Despre 2016

In 2016 nu am petrecut foarte mult timp in scris, aproape deloc as putea spune, spre rusinea mea. Dar sunt o multime de ganduri pe care as vrea sa ti le spun si o gramada de locuri faine pe care as vrea sa ti le arat. Am inceput sa imi doresc sa am in jur oameni ale caror fapte sprijineasc vorbe lor de bine; tanjesc dupa oameni de cuvant, cu bun simt si temere de Dumnezeu, care fac tot ce le sta in putinta ca prin viata lor sa fie un ajutor potrivit pentru altii. Am invatat ca e bine sa te rogi sa ai bani, atata timp cat ai de gand sa iti folosesti pentru a face o lume mai buna in jurul tau, o lume fara disperare si foamete. Am invatat de asemenea ca uneori trebuie sa lucrezi in acel domeniiu in care esti bun, chiar daca nu iti doresti in mod deosebit sa fii acolo, dar sa faci tot ce tine de tine, astfel incat banii castigati sa ii folosesti pentru acele lucruri care aduc bucurie sufletului tau si zambete pe fetele celor pe care ii influentezi.

Cu cat ne cunoastem mai bine, cu atat vrem sa petrecem mai putin timp in jurul oamenilor care isi pierd viata alergand dupa himere si obiective prea mici pentru viata mareata la care au fost chemati. M-am saturat de ignoranti si de oameni aroganti. Sunt satul de nesimtiti si nu vreau sa mai am de-a face cu oamenii care se considera mai buni decat altii, doar pentru ca s-au nascut intr-o anumita tara, sau ca au o situatie economica diferita. Sunt satul de OAMENI CARE SE CRED MAI EGALI DECAT ALTII! Vreau o lume normala. Vreau oameni buni in jurul meu, oameni sinceri si cu compasiune. Vreau oameni adevarati si curajosi. Vreau oameni increzatori si respectuosi. Nu poti avea o viata pozitiva cu o minte negativa. Nu poti cere minuni in viata ta fara sa crezi intr-o Fiinta Suprema.

Si ca sa pot sa vreau, trebuie sa imi fac partea. Trebuie sa fiu autentic si sa schimb in mine ce e de schimbat, sa trag de mine sa urc muntele ca sa ma pot bucura de privelistea minunata de sus. Dar de ce sa urc tocmai pana sus de tot? De ce nu pot ramane pe la jumatatea muntelui? Nu toti oamenii ajung pana sus pentru ca ori obosesc si refuza sa mai urce, ori raman impresionati sau inspaimantati de anumite lucruri pe care le intalnesc pe drum, insa cine trage de el sa urce, putin cate putin, cu pauze si odihna potrivita, in cele din urma va ajunge unde si-a propus. E un joc al ambitiei, in care te provoci sa ajungi pana in varf, sa vezi daca poti. De ce? Pentru ca ori te opresti si mori, ori mergi mai departe. Urci crezand si sperand ca Dumnezeu este cu tine si ca El iti spune prin constiinta si dialog interior, cum sa mergi pe traseul tau, ce ritm de urcare sa ai si ce-i de facut pentru a continua. Vocea Lui te va calauzi pana sus. Pentru ca nu prin puterile tale vei fi mantuit, ci prin Harul lui Dumnezeu.