As fi vrut sa vrut sa am mai multa minte la inceput, dar am deschis ochii odata cu tine.
Ce simt si ce gândesc ar trebui sa fie in tandem, nu in opoziție.
Am crezut ca pot sa vad in viitor, dar ma uitam mereu in trecut si mergeam cu visele inainte.
Imi pare rau ca nu stiut sa ma bucur de prezent in trecut, pentru ca mi-a fost frica.
M-am suparat mereu ca nimeni nu mi-a spus ce e de facut sau care imi sunt opțiunile in momentele unice prin care am trecut.
Ma otic ca am crezut o gramada de prosti care m-a mințit iar asta m-a costat financiar, emoțional sau fizic, si nu am ascultat de vocea blanda din capul meu care imi spunea sa mai astept.
Nu m-am simtit niciodată comfortabil in pielea mea, pentru ca nu am stiu ce înseamnă sa fii comfortabil in pielea ta.
M-am simtit tot timpul strain, ignorat si prost în grupurile de oameni, dar cel mai fericit cand, cu pisica in brate, cu o carte buna in mana si sotia odihnindu-se langa mine, ascultam copilul cantand la pian.
M-am simtit mereu vinovat ca imi merge bine si cand sufeream am zis că "si asta va trece."
Imi e dor de vineri seara cand stateam cu mama, ea la televizor, eu pe telefon.
Ma doare ca nu mai avem timp sa gandim si mereu vrem sa fim ce nu suntem.
As alege oricand 15 minute de vorba cu Dumnezeu, față in față, decat toti banii din lume.
Pe măsură ce îmbătrânesc, imi vine sa vorbesc tot mai puțin si doar sa ma uit.
Toată viața mi-am dorit să cunosc, să știu și eu tot ce nu știu.
