Despre moarte si pacat

Acel moment ciudat in care nu dormi stiind ca cineva, la sute de kilometrii distanta, sta la capatul mamei sale si o priveste cum se stinge...

Desi asta este modul in care, de-a lungul timpului, omenirea si viata si-au urmat cursul 'firesc', doare teribil de tare sa iti vezi parintele cum moare, iar tu, neputinciosul, sa nu poti face nimic pentru a-l salva pe cel care te-a adus pe lume si te-a crescut... Durerea urla in tine precum lupul la luna si te face sa ridici pumnul spre Cer, intreband cu lacrimi in ochi: "De ce mi-l iei?"
Dar nu Dumnezeu este de vina, ci pacatul. "Pentru că plata păcatului este moartea" (Romani 6:23). Pacatul este neascultarea de invataturile si poruncile lui Dumnezeu, invataturi menite sa te ajute sa duci o viata diferita, mai buna calitativ si plina de culoare. Consecinta neascultarii este moartea. Toti murim, desi ne-am marturisit Tatalui Ceresc pacatele, desi am plans de ciuda ca am gresit, desi am cautat toata viata sa il cunoastem mai bine pe Dumnezeu si sa il pastram in inima... dar consecinta neascultarii anterioare este moartea, desi noi suntem iertati.
Sangele divin curs din trupul omenesc pe Golgota, viata ce s-a jertfit pentru noi (apropo, Isus daca nu era vandut de Iuda, tot ar fi murit pentru noi; dar poate nu la fel de violent) a avut ca scop readucerea noastra la statutul de nevinovati inaintea lui Dumnezeu. (Nu intram acum in discutia despre natura divin-umana a lui Hristos, dar pe scurt, o explicatie simpla si "tehnica": noi, crestinii, credem intr-un singur Dumnezeu, manifestat in trei fiinte: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Toti trei sunt egali, toti au aceleasi puteri, sunt una in gandire si-n simtire, dar avand diferite roluri/functii in ceea ce priveste raportul Dumnezeu-Creatie. Cand au planuit viata si lumea, au luat in calcul si varianta ca, undeva in Univers, sa apara neascultarea si pacatul, iar Isus a fost cel care s-a oferit sa moara pentru salvarea fiintelor pacatoase; doarece conform legilor pe care Ei le-au stabilit pentru buna desfasurare a vietii in Univers, consecinta neascultarii/pacatului este moartea)
Omul are, tehnic vorbind, o singura certitudine: ca va muri. Iar sa iti vezi parintele ca piere, te destabilizeaza emotional. Poate daca nu am mai privi moartea ca pe ceva absolut, ci ca pe un "rau" necesar, ca pe o consecință a existentei intr-o lume a pacatului, a neascultarii, am intelege poate de ce murim.
S-ar putea sa ma crezi nebun, dar consider ca ar trebui sa ne bucuram atunci cand cel care moare, pe baza relatiei sale cu Dumnezeu, adoarme impacat si cu speranta invierii la Ziua de Apoi. Lupta pentru el s-a terminat, el a trecut in nefiinta si asteapta ca Tata sa il cheme la viata vesnica, o viata fara pacat, fara neascultare, fara necredinta. O viata "normala", i-as putea spune. Ne-am obisnuit atat de mult cu pacatul, incat ni se pare ceva normal, firesc.
Uitam ca suntem mantuiti prin har si pe baza relatiei personale cu Dumnezeu. Nu zecimea si nici darurile aduse sarmanilor si vaduvelor, ne asigura mantuirea. Acestea sunt doar semne ca ai o inima altruista, insa nu faptele te curata. Sangele lui Hristos ne face sa fim nevinovati inaintea lui Dumnezeu, stand zi de zi drepti si traindu-ne viata urmand cuvantul Sau si dupa standardele Sale.
In concluzie, moartea eate un rau necesar, dar am credinta ca Dumnezeu trece in nefiinta un om la momentul potrivit pentru acesta. El ne poate scoate din boala si ne poate feri de accidente, dar daca nu o face, El stie mai bine de ce nu a facut-o si cei ramasi in viata trebuie sa ramana neclintiți in credinta lor. Ferice de cel care adoarme in Domnul!

Dragul meu cititor, " sa nu te paraseasca bunatatea si credinciosia" (Proverbe 3:3), pentru ca "darul fara plata a lui Dumnezeu este viata veșnică in Isus Hristos!" (Romani 6:23)

Ma primesti?

Salut.
Da, stiu ca te-am ignorat in ultima vreme si imi cer scuze. Ma ierti?
Multumesc!
Chiar imi era dor de tine si de discutiile noastre nebune, in care invarteam Universul si descopeream lucruri noi. Langa tine am putut mereu sa fiu eu, cu aberatiile si frustrarile mele, cu ideile mele SF si cu intrebarile nebune dezbatute, ce m-au facut sa ma incred in tine, indiferent cat de cat timp s-ar fi scurs intre noi.
As vrea sa redeschid fereastra dintre noi, dar nu cea virtuala, ci cea reala prin care sa adie voia buna si sa fim iar 'NOI'.
Ma primesti?

Am sa scriu despre asta

Sute de oameni se plimba inaintea lui precum o parada de trupuri. Scaunul ocupat in fata cladirii ii permite sa faca observatii cu privire la sufletele de pe strada, de diferite culori si etnii, cu haine de munca sau de birou, ce se misca in toate directiile. Aproape fiecare se uita cu mirarea la acadeaua sa. Li se parea ciudat ca un adult aproape de 40 de ani sa mai copilareasca in jungla urbana.
O bruneta inalta si cu ochelari de soare il fixeaza din priviri in departare si vine zambind spre el.
- You look very nice, ii spune pe un ton melodic si hotarat, in timp ce il cuprinde in brate. Kisses!
Raspunde cu uimire la imbratisare si sarut, apoi ii da drumul, desi nu ar mai fi vrut sa o lase sa plece. Bruneta pleaca.
"M-as putea indragosti de ea. Poate chiar sa o iubesc. Ador oamenii frumosi! Oare eu sunt un om frumos? Sper... Mai, dar fata asta unde e? Acum 20 minute mi-a spus ca e la 5 minute distanta. Inca doua minute si o sun" isi spunea Mihai in minte, cu gandul la persoana ce se lasa asteptata. Cele doua minute trecura la fel de greu ca 10, asa ca o suna pe cea cu care urma sa se intalneasca.
- Hi girl, did you get lost? You could've called me.
- Ce zici mai? Hai ca nu te aud prea bine. Cred ca mai am putin. La care cladire tre' sa ajung?
- Ah! La Shard, la piramida aia mare de sticla.
- Hai ca o vad, mai am putin. Pupici!
Dupa apel, Mihai se pierdu cu privirea in multime si gandurile ii pieira.
- Stefanut! Ce faci dragule? il saluta Mihai pe cel care ii intrerupse contemplarea cu un apel telefonic.
- Salut gagiule! Ce faci in seara asta?
- Man, in seara asta ies cu Nina.
- Care Nina?
- O colega draguta, singura, cu vreo 10 ani mai mica decat...
Mihai isi pierdu cuvintele cand o vazu pe migniona blonda prezentandu-se in fata sa, imbracata fiind intr-o superba rochie grena mulata. O saluta pe Nina din priviri, o stranse in brate si ii arata drumul spre intrarea in cladire.
- Stefan, te sun mai tarziu. E ok?
- Bineinteles. Sa mananci tot! Apoi sa termini si ce ai in farfurie.
- Stii ca nu las nimic neterminat. Hai, te pup!
Nina mergea inaintea lui, iar el ii admira trupul desenat de o mana divina.
- Buna seara! Ma bucur ca ai venit.
- Si eu, dar deja incep sa regret ca mi-am luat pantofii astia. Apropo, sa stii ca m-am masurat inainte si aveam 1,79 cand am plecat de acasa. Am vrut sa fiu aproape cat tine. Vai, m-au cocosat astia! Mai am si scolioza...
- Draga de tine! Dar nu trebuia sa te chinui... sau poate ca esti masochista!
- Poate. Dar nu imi spune de Fifty Shades ca acum ma intorc de unde am venit.
- Haha! In niciun caz. Oribila carte, porno film.
- De acord.
- Hai pe aici.
- Hello and welcome! ii intampina steward-ul.
- Thank you. We have a reservation for the restaurant.
- Of course, this way please.
O luara pe un culoar separat de cel pentru cei care asteptau la The View. Amandoi erau un zambet si se purtau cu stangacie unul cu celalalt. La iesirea din lift, veni momentul ca Nina sa isi piarda cuvintele datorita privelistii minunate de deasupra unei Londre insorite (lucru rar). Doar ca stangacia lui Mihai s-a extins de-a lungul serii, mai ales in dreptul glumelor si observatiilor nepotrivite. In timp ce asteptau felurile principale, el s-a trezit spunand o gluma deplasata, bazata pe o informatie ce Nina o impartasise mai devreme:
- Daca tot ai dureri de spate si stai cocosata, il chem pe chelner sa aduca o matura ca sa ti-o legam de spate! Nina s-a inrosit de rusine, dar a zambit si a ras la penibila gluma.
- Si cum de ai 39 de ani si nu esti casatorit?
- Am divortat in urma cu doi ani, dupa doi ani de relatie si sapte de casnicie. Am iubit-o mai mult decat pe mine, iar dupa ce s-au nascut copii, s-au schimbat lucrurile si a inceput sfarsitul. Ah!... ofta Mihai puternic. Dar tu? Ai douazeci si...
- Treizeci si unu in Decembrie. Sunt vaduva de la 24 de ani.
- Poftim?!
- Pai m-am casatorit la 19 ani cu Stefan si l-am pierdut intr-un accident, venind cu copilul de la cumparaturi...
- Aoleo! Cum...?!...
- Darius, 2 ani, 3 saptamani si doua zile, spuse Nina in timp ce avea privirea fixata in gol pentru a-si stapani lacrimile. Un camion a trecut in viteza pe rosu la o intersectie la 200 de metri de casa...
- Oh my God! spuse Mihai cu mainile la gura de uimire.
- Mda, asa ca imagineaza-ti cat de mult imi arde mie de dating si de plimbari in oras. Ultima data cand am iesit cu un barbat a fost groaznic, adica se citea pe fata lui disperarea si nevoia sexuala. M-a tratat ca pe-o proasta! Stii tu, genul ala de om care nu stie sa isi stapaneasca sentimentele. Si mai isi si spunea ca a luat lectii de actorie si stand-up. Amaratul naibii! Am iesit impreuna pentru ca mi se parea interesant. Ne-am cunoscut la o sedinta, unde a vorbit coerent si corect, iar zambetul lui avea acel 'vino-ncoa' specific barbatilor frumosi si respectabili. Mai era si inginer... Iar tu nu mai zici nimic. Stiu ca si tu esti inginer. Probabil ca te-am jignit...
- Oh, Doamne. Nu! Chiar deloc. Ascultam cu interes. M-ai lasat cu gura cascata!
- Pai zic sa o inchidem, mai ales ca vine chelnerul cu desertul.
In mintea lui Mihai era dezordine. A incetat sa se mai chinuie in a se face placut inaintea Ninei, intelegand ca nevoia sa era de a sta la povesti cu om simplu, fara fite si totusi elegant in atitudine. In mintea lui, s-a comparat cu cel de care Ninei ii era sila, iar concluzia a fost favorabila lui: 'In mod cert sunt mai bun ca el. Nu-s la fel de disperat.'
Dupa ce a platit nota -ea scuzandu-se ca si-a uitat portofelul acasa-, Mihai a realizat ca eforturile sale sunt inutile. Nina a insistat ca el sa ii faca niste poze la inaltime cu telefonul sau, motivand ca al ei a ramas fara baterie. Rezultatele nu au fost incantoare pentru ea, desi pozele respective aveau sa atraga pe feisbuc sute de like-uri. La iesirea din cladirea:
- Acum ar fi culmea sa mergem acolo la McDonald's.
- Exact asta voiam sa intreb: unde e Mc-ul? Deci e imposibil asa ceva! De unde stiai ca asta urma sa zic?! spuse Nina razand de uimire.
- Ti-am mai spus ca citesc ganduri, dar nu m-ai crezut. Hai repejor, sa nu ingheti!
Inauntru:
- Hai la masa din colt!
- Servesti ceva? O cafea, poate?!...
- Nu multumesc, sunt prea bine. Hai stai jos si povesteste-mi despre cum ai venit in UK.
- Foarte multe nu sunt de povestit... In Romania nu mai mergea nimic, iar in UK eram din 2002, cand am plecat ca fratelui meu era singur in Birmingham. Anglia a fost alegerea logica, avand in vedere ca el lucra de doi aici, iar limba o stiam inca din liceu.
- Si copii?
- Copii sunt in Romania acum, se bucura de vacanta de vara. Am doi copii sanatosi, frumosi foc si isteti in toate. Ana are 6 ani si David are aproape 5 ani. Pentru ei traiesc zi de zi.
- Sa iti traiasca! Cum de ai custodia?
- Mama lor dezvoltase un prost obicei sa ma acuze de lucruri nefondate si sa tipe la mine din orice. Relatii intime, in ultimul an de casnicie, aveam impreuna cam o data pe luna sau la doua luni. Doar cand faceam ceva extraordinar pentru ea sau ii cumparam ceva, mi se oferea ca rasplata pentru efortul depus. Imi spunea: 'Azi meriti ceva bun'. In rest, doar certuri. Intr-o seara am gasit copii cu o bona pe care nu o mai vazusem in viata mea si toate hainele ei disparute. Am intrebat-o pe bona unde e doamna si a raspuns ca nu stie, ca i-a oferit £100 sa stea cu copii pana vin eu si ca avea sa mai primeasca £50 de la mine. Eram disperat, telefonul ei era inchis, am sunat la cateva prietene de-ale ei si doua se jurau ca e acolo si ca e prea obosita sa mai vorbeasca la telefon, urmand sa ma sune dimineata. Asta mi-a ridicat mari semne de intrebare si uite asa, in urma unor cercetari, am aflat ca ma insela cu un avocat cu 20 si ceva de ani mai in varsta. Cu dovezile necesare, Judecatorul a decis ca ei sa ramana la mine. Ea e acum undeva prin Canada.
- Oh! Ce viata ai avut si tu...
- Da, telenovela. Cateodata ma simt ca traiesc viata altcuiva si ca prin ce am trecut, parca sunt scene dintr-un alt serial decat cel al vietii mele.
- Dar tu ti-ai inselat sotia?
- Nu. Dar motivul pentru care nu mi-am inselat sotia este ca nu as mai fi putut sa imi privesc copii in ochi la fel, pentru ca as fi simtit ca am esuat inaintea lor in a le oferi un camin iubitor si o familie unita.
- Makes sense.
- Dar tu, cum ai depasit tragedia?
- Am fost leguma aproape doi ani. Nu am lucrat absolut nimic in perioada asta si am locuit cu mama la Mures.
- Aha! Ardeleanca deci.
- Evident. Ha-ha-ha! Tata a venit la munca in Londra cand aveam 15 ani si dupa ani de zile in care s-a rugat de mine sa vin aici, am acceptat. Dar inainte am fost 3 saptamani in Africa intr-un voluntariat.
- Unde?
- In Kalahari. Asta m-a ajutat sa realizez ca problemele mele sunt mici, deoarece oamenii de acolo se confruntau zilnic cu altele mai mari. Am lucrat vreo 10 luni pentru o firma de productie media, iar cu banii castigati m-am plimbat un an prin lume.
- Foarte fain!
- Da. Am fost in Australia, unde am si lucrat vreo doua luni pentru o agentie de publicitate. Apoi am fost in Indonezia, Singapore, Malaezia, Japonia, Korea de Sud si Nord, China, Rusia, Tibet, India, Mauritania, Iordania, Egipt, Africa de Sud. De acolo am zburat in Argentina, Peru, Chile, Paraguy, Ecuador, Columbia, Brazilia, Venezuela, Panama, Belize, Mexic si Cuba. Apoi am venit o luna in tara si am plecat pentru 5 luni la o agentie de publicitate din Toronto, Canada. Superba Canada!
- Wow! Sunt curios cat ai dat pe zboruri.
- Am cautat promotii si conexiuni rapide si ieftine. Unele companii asiatice iti fac reduceri pentru alte destinatii daca zborul tau are intarzieri. Uite asa am ajuns si in Korea de Nord si Malaezia.
- Te invidiez putin...
- Oh, da! Te rog, keep calm.
- Incerc.
- Mihai, uite cat e ceasul. Chiar trebuie sa plec, spuse Nina in timp ce se ridica sa plece.
- Stai putin ca am ceva pentru tine.
- O acadea?! Mihai, cum de ai stiut ca imi plac acadelele?
- O colega de-a ta mi-a spus ca esti fan Chupa Chups.
- Draga de ea... Zi-mi care e ca maine o tund la chelie!
- Uite am si eu una. Sugem impreuna?
- Mihai, nu strica o seara frumoasa cu glume...
- Cum as putea sa stric ceva minunat?! Te conduc la metrou?
- Vine tata sa ma ia. Adica, e deja aici, afara de 20 de minute, iar eu i-am dat mesaj ca ies imediat.
- Si acadeaua nu o sugi?
- Mihai, nu fii copil!
- Macar desfa-o...
- Sa imi trimiti te rog pozele, ii spuse Nina in timp ce cobora scarile.
- Sigur. Sper ca nu te superi daca am sa scriu asta pe blog.

Vreau/Nu vreau (.be 2015)

Psalmi 119:105 NTR
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.

Buxelles, 9 mai 2015

NOTIȚE:

Pentru ca suntem împreună, iar pentru ca sunt și eu aici... ca și dumnevoastră, VREAU multe.

Vreau!
Vreau să fiu fericit. Fiecare dintre noi a plecat din România pentru a-și face o viață mai bună.

Vreau să cred că sunt un alt Avraam, călăuzit de Dumnezeu în drumul său prin lumea necunoscutelor și implicat activ fiind în a face din viața mea un succes.

Vreau să aștept în tăcere răspunsul Domnului, necârtind și neridicând pumnul spre cer.

Vreau să îmi amintesc zilnic că relația mea cu Tatăl Ceresc este singurul lucru care cu adevarat contează.

Vreau să mă deconectez de la probleme, făcând ca viața mea să fie echilibrată și păstrând Cuvântul Său ca unică sursă de alimentare pentru bateria sufletului meu.

Vreau să fiu pregătit pentru vremurile viitoare, știind cu certitudine că Tata este deja acolo (în viitor).

Dar sunt și lucruri pe care nu le vreau:

Nu vreau să fiu singur. Deși departe de "acasă", am familia aproape.

Nu vreau să știu ce s-ar întâmplă dacă Dumnezeu ar înceta să mai creadă în mine. Cu siguranță, în următoarea clipă aș înceta să mai exist.

Sunt un om care astăzi este aici, înaintea dumneavoastră, doar pentru că Dumnezeu și-a dorit să ne cunoaștem.

Doamne, nu știu încă spre unde merg sau unde vrei să ajung, dar un lucru știu:
"cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea."

Puțin probabil

Puțin probabil, dar nu imposibil
Să ne plouă tare lângă un foc fierbinte
În timp ce împărțim și schimbăm jurăminte...