piata cu licorile sale. In timp ce doi soldati ii verificau actele, bunicul a vazut trecand prin spatele lor un chip feminin cunoscut de ingeri. Realizand ca nu are foarte mult timp la dispozitie, a oferit repede soldatilor de baut si i-a rugat sa stea langa marfa pana merge sa isi faca nevoile. Stia ca nimeni nu ar fi indraznit sa fure o marfa pazita de doi soldati. A plecat cu pasi grabiti in directia pe care fata o luase.
- Stai asa, ca te cunosc! I-a strigat Ioannis, in timp ce o atingea pe umarul stang. Tanara satena s-a intors speriata si aproape ca l-ar fi lovit peste ochi cu un pumn, daca acesta nu ar fi apucat-o de mana la timp.
- Esti fata de la rau. Ma mai cunosti?
- Da, scuza-ma! i-a raspuns rastit fata. Esti mutul de la rau.
- Nu sunt chiar asa de mut...
- Ba esti, ca nu vorbesti corect.
- Asta pentru ca nu-s de pe aici. Dar te asigur ca aud si vorbesc corect in limba mea.
- De unde esti?
- De langa Fagaras.
- Ah, deci esti ardelean.
- De vreo 5 ani, da. Tu ce faci pe aici?
- Uite la piata, cu marfa.
- Si eu. Tu ce vinzi?
- Miere. Tu?
- Vin.
- Aha.
- Adica?
- Adica... bravo!
- Aha, i-a raspuns bunicul usor amuzat de situatie. Te gasesc in piata? Trebuie sa ma intorc la ale mele inainte ca soldatii aia sa se imbete cu tot ce am de vanzare.
- Da, vezi ca sunt aproape de turn, in partea aia.
- Bine, trec pe acolo mai tarziu, i-a zis in timp ce a dat sa plece si, neatent fiind, s-a impiedicat de niste maturi. Ioannis era beat, dar nu din cauza alcolului. Se imbatase cu privirea ei. S-a intors la taraba, a multumit soldatilor ca i-au pazit marfa, le-a oferit cadou cate o damigeana mica, apoi si-a strans produsele si le-a dus la caruta. Fulger a crezut ca este momentul plecarii si s-a asezat singur inainte atelajului.
- Nu inca dragule, nu inca, i-a vorbit bunicul in timp ce aranja damigenele. Incui caruta si ma intorc imediat. Fii cuminte si nu lasa pe nimeni aici, ne-am inteles?!
Fulger a nechezat aprobator si Ioannis a plecat dupa miere.


Partea a III-a

- Miere de buburuze aveti?
- Dar buburuzele nu fac miere.
- Atunci, nu inteleg de ce voi romanii o numiti "miere de albine".
- Pai...
- Exact! Cum te numesti?
- Elisabeta. Tu?
- Ioan.
- Dar nu esti roman!
- Conteaza? Acum sunt roman.
- Si ce faci aici?
- Vorbesc cu tine.
- Ce ai tu de-a face cu o vaduva?
- Vaduva?! a raspuns bunicul uimit. Nu esti cam tanara sa fii vaduva?
- Sunt deja batrana. Am 24 de ani.
- Vaaai! Si sicriu ti-ai luat?
- Poftim?! Esti cam impertinent. Cred ca trebuie sa pleci.
- A fost o gluma, nu te supara.
- Sa stii ca tip daca nu pleci!
- Dar ce-am facut? Scuza-ma, dar am crezut ca glumesti.
- Cum sa glumesc despre asa ceva?! Sotul meu a murit pe front in urma cu doi ani... i-a spus Elisabeta, cu voce grava si cu ochii lacrimand.
- Imi cer iertare...
- Sa iti fie rusine!
- Imi este. Sa stii ca imi este. Sotul tau este un patriot si trebuie respectat. Si tu esti demna de respect.
- Bine. Hai lasa-ma, ca trebuie sa plecam. Elisabeta incepu-se sa isi stranga taraba. Mimi, hai sa mergem! striga ea catre o persoana din spatele ei. De dupa saci, se ridica o fetita cu par balai, stirba de dintii de sus, din fata. Era imbracata intr-o rochita rosie cu buline galbene si era timida-foc.
- E a ta gaza asta minunata?
- Da.
- Sa iti traiasca! Cati ani are?
- Mimi, ia zi-i domnului cati ani ai? Micuta, timida fiind, se ascunse dupa picioarele mamei sale.
- Ce rochita frumoasa ai! Esti un ingeras de fata.
- Are 5 ani. Daca se termina odata razboiul asta, poate la anul merge la scoala.
- Draga de ea!
- Ioan, noi plecam.
- Veniti si maine?
- Maine plecam acasa, ca umeaza Saptamana Mare.
- Si unde e acasa?
- Alexandria.
- Si cum dau de voi?
- Pai de ce?
- Pai sa va aduc un miel.
- Nu multumesc. Nu ne trebuie.