Îmi povestea un prieten că la locul său de lucru îşi 'crease' un loc al sau de relaxare, loc în care se simţea confortabil şi în care evada în pauza de lucru. Până într-o zi când şi-a găsit un coleg tolanit în 'cuibul' sau, iar toate cele ce-i aparţineau fuseseră scoase de acolo. El a fost asertiv şi şi-a exprimat nemulţumirea, urmând apoi să se conformeze şi să-şi relocheze 'Secret Garden'-ul.
Vorbind despre asta am realizat că nimic din ce avem nu este cu adevărat al nostru, deşi suntem confortabili cu ce deţinem. De multe ori punem = între produse şi oameni, tratându-i pe cei din jur ca pe nişte bunuri ce trebuie tranzacţionate.
Conform unei statistici, cele mai relaxante şi revelatoare discuţii le vom avea cu un necunoscut. Adică cu cineva ce nu ne 'aparţine'. Interesant, aşa-i?
Obişnuiam să dau un exemplu elevilor mei despre diferenţa de conduită ce o manifestăm în funcţie de cine-i în apropiere: în bus sau în metrou, când calci pe piciorul căruiva, iţi ceri scuze şi iţi recunoşti neatenţia; iar când eşti călcat, de regulă spui "E în regulă" sau "Stai liniştit." Dar când aceleaşi situaţii se petrec la şcoală sau acasă (cu cei familiari, cunoscuţi) prima reacţie este "Fii atent pe unde mergi"; dar considerând că îl laşi să scape prea uşor, adaugi "... că altfel te calc de nu te vezi!" Adevărul este că ne permitem să ne purtăm cum-ne-vine cu cei apropiaţi gândindu-ne 'E al meu. E obligat să mă accepte.' Ce gândire efectuoasa!
..
Dar dacă ai ştii că tot ce ai nu-ti aparţine, oare te-ai purta altfel?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comenteaza linistit