Irina

-David, mai crezi în mine?
-Irina, ce îți veni?
-Hai, zi și mie adevarul, te rog!
-Ești sigură? S-ar putea să nu mă crezi.
-Da, vreau adevărul tău.
-Da. Cred în tine. Cred în tine cea din viitor. Cred in ceea ce poți deveni. Dar nu mai cred in noi.
-Băi ești nebun?!
-Nu o lua personal.
-Cum să nu o iau personal?!
-Mi-ai pus o întrebare și credeam că vrei un răspuns sincer. Doamne, dacă știam că reactionezi așa, tăceam din gură!
-Da, mă bucur mult că ai răspuns sincer, că uite așa aflu și eu adevarul despre ce crezi tu. Care e motivul pentru care nu mai crezi in noi?
-Irina, dacă ai chef de ceartă, eu plec.
-Nu pleci nicăieri! Stai înapoi jos pe canapea!
-Coboară-ți tonul, că nu am chef să cheme vecinii poliția.
-Să o cheme, pentru că îmi pari ilegal de prost la ora asta!
-Hai, lasă figurile.
-Explică-te! Zi ce pot să devin.
-Dacă te-ai controla mai mult în momentele de stress și dacă ți-ai gestiona mai bine emotiile, n-ar mai zice lumea că ești o irascibilă. Faptul că n-ai prieteni și că te-au dat afară în scurt timp de la fiecare loc de muncă pe care l-ai avut in ultimii 3 ani, este din cauza ta! Tu ești direct vinovată și responsabilă de mizeria în care te afli.
-Auzi David, lasă-mă cu predici din astea. De când am venit în Austria te-ai schimbat după bani ca floarea după soare. Uiți că te-am scos din mijlocul sărăciei și te-am adus într-o țară bună. Acum că ți-ai făcut prieteni aici cu familii bune și bani mulți, te crezi unul dintre ei. Tu deloc nu realizezi că dacă eu dispar din viața ta, ajungi tot la cocina de la mă-ta! Stai, îmi cer scuze mamei tale că am jignit-o. Ea măcar și-a mâncat tinerețea cu curvarul de taică-tu ca să te crească într-o familie. Sau tentativă de familie.
-Irina, deja bați campii.
-Ti-am dat eu voie să vorbești?! Taci din gură mucosule, că dacă n-am fi avut banii mei, ai fi mâncat țărână în ultimii 5 ani! Oi fi având tu doi metri, dar în casa mea nu îți permit să îți bați joc de mine!
-Irina, tu te auzi ce spui? Cine își bate joc de tine în afară de tine însuți? Cum floarea-vieții să mai cred în noi când tu nu faci altceva decât să te iei de mine toată ziua cu gelozia ta prostească?! Ce vina am eu că nu ești fericită? Cerul îmi e martor de câte ori te-am trecut cu vederea și am tăcut când în nenumărate rânduri m-ai făcut de râs înaintea prietenilor mei, doar pentru că erai euforică și te simțeai bine!? Apoi cine venea la mine cerându-și scuze?
-David, gata! Nu ridica tonul la mine! Nu îți permit!
-Cum adică?! Este exact modul în care mi-ai vorbit în ultimul sfert de oră!
-Nu mai țipa la mine!
-Dar nu țip! Doamne, ce s-a întâmplat cu tine Irina?!
-Lasă-mă și du-te la curvele tale de pe Feisbuc!
-Ce curve visezi?! Gata, plec! Mă scoți din sărite!
-Băi, dar tu ești chiar așa de nesimțit?! Tu chiar pleci?
-Pai n-ai zis tu să plec și să te las în pace?
-N-am zis asta. Am zis doar să pleci.
-Hai lasă-mă în pace! Mă bântui ca pe cai morți.
-Dacă pleci, nu te mai întorci. La mine nu mai ai ce căuta!
-Irina, o să regreți.
-Băi jeg tupeist, tu mă ameninți pe mine?!
-Taci din gură, că dramatizezi prea mult. Am spus doar că o sa regreți că îmi interzici să mă intorc.
-David, dacă ieși pe ușa aia, sunt ca și moartă pentru tine!
-O să devii moartă după mine.
-Porcule!
-Să îmi spui când are loc înmormântarea și unde, să îți trimit o coroană de flori. Doar știu cât de mult îți plac trandafirii.
-Ieși afară, mizerabilule!

#original
Stefan Beniamin ©