Despre bunicul meu, Ioannis (4-5)

Partea a IV-a

- Symeon, care sunt obiceiurile la romani, cand vine vorba de o femeie vaduva?
- Mai, din ce am vazut, conteaza mult motivul pentru care a ramas vaduva.
- Sa spunem... vaduva unui soldat.
- Ce prostii ai mai facut?
- N-am facut nimic. Discutam ipotetic, deocamdata.
- Vaduvele de razboi sunt respectate si iubite de comunitate. Cati ani are?
- 24.
- Aha, deci e batrana.
- Cum sa fie batrana?!
- In ochii lor, este. N-ai vazut ca miresele pe aici au 16-19 ani? Mioara, nevasta lui Lukas, nu avea 17 ani cand s-au luat? Ana, nevasta-mea, nu avea 18 ani cand am luat-o?
- Da mai, dar pentru noi nu e asa.
- Acum nu mai suntem greci, suntem romani. Vrem, nu vrem, asta suntem. Aici locuim, aici murim. Mama lui de razboi! Sunt o umbra neputioncioasa... Crezi ca de bine am plecat si eu de acasa?!
- Stiu Symeon, mi-ai povestit...
- Crezi ca am vrut sa plec de acasa, dupa ce turcii ne-au invadat ograda si au omorat tot ce respira?! Tonul vocii ii crescuse si incepuse sa tremure...
- Hai, linistete-te dragul meu. N-am vrut sa te supar.
- Nu pe tine, ci pe situatie sunt suparat. Am niste regrete...
- Te cred. Nu stiu ce m-as fi facut fara tine, mosule, ii spuse Ioannis, in timp ce se indrepta spre el sa-l stranga in brate.
- Multumesc, fiule. Stai jos si povesteste-mi despre ea.
Dupa ce ii oferi toate amanuntele, batranul ii spuse:
- Ar cam fi timpul sa te insori si tu.
- Adica...
- Adica ai binecuvantarea mea sa o curtezi pe Elisabeta. Parca asa ai zis ca o cheama.
- Nu crezi ca e gresit? Adica, e bine sa ma bag asa?...
- De ce nu?! Cate lucruri sunt certe in viata noastra? Unul singur: moartea. Pentru toate celelalte, incerci si tu, cu respect si rabdare, sperand ca Dumnezeu sa iti dea izbanda. Daca vrea si ea, atunci da-i inainte!
- Chiar daca are copil? Chiar daca e vaduva?
- Copilasul ala e binecuvantare pentru tine. Uite, daca "Doamne-fereste!" nu poti sa ai copii, macar ai crescut un suflet si i-ai fost parinte.
- Adevarat mosule. Cam ce-ai facut tu pentru mine.
- Lukas avea nevoie de un frate si tu aveai nevoie de o familie.
- Oh, mosule! Multumesc Cerului pentru tine, spuse Ioannis pe un ton emotionat si recunoscator.
- Lasa vrajeala si zi-mi cand pleci.
- Unde sa plec?
- La Alexandria, cum unde?!
- Tu zici sa plec?
- Doar nu ai de gand sa astepti sa se intoarca cu un al doilea copil! ii spuse Symeon ironic. Iti iei niste haine, niste bani, iti iei calul si te duci dupa ea. Sigur o prinzi din urma pe Valea Prahovei. Stai si tu o vreme pe acolo, vedeti cum va intelegeti si voi... Ah, si vezi ca trebuie sa te feresti de rusi!
- Da, sa traiti!
- Inca ceva: astia din sud sunt nebuni dupa munca fizica si mari iubitor de pamant. Noi lucram cu creierul, ei cu muschiul. Cand ajungi acolo, ca sa ai o sansa, trebuie sa te faci placut parintilor ei si sa te intelegi bine cu fetita. Tragi de tine si lucrezi cot la cot cu ei, ca altfel o sa spuna ca esti lenes. Eu stiu ca nu esti lenes, dar ei nu au de unde sa stie.
- Lasa mosule, ca le dau niste aur si sa vezi cat de repede ma lasa sa ma insor cu fata lor!
- Mai, daca ei sunt oameni saraci si prosti, se vor uita doar la bani tai. Daca sunt oameni buni, poti sa le cumperi ce vrei tu, ca sufletul tot nu il castigi!
- Adevarat mosule, adevarat!

- Orice ar fi, sa te întorci la noi. Aici e casa ta, familia ta. Noi te iubim si suntem ai tai.

- Da dragule. O sa fii bunic, ii spuse Ioannis razand.

- De abia astept!

Bunicul meu a plecat in ziua urmatoare spre Alexandria.

Partea a V-a

Symeon era un om instarit si muncise pentru fiecare boaba de strugure stoarsa in cinstea lui Bachus. A avut si un pic de noroc, ca asa da Dumnezeu celor carora le ia mult. Provenea din estul Greciei, dintr-o zona de unde grecii si turcii nu s-au inteles niciodata. Avea 11 ani cand parintii si fratii i-au fost omorati de catre niste soldati otomani iesiti "la plimbare". Tatal sau ii invatase pe cei 3 copii sa se ascunda in vie, in caz de urgenta, intr-o pivnita ascunsa sub niste maracini. In ziua nenorocirii, copii si parintii erau in vie la cules de uler si buruieni. Symeon era la wc cand turcii au intrat in curtea lor. Cei doi caini au fost doborati imediat de cei 5 soldati. Copii au fugit spre ascunzatoare, iar parintii au incercat sa tina piept otomanilor, dar au cazut la pamant fara drept de apel, precum doua paie de grau zdrobite sub copita unui cal. Un soldat a vazut unde s-au ascuns copii si s-a dus dupa ei.
Micutul Symeon privea tot ce se intampla printre gaurile cutiei de lemn. Criminalii au omorat si toate animalele din curte, au pradat casa si au plecat cu cate oi moarte au putut. Era prea speriat ca sa mai planga sau sa se miste. Chiar si acum, la mai bine de 40 de ani de atunci, Symeon continua sa aiba cosmaruri si nopti nedormite din cauza acelei zile. La putina timp, vecinii lui au venit sa vada cele intamplate, dar micutul grec nu iesise din cutia de lemn. De abia la ceas de seara, unul dintre curiosi ce a avut nevoie la wc, l-a descoperit pe supravietuitorul tragediei.

Micutul era tacut, palid si nimeni nu stia ce sa faca pentru el. A ramas cu niste vecini pentru cateva saptamani, pana cand un verisor de-al mamei sale a venit sa il ia. Acesta era un inginer constructor ce calatorea prin lume cu proiectele sale. L-a infiat pe Symeon si l-a crescut ca pe fiul sau. Cam pe cand avea 15 ani, au ajuns in Romania pentru ca unchiul sau fusese chemat sa faca o lucrare pentru familia regala romana. L-a inscris pe Symeon la Liceul de Baieti din Sinaia si ii luase lectii particulare de limba romana. Au stat aproape 5 ani, timp in care tanarul s-a indragostit si casatorit cu o romanca.
Cam la un an dupa nunta s-au intors in Grecia. Dupa o vreme, lui Symeo i s-a nascut un fiu, Lukas. Pentru a nu pierde legatura cu Romania, Symeon s-a apucat sa exporte masline, uleiuri fine si vinuri de calitate catre burghezimea din Ardeal. Inainte sa inceapa razboiul, petreceau cate jumatate de an in fiecare tara, apoi, datorita crizei europene, au decis sa ramana in Transilvania. Detineau o mica avere si cateva proprietati in Sibiu, Boholt si Sinaia.

Symeon era un om obisnuit cu durerea si avea har in a se imprietenii cu oamenii. Peste tot avea cunostinte, in toate paturile sociale si era foarte respectat. Pentru ca era si un om foarte gospodar, locuitorii din Boholt l-au pus primar.

Pe Lukas si nevasta lui i-a trimis la Sibiu sa se ocupe de gospodaria si afacerea familiei, lasandu-le mana libera sa o conduca dupa bunul plac. Pe Iannis l-a tinut aproape si i-a dat in grija terenurile si afacerile de pe Valea Prahovei. Erau printre putinii boieri carora le mergea bine in vreme de război.