Viața în Sodoma

Plină de posibilități și variante de dezvoltare financiară, Londra este capitala economică a Europei. Viața într-un asemenea oraș este fantastică.

Spune-mi ce ai văzut:

Lot era un tânăr de 27 de ani ce locuia cu unchiul său Abraham Levitz, după ce părinții i-au murit într-un tragic accident rutier pe când el încă era un copil. Lot fusese trimis de către unchiul său să studieze la Zurich tainele economiei și apoi și-a creat o afacere cu produse apicole.
Abraham era un antreprenor de origine moldoveană ce își câștigase averea din agricultură și comerț în Timișoara, in vestul României. Când a plecat din Buiucani, Moldova, era proaspăt căsătorit cu Sara, o superbă fată ce a crezut în visele sale de emigrare. Deși nu aveau copii, Lot a fost crescut de ei cu toată dragostea și atenția necesară.
Toate bune până într-o vreme când o mare criză economică a afectat grav clienții lui Lot și, rând pe rând, l-au părăsit. Îi promisese unchiului său că se va descurca singur și nu îi va mai cere acestuia ajutorul, așa că după ce își închise falimentara firmă, îi ceru lui Abraham să se întâlnească cu el în Piața Revoluției, pentru o cafea și o poveste.
- Unchiule, multumesc că ai venit.
- Sigur dragule. Știi ca oricând am tinp pentru tine.
- Mulțumesc. Ia zi, bem o cafea la cafeneaua aia?
-  Sper că au și ceai de mentă.
-  Dar când ai renunțat la cafea?
-  De vreo trei ani?!
-  Ah! Ok... Bravo ție. Arăți bine pentru un bătrânel de 50 de ani. Haha!
-  Aveam 50 când tu erai scrisori de dragoste pentru părinții tăi.
-  Încă arăți viu pentru 81. Ce vrei să îți iau de ziua ta?
-  Sper să nu îmi iei bucuria de a te știi sănătos și fericit, în rest poti să îmi iei orice vrei.
- Păi de asta sunt aici.
- Mi-am imaginat...
- Vreau să mă mut, să mă duc departe. Că o iau de la zero aici, că o iau din altă parte, tot aia e. Simt nevoia să evoluez. Simt că merit ceva mai bun!
- Bine. Și unde vrei să te duci?
- Nu știu. Aș pleca in Germania, m-aș duce în Anglia...
- Domnul să fie cu tine în toate deciziile tale! Promite-mi doar un lucru...
- Ok. Ce anume?
- Că nu o să pleci singur.
- Așa... Adică?
- Roagă-L pe Dumnezeu să fie cu tine și inaintea drumul tău.
- Sigur.
- Ah! Și încă ceva: facem Sărbătorile împreună.
- Ok-Ok. Ah! Și vreau să imi cer iertare pentru conflictele anterioare. Nu am apucat să discutăm după ce angajații mei ți-au intimidat agenții comerciali. Îmi cer scuze. A fost o prostie și...
- Stai liniștit. Am rezolvat asta și am răscumpărat angajatilor daunele. Păcat că te-a costat afacerea...
- Mda... Clienților nu... În fine! Hai să lăsam asta! Povestește-mi despre Sara.

După un Crăciun petrecut în familie și o aventură sexuală cu o tipă căsătorită (pe care ajunsese să o iubească înainte să afle asta), de ciudă și vinovăție, în seara de Revelion a vrut să 'fugă' în  Germania cu un amic. În noaptea aceea s-a rugat ca niciodată. După o săptămână în care s-a recompus și a vândut tot ce mai avea prin Timișoara, a zburat spre Londra din Budapesta. Cu câteva ore înainte de a pleca, tovarășul său Teodor ce locuia în Londra de vreo 3 ani, i-a dat un mesaj că vine să il ia de la aeroport. Lot nu avea nimic pregătit pentru cazare, așa că oferta lui Teo i-a părut un început bun.
După două nopți a fost nevoit să se mute, pentru că cei cu care amicul său împărțea apartamentul, au făcut un scandal zadarnic. Dorind să nu cheltuie foarte repede banii pe care îi avea (care nu erau foarte mulți odată convertiți in lire sterline), și-a găsit un loc într-o mansardă de trei persoane, dintr-o casă 'la-comun' în apropiere dd Wood Green. Ceilalți doi din cameră erau tot din Romania -ca toată casa de altfel-; cel mai in vârstă, Marin, avea 42 de ani și era din Vadu Moților iar cel tânăr, Traian, 21, era din Zlatna. Cât timp au stat împreună în aceeași camera s-au înțeles bine, cu toate că Lot nu lua parte la micile și gălăgioasele lor petreceri săptămânale, timp în care a preferat să se plimbe cu bicicleta lui de £10 cumpărată din târgul de la Vauxhall în a doua sa lună în marele oras.
În primele două săptămâni a reușit 'performanța' de a își cheltui toți banii pe lucruri relativ fără valoare, însă a vizitat bună parte din centrul orașului și din pub-urile în care i se părea lui că se află fete faine. Deși aplicase online la peste 200 de joburi, nimeni nu l-a cautat înapoi. Disperat fiind de situație și lipsit de variante de reușită, a povestit unui vecin din casă de situația in care se afla, iar spre surprinderea sa, acest Vasile l-a sunat imediat a doua zi ca să lucreze în același site cu el ca și zugrav în zona Osterley, în apropiere de Heathrow. Colegul său după 21 de zile a plecat înapoi în Romania, așa că Lot a rămas singur în acel site de romani muncitori care nu știau altceva decât muncă, alcool și înjurături sexuale. După două luni în care a lucrat fără acte câte 10-12 ore pe zi, cu 5 lire/oră, aceeași companie l-a mutat la un hotel pe care îl reamenaja în zona Queensway, vis-a-vis de Hyde Park. Aici Lot a stat 34 de zile, câte minim 12 ore pe zi, maximul fiind de 18. Noapte respectivă a petrecut-o într-o cameră pe care o vopsea, pe o saltea aflată încă în ambalajul inițial și s-a învelit cu un covor de baie. A plâns de ciudă și de teamă pentru viitorul său până a reușit să adoarmă... Tot stressul și toată durerea psihică l-au determinat să se apuce de fumat, deși prețurile țigărilor în Anglia se aflau la cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană. În timpul scurtei pauze de 30 de minute, Lot mergea în Hyde Park să își mănânce sandviciurile și căuta să se deconecteze de lume.
În ziua în care a mers să își faca cont bancar, le-a spus celor de la muncă o balivernă, cum că poliția l-a chemat să dea o declarație despre un jaf ce s-ar fi întâmplat în casa vecină. La Natwest, reprezentantul bancii era un polonez a cărui soție era plecată la studii în Cluj. Lot s-a împrietenit cu Maceck și s-au mai întâlnit de-a lungul timpului la bere.
Într-una din zilele respective, la aproximativ 3 luni de când a ajuns în Anglia și doar cu câteva zile înainte să plece de la hotel, l-a sunat pe Abraham:
- Ce face bătrânelul meu preferat?
- Ah! Dragule, cât mă bucur să te aud! Îmi e tare greu să nu mai știu nimic despre tine...
- Am avut și zile mai bune...
- Hai înapoi! Hai acasă!
- Acasă...
- Domnul să fie cu tine, viteazule! Sarei îi e tare dor de tine.
- Și mie îmi este tare dor de amândoi, dar trebuie să o fac și pe asta. Tu ce mai zici?
- Știi că suntem fără tine și suntem bătrâni... suntem mai singuri ca niciodată. Dumnezeu încă ne ține sănătoși și îi multumesc. Sara mă tot bate la cap să avem și noi un copil, așa ce ne-am hotărât să apelăm la o mamă surogat. Tu ce zici despre asta?
- Wow! Nu mă așteptam la asta...
- Sper să nu te deranjeze...
- Deloc! Ma întreb de ce oare nu ați apelat la asta mai devreme?
- Nu știu. Am așteptat și am sperat că se va întâmpla o minune.
- Poate încă nu e timpul pentru o minune.
- Exact la asta mă gândesc: a 'stârni' o minune poate fi mai dăunător decât ca ea să nu mai apără.
- Ce-i cu gălăgia asta?! Te plătesc să lucrezi, nu să vorbești la telefon! Lasă drecu' telefonul că ți-l arunc! intră amenințător Bursuc, foreman-ul român al lucrării.
- Unchiule...
- Să nu uiți cine ține lumea! Te pup. Du-te cu Domnul!
- Ziua de azi ți-o scad de la plată! Poți să te duci acasă și să te întorci mâine fără telefon, continuă să vorbească Bursuc în timp ce Lot termina apelul. Omul ăsta era nepotul patronului companiei de construcții TMD, la care Lot lucra ilegal. 98% din muncitori erau din aceeași localitate din România ca și directorul companiei.
S-a dus spre casă hotărât să înceteze munca în acel loc. Marți dimineață i-a spus lui Bursuc că trebuie să plece urgent în țară pentru că fratele său urmează să aibă o operație și că și-a luat bilet pentru miercuri seara. Compania i-a plătit depozitul, zilele de munca inclusiv marți și miercuri, iar Bursuc l-a amenințat că dacă nu vine și în ziua următoare la muncă, vine să îl bată. Evident că miercuri Lot nu s-a mai dus la muncă! Și nici Bursuc nu l-a vizitat.

Pe Lidia a întâlnit-o într-un weekend în care prietenii săi făceau grătar și l-au invitat și pe el la părtășie. Era o șatenă de 1,70+ înălțime, cu piele albă ca mierea de tei, dinți curați și un zâmbet radiant; moldoveanca i-a capturat toată atenția. Cu cât încerca să pară mai liniștit, cu atât devenea mai evident ca era interesat de ea. Fostul ei iubit era Teo, nimeni altul decât cel care îl luase pe Lot de la aeroport in urmă cu aproape un an.
- Matei, cine e fătuca aia cu blugi roșii?
- Cine mă, Lidia? Haha!
- Lidia, zici. Și... e a cuiva?
- A fost a lui frati'miu, îi răspunse Matei, fratele amicului său.
- Ah... Ok.
- Îți place, drace?
- Evident! N-o vezi cum arată?! Și la mansardă are ceva?
- Câteva biblioteci. E țeapănă tipa. Oricum, nu s-au despărțit de mult timp. Mna, vezi și tu ce prostii faci.
- Mulțam. Revin, mă duc până la baie, spuse Lot în timp ce se gândea la cum s-o abordeze.
Apoi, își întâlni 'victima' în bucătărie:
- Mă uit la tine și mă mir cum de nu mă recunoști...
- Da?! Ne cunoaștem?
- Foarte bine chiar... Și realizez că amnezia te-a făcut să uiți că ești mama copiilor mei.
- Hai lasă-mă! răspunse amuzată Lidia primului pas făcut de Lot.
- Bun, acum ca am depășit acest moment penibil, spune-mi cum te numesti.
- Ar trebui să știi, din moment ce avem deja câțiva copii nevinovați care asteptă să mă revadă.
- Și să nu-i mai lăsăm să aștepte. Hai să mergem! îi spuse Lidiei în timp ce o luă de mână și își puse paharul de limonadă pe masă.
- Unde plecați?
- Uhm... se fâstâci Lidia.
- Până la Tesco.
- De mână?!
- Da! Are o urgentă nevoie de scutece, răspunse Lot.
- Bine, voi știți. Să mai aduceți și niște arahide.
Cei doi au continuat să meargă de mână până la magazinul de la colț, în tăcere și cu zâmbetul pe buze, de unde au cumpărat arahide și două scutece. La ieșirea din magazin, Lot rupse tăcerea:
- Băiat sau fată?
- Fete.
- De ce?
- Pentru că sunt mai ușor de crescut.
- Fair enough. Names?
- Ingrid, ca pe mama și AnnaBelle.
- Fain, dar ești sigură?
- Da, foarte. De când avem 15 ani știu că așa mi se vor numi fete. Tatăl lor poate să mai adauge și el câte un nume.
- Oook... Drăguț. Dar nu la asta m-am referit.
- Ah! Te referi la dacă sunt sigură că... noi... împreună... spuse ea în timp ce gesticula puternic.
- Da.
-Vedem. O luăm treptat. Ce am de pierdut?! Oricum ar fi ilegat să fii mai ratat decât fostul meu prieten.
- Uhm...
- Teo. Despre el vorbesc. Sau nu știai?
- Ba da, știam și tocmai de aceea te întreb dacă putem avea o șansă. Dacă ești convinsă că vrei să ne combinăm.
- Lot, în primul rând nu ne combinăm, ci ne cuplăm. În al doilea rând, nici măcar nu știu cum miroși dimineața și nici unde voi fi mâine.
- Și vrei să afli?
- Atâta timp cât rămâne doar între noi, daaa!
- Evideeent, răspunse Lot pe un ton copilăresc.
Următoarele două luni au fost chinuitoare, pentru că Teo încerca să se împace cu Lidia, dar ea nu îi spusese că începuse ceva cu Lot, așa că prefera să joace la două mese. Într-o seara în care a venit la ea neanunțat, Teo i-a umblat prin telefon în timp ce fata își făcea duș și a citit toate conversațiile ei cu amicului său. L-au apucat nervi, așa că l-a sunat chiar de pe telefonul ei:
- Lidia. Chiar mă întrebam pe unde bântui.
- Băi panaramă! Cum s-o întrebi mă pe prietena mea dacă e sigură că vrea să fie cu tine?!
- Teo?!
- Da băi penibilule! Chiar el!
- Ce naiba ai? Parcă vă despărțiserăți.
- De unde știi mă tu ce facem noi?!
- Matei mi-a zis...
- Ce-l întrebi mă tu pe frati'miu?!
- Ho! Calmează-te!
Cearta a continuat cu reproșuri si citate din conversațiile lecturate pe ascuns. Lot a picat de oaie neagră și după apel a evitat cu desăvârșire orice contact cu ea, asta doar până într-o seară, după Crăciun, când simțindu-se prea singur, a căutat-o.

- Bună, ce faci?
- Uite prin Roma, tu?
- Mi se făcuse dor de tine și te-am sunat, neștiind că ești plecată. Zic să te las, că ești in roaming.
- E ok, am activat Vodafone EuroTraveller și putem vorbi. Ce mai zici? Cum stai cu dragostea?
- Sunt ok, am avut o scurtă relație și m-am despărțit de curând, începu Lot să fabuleze. N-a fost să fie!
- Dragul de tine... Măcar era mișto tipa?
- Cam la fel de nebună ca și tine.
- Haha! Amuzantule!
- Ce faci la Roma?
- Am avut un concert la Veneția și am avion de aici înapoi. Ți-am zis că am pașaport britanic?
- Serios?! Felicitări! Wow!
- Da. Sunt super fericită! Și în februarie plec în America. Avem un mini-turneu.
- Ah! Ok... spuse el dezamăgit.
- Hai că tre' să închid. Intru la Colosseum.
- Bine. Vorbim când te întorci.
- Dacă (accentuat) mă mai întorc!
- Bine Lidia. Ciao!
Dezamăgit, Lot s-a urcat în Vauxhall-ul Astra 1.8 benzină, cutie automată, ce și-l cumpărase "cadou de ziua de naștere". A plecat până la Southend-on-sea și pe plajă, într-o noapte fără nori și cu Lună ascendentă, a consumat pentru ultima dată în viață un pachet de Pall Mall menthol și și-a jurat că indiferent cât de singur va fi, nu va mai aștepta după figurile vreunei fete.
La întoarcere, deși nu mai era mult pana acasă, somnul l-a făcut să oprească într-o benzinărie să doarmă până spre dimineață. Odată întors acasă, a șters toate mesajele, e-mailurile și apelurile de la Lidia, inclusiv orice urmă de contact ce avea de la ea.

După aproximativ doi ani în care a schimbat câteva locuri de muncă, Lot s-a apucat de taximetrie. Într-o vineri pe la 5, în timp ce el se îndrepta spre casă după o noapte plină de clienți, telefonul îi sună:
- Lot.
- Good morning. Who am I speaking with?
- Sunt eu, Lidia.
- Lidia, de unde ai numărul ăsta?
- Mamă ce greu ești de găsit.
- Lidia dragă, de ce mă suni atât de dimineață? o întrebă el pe un top politicos, dar obosit.
- Sunt pe M11, la mila 21, cu avariile puse. Mi s-a oprit brusc mașină și nu știu ce să-i fac.
- Lidia, îți dau numărul de la tractări și te rezolvă imediat.
- Lot, chiar nu vrei să ma ajuți? Nu am pe nimeni altcineva la care să apelez la ora asta.
- Not being funny or rude, but is not my problem.
- Hai măi, zi-mi pe unde ești.
- Lidia, sunt în Stratford, la capăt de A12 și imediat ajung la mine in Poplar.
- Dar ajungi imediat. E drum aproape drept. Hai că te aștept. Te rog, nu mă lăsa și tu! ii spuse fata, apoi închise apelul fără drept la replică.
Prima lui reacție a fost de ignorare, așa că s-a dus până la el, a parcat mașina și în minte își tot spunea "Asta e șansa ta să îi arăți ca e o proastă și o târfă ordinară! Să se descurce!" Dar o pentru singură dată, o intrebare îi cuceri mintea: "Dar dacă a pățit ceva grav?" În acel moment, scoase mașina din parcare și se îndreptă spre locul indicat.
Era deja 7 dimineața, iar Lidia stătea chircită în Honda Civic a ei pe banchetă din spate, învelită cu o pătură ce o avea in portbagaj și asculta un album de colinde interpretate de Michael Buble.
- Scuze de întârziere dar a trebuit să las ceva acasă.
- Nu-i problemă. Mă bucur că ai venit. Aveam de gând să te mai aștept până la 8.
- Ia zi, ce are?
- Nu știu, dar nu mai pornea. Pe la 6 și un pic i-am mai dat o cheie și a început sa meargă. Dar dacă tot ai venit, lasă-mă să îți fac cinste cu o cafea.
- Merci Lidia, dar aș vrea să ma duc să dorm.
- Hai mă! Te roooog! spuse ea cu o grimasă copilăroasă.
- Dar nu trebuia să fii în altă parte, in drumul tău?
- Ah, nu! Ieșisem doar să mă plimb.
- Ok, fie. Hai că știu un loc bun.
Au mers în Loughton, la Caffe Mozaic, ce tocmai deschisese. După vreo douăzeci de minute de discuții cordiale, Lidia îi spuse motivul pentru care îl sunase:
- Știi... Azi e ziua mea. Împlinesc 25 de ani și vreau să o luăm de la capăt. Vreau să știu ce îmi poti oferi tu ca bărbat și de ce am avea o relație împreună.
- Poftim?! Sper că glumești!
- Chiar deloc!
- Lidia, viața ta acum este aici, gesticulă Lot ușor nervos, arătând spre nivelul mesei; iar lângă mine poate fi aici sus. Sau poate aici jos. Totul ține de noi, de vremuri și de împrejurări.
- Fair enough. I want to try it.
- Try what?
- You. You and me. Us!
- I don't know what you've been smoking, but stop it!
- I'm serious! Vreau să încercam să fim o familie, spuse ea pe un ton rugător in timp ce scoase două scutece din poșetă.
- But Lidia, I don't trust you!
- Lot, hai te rog! Încearcă măcar! Știu că nu mai ai motive sa crezi în mine, dar lasă-mă să îți arăt că m-am schimbat!
- Lidia...
- Lot, I need you! îi spuse în timp ce l-a apucat de mână și își mângâiă fața cu ea.

Lunile următoare au fost ca un Paradis pentru Lot: câștiga bani frumoși, Lidia își dadea interesul să-l iubească, erau fericiți împreună, așa ca el o invită să se mute cu el într-un apartament cu două camere din Maida Vale. Nu după mult timp, ea rămase însărcinată cu primul lor copil, Ingrid. La nici un an distanță, Lidia era deja însărcinată cu AnnaBelle. Cununia civilă și religioasă au avut loc în Moldova, acolo unde familiile celor doi se reuniră pentru frumosul eveniment. Cu ocazia aceasta Lot l-a cunoscut pe Izmael, copilul lui Abraham și al Sarăi, ce împlinea 5 ani chiar în ziua nunții.

Odată întorși în Londra, unde situația economică crease o stare generală de incertitudine și paranoia, tânăra familie începea să nu se mai simtă confortabil în luxul ce acum îl avea. Lidia era cea care voia mai mult și il împingea pe Lot de la spate cu argumente relativ stupide "Eu ți-am născut fetele, așa că măcar ai puțin bun simț și adu-ne bani mai mulți, ca să trăim mai bine și să nu murim de foame!"
Lot, deși reușise să facă o mică avere din banii jucați în specula valutară, deși avea trei fete minunate pe care le iubea și le prețuia mai mult decât pe sine, simțea că nu își trăiește viața. Simțea că locul lui nu era acolo. Simțea ca e din alt film.
Abraham i-a spus de câteva ori că atunci când Londra va cădea economic, căderea îi va fi mare și va trage cu ea în jos tot Globul.
- Dragul meu, tot vă temeți voi de atacuri teroriste și dezastru economic provocate din exterior, însă nu va fi așa. Criza va porni din mijlocul vostru, generată de răutatea și lacomia voastră. Alti vinovați decât voi nu se vor găsi, dar veți da vina pe alții; pentru că moralitatea voastră este inexistentă.

Dacă Londra e Sodoma, probabil Gomora e în Los Angeles. Rautatea oamenilor și desfrâul lor a făcut ca Dumnezeu să se sature de ei...