Dragostea de sine are de-a face cu imaginea de sine. Nu putem vorbi despre dragoste de sine fara sa discutam despre cunoastere de sine. Este bine cunoscut in psihologie faptul ca imaginea ta in societate este proiectia modului in care “te vezi”. Dacă iţi este ruşine de/cu tine în anumite momente, iţi poţi permite această întrebare: "Unde-i buba?".
Prin comparatie cu alte persoane putem sesiza cel mai usor nivelul la care ne aflam. Termenul de comparare este vinovat pentru Complexul de inferioritate; acesta genereaza o proasta imagine de sine. Complexele pot fi de natura fizica (urat, gras etc.), psihica, sociala (etnie), finaciara (lipsa banilor), religioasa (apartenenta intr-o anumita grupare religioasa) etc..
n drum spre Cluj, o tanti cu care discutam in tren imi povestea ca dansa observase din ce in ce mai multi tineri vorbind singuri pe strada si contrar activitatilor "sociale" la care iau parte (cluburi, activitati sportive etc.), acestia sunt se simt singuri. DESPRE ÎNSINGURARE SI COMUNIUNE puteti citi aici. În lucrarea intitulată "Dezvoltarea stimei de sine―consecinţǎ a tratǎrii diferenţiate",
Învaţătoarea Ana Tăuţan de la Liceul Teoretic „N. Bǎlcescu” Cluj-Napoca, scrie următoarele:
"Stima de sine, deşi e una din dimensiunile fundamentale ale personalitǎţii noastre, e un fenomen discret, impalpabil, complex, de care nu suntem întotdeauna conştienţi. (Cristophe A., 2000)
Verbul ,,a stima” vine din latinescul “estimare”, a evalua, care are o dublǎ semnificaţie :a determina valoarea, dar şi a avea o opinie despre.
Opinia despre sine e vitalǎ propriului echilibru psihologic. În cazul în care e pozitivǎ permite individului sǎ acţioneze eficace, sǎ se simtǎ bine în lumea sa, sǎ facǎ faţǎ dificultǎţilor existenţei. Dar când e negativǎ provoacǎ numeroase suferinţe şi neplǎceri care vin sǎ perturbe viaţa cotidianǎ.
Stima de sine se referǎ la modul în care ne evaluǎm pe noi înşine, cât de „buni” ne considerǎm comparativ cu propriile noastre expectanţe sau cu alţi indivizi semnificativi pentru noi.
În realitate stima de sine se sprijinǎ pe trei componente: dragostea de sine, imaginea despre sine şi încrederea în sine.
a)Dragostea de sine e consideratǎ ca fiind elementul cel mai important. A se stima implicǎ a se evalua, dar a se iubi nu presupune nici o condiţie: se iubeşte în ciuda defectelor, limitelor. Dragostea de sine nu depinde de performanţe, ci de dragostea pe care familia noastrǎ ne-a oferit-o când eram copii şi de „hrana afectivǎ” care ne-a fost dǎruitǎ. Carenţele stimei de sine care îşi au rǎdǎcinile la acest nivel sunt cel mai greu de depǎşit; le regǎsim în ceea ce psihiatrii numesc „tulburǎri de personalitate”.
b)Imaginea de sine, aceastǎ evaluare, motivatǎ sau nu, care ne-o facem despre calitǎţile şi defectele proprii, e al doilea stâlp al stimei de sine. Imaginea pe care o avem despre noi înşine o datorǎm mediului nostru familial şi experienţelor prin care trecem. Ea se referǎ la totalitatea percepţiilor privind abilitǎţile, atitudinile şi comportamentele personale. Altfel spus imaginea de sine presupune conştientizarea a „cine sunt eu” şi a „ceea ce pot sǎ fac eu”.O persoanǎ cu imagine despre sine negativǎ dovedeşte lipsǎ de curaj în alegerile existenţiale şi dependenţǎ de pǎrerea celorlalţi.
c)Încrederea în sine e a treia componentǎ a stimei de sine cu care aceasta se confundǎ adesea. Contrar dragostei de sine şi, mai ales, imaginii despre sine, încrederea în sine nu e foarte greu de identificat, e suficient sǎ se observe cum se comportǎ persoana în situaţii noi şi neprevǎzute. Încrederea în sine presupune încrederea în propriile capacitǎţi de a acţiona în manierǎ adecvatǎ în situaţii importante.
Cele trei componente ale stimei de sine se întreţin în legǎturi de interdependenţǎ: dragostea de sine (a te respecta indiferent ce ţi se întâmplǎ) determinǎ o imagine pozitivǎ despre sine (a crede în capacitǎţile proprii), care la rândul sǎu influenţeazǎ favorabil încrederea în sine (a acţiona fǎrǎ teama excesivǎ de eşec). (Cristophe,A.,2000).
Stima de sine pozitivǎ este sentimentul de autoapreciere şi încredere în forţele proprii. Copiii cu stimǎ de sine scǎzutǎ se simt nevaloroşi şi au frecvente trǎiri emoţionale negative, de cele mai multe ori cauzate de experienţe negative. Sarcina educatorilor, este de a identifica aceste caracteristici ale stimei de sine scǎzute şi de a-i dezvolta copilului abilitatea de a-şi modifica atitudinile negative faţǎ de sine. Un eşec nu trebuie perceput ca un simptom al non-valorii, ci ca o situaţie ce trebuie rezolvatǎ.
Învǎţǎmântul modern, centrat pe elev, are ca filosofie teoria psihologiei umaniste, iar principiile sale aplicative sunt:
·fiecare elev este unic şi are o individualitate proprie;
·fiecare elev doreşte sǎ se simtǎ respectat;
·nu pretinde atitudini şi comportamente similare din partea tuturor elevilor;
·respectǎ diferenţele individuale;
·încurajeazǎ diversitatea;
·exprimǎ deschis încrederea în capacitatea de schimbare pozitivǎ;
·nu face economie în aprecieri pozitive ale comportamentelor elevilor;
·subliniazǎ rolul stimei de sine ca premisǎ în dezvoltarea personalǎ.
Tratarea diferenţiatǎ a elevilor este o modalitate de îmbunǎtǎţire a stimei de sine prin:
·crearea a cât mai multe oportunitǎţi de succes, situaţii în care copilul sǎ-şi identifice punctele tari;
·crearea unor situaţii în care elevul sǎ-şi exprime în grup calitǎţile sau punctele tari;
·crearea de situaţii în care elevul sǎ aibǎ oportunitatea de a oferi ajutor altor persoane
·exprimarea unor expectanţe rezonabile în raport cu particularitǎţile psihice ale elevului;
·întǎrirea fiecǎrui comportament pozitiv şi a eforturilor;
·oferirea de posibilitǎţi şi opţiuni elevilor de câte ori este posibil.
Elevii cu o stimǎ de sine pozitivǎ…
·îşi asumǎ responsabilitǎţi;
·se comportǎ independent;
·sunt mândri de realizǎrile lor;
·realizeazǎ fǎrǎ probleme sarcini noi;
·îşi exprimǎ atât emoţiile pozitive cât şi pe cele negative;
·oferǎ ajutor şi sprijin celorlalţi.
Elevii cu o stimǎ de sine scǎzutǎ…
·sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi;
·evitǎ sǎ realizeze sau sǎ se implice în sarcini noi;
·se simt neiubiţi şi nevaloroşi;
·îi blameazǎ pe ceilalţi pentru nerealizǎrile lor;
·pretind cǎ sunt indiferenţi emoţional;
·nu pot tolera un nivel mediu de frustrare;
·sunt uşor influenţabili;
·nu işi asumǎ responsabilitǎţi;
·par rebeli, nepǎsǎtori (Bǎban,A.,2001)
Stima de sine nu trebuie confundatǎ cu sentimentul de autosuficienţǎ, care ia cu totul alte forme şi se contureazǎ ca un aspect negativ al personalitǎţii. Supraaprecierea îl face pe elev irascibil, înfumurat, mulţumit de sine, tentat sǎ considere totdeauna observaţiile critice nefondate.
Educarea şi corectarea capacitǎţii de autoapreciere la vârsta şcolarǎ micǎ, constituie fundamentul psihopedagogic al succesului acestor elevi la învǎţǎturǎ.
Prin tratarea diferenţiatǎ, învǎţǎtorul poate sǎ creeze pentru fiecare elev premisele necesare ocupǎrii unei poziţii în grupul clasei care sǎ-i atragǎ stima şi preţuirea celorlalţi şi implicit sǎ-i dezvolte stima de sine.”
“Iti aduci aminte cum a fost prima oara cand… (pune tu aici orice activitate pe care acum o faci in mod regulat). Prima oara cand ai invatat o limba straina, de exemplu. Incercai sa vorbesti rar si iti cautai cuvintele atent sa nu faci greseli si cand cineva iti punea vreo intrebare pe care nu o intelegeai ti-era frica sa nu te descurci. Apoi, pe masura ce ai exersat ai devenit tot mai bun si ai capatat incredere in abilitatile tale incat oamenii te-au rugat sa traduci si pentru ei.
Daca vorbim despre incredere, in general, un barbat care are incredere in el isi spune in sinea sa: “ma pricep la asta, sunt bun. Ma descurc si n-am nici o problema sa fac chestia asta sa mearga. Nu mi-e teama ca n-o sa fac fata indiferent de ce apare pentru ca am mai trecut prin asa ceva. Si ma si distrez foarte mult facand asta.”
In majoritatea cazurilor, increderea vine din suma unor mici succese.
De-asta o femeie e atrasa de un barbat care are incredere in el. Se simte bine cu el. Presupune ca el se pricepe si stie ce face si nu-i e teama cu el, stiind ca el e in stare sa rezolve orice ar aparea din senin.
De-asta e important limbajul trupului. In workshopurile pe care le fac explic de exemplu ca unul din elementele posturii care arata ca ai incredere in tine sunt umerii relaxati. E doar unul din factori pe langa zambet, privire si postura deschisa. Dar care e faza cu umerii si ce legatura au ei cu atractia? Du-te la oglinda, relaxeaza-ti umerii si lasa-i putin spre spate. Acum incordeaza-i si ridica-i in sus. Crezi ca esti mai sexy in prima pozitie decat in a doua? Probabil ca nu.
Cu toate astea, oamenii care au incredere in ei au tendinta sa stea cu umerii relaxati, trasi putin in spate. Pentru ca au incredere in ei, stau asa. Nu o fac constient, pur si simplu corpul lor exprima ceea ce simt ei. Nu au nevoie sa fie mereu gata de atac, pregatiti pentru orice periciol ar putea aparea la orizont. Au incredere in ei, de-asta umerii stau relaxati.”
O buna comuniune pe verticala (cu Dumnezeu) si pe orizontala (cu tine si cu cei din jur) iti ofera confortul psihic de care ai nevoie. Dragostea de sine nu vine singura. Ai nevoie sa te cunosti; sa-ti accepti greselile, sa-ti dezvolti talentele, sa te integrezi in diferite activitati sociale. Confortul psihic este strans legat de certitudinile din viata ta. Daca pentru tine Dumnezeu este o certitudine, iar relatia ta personala cu El reprezinta pentru tine o prioritate, indiferent de problemele zilnice, tu iti vei continua drumul catre El.
ps: un video hilar, stil big brother
