La termen

Ai incredere in mine? Atunci crede-ma cand iti spun ca mai este timp. Trebuie sa mai fie. Stiu ca te doare si ca te simti sfarsit, dar durerea asta nu o sa te omoare. Mai ai inca de trait si inca nu ti-a sunat ceasul. Nu inca, cel putin. Sau nu din cauza asta.
Toti murim la termen. Nu murim pana nu spune Tata Domnul ca trebuie sa plecam. Asta e valabila pentru toti, in afara de sinucigasi. Dar nimic nu se intampla fara permisiunea lui Dumnezeu. El permite si celui lipsit de speranta sa treaca la nefiinta. Desi voia Lui nu este ca acea persoana sa moara, ii da totusi voie sa se sinucida. E un gest de bunatate. Durerile sunt permise pentru a intari sufletul. La fel cum greutatile intaresc muschii si ii fac sa creasca, cam la fel se intampla cu suferintele si sufletul.
Disperarea de dinainte de moarte... Sa stii ca urmeaza sa mori si sa nu stii ce urmeaza. Fie ca mori intr-un accident violent sau de boala grea, fie ca mori in somn sau dintr-o greseala, moartea e mereu precedata de o perioada de timp destinata despartirii. Chiar daca nimeni nu realizeaza asta in mod direct, in mod personal si individual suntem cautati de constiinta si sfatuiti sa ne incheiem socotelile si sa plecam in termeni buni.
Oare ce povesti or sa se scrie despre noi?
Oare ne vor canta numele in poeme?
Nu cred. Stii de ce? Pentru ca finalul nu este aici. Fii puternic si stapaneste-te, pentru ca urmeaza vremuri mai bune.
Cand?
In episodul urmator. Ai rabdare si citeste mai departe.