luni, decembrie 02, 2013

Ciorbă reîncălzită

- Este normal să-ți fie dor de persoane pe care nu ți le mai dorești în viața ta?
- Eu zic că da. Față de orice persoană din apropiere dezvoltăm o formă de atașament, cu atât mai mult dacă ne-am creat un set de amintiri mai mult sau mai puțin plăcute. Cu timpul uităm toate acele experiențe urâte și ne amintim doar ce a fost frumos. Dar de ce întrebi?
- O mai știi pe Vera?
- Vera... bruneta aia mică și drăgălașă, cu față de școlăriță, ironică și puțin mai geloasă?
- Exact. Mi-a trimis dimineață un mail în care îmi spunea ceva de genul: "Mi-e dor de tine Mihai! Știu că am greșit, dar iartă-mă și mai dă-mi o șansă."
- Ce i-ai răspuns?
- Nimic. Nu știu ce să-i răspund. Sigur, prezența ei m-ar bucura foarte tare. Dar chiar nu știu...
- Cel mai mare drog care există pentru un om este o altă persoană. Ești ca un drogat pus față în față cu viciul său. Mai iei o doză sau treci mai departe?
- Aș vrea să mă întâlnesc cu ea pe stradă, așa... întâmplător. Ne-am zâmbi și ne-am îmbrățișa lung, fără cuvinte. Apoi ne-am vedea fiecare de drum.
- Și doar atât?
- Probabil că da. Sau nu știu. Cred că după câțiva pași aș alerga după ea și-aș săruta-o mult; urmând ca apoi să ne revedem pentru a continua relația.
- E alegerea ta. Știi vorba aia din popor: "Ciorba reîncălzită nu mai are același gust." Dar e mai bine să regreți că ai făcut, decât că n-ai avut curaj.
- Șerbane, parcă ai vorba aurită!
- Mănânc aur de mic... și poate am rămas mânjit.
- Ha-ha!
- Mihai, nu crede tot ce spune o femeie. E mai sentimentală și nici ea nu crede mereu ce spune. Probabil îi e dor pentru ca s-a obișnuit cu tine. Nu cred că ar trebui s-o crezi pe cuvant până nu-i observi schimbarea. Nu zic să nu vorbești cu ea, ci doar să nu-ți deschizi porțile înainte să vezi ce oști urmează să intre.






ACESTĂ POSTARE ESTE PURĂ IMAGINAȚIE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza linistit


This Traveler IQ challenge compares your geographical knowledge against the Web's Original Travelogue's other 4,648,395 travelers who have taken this challenge as of Wednesday, October 14, 2009 at 09:23AM GMT. (TravelPod is part of the TripAdvisor Media Network)